Ca la fiecare început de an, site-urile de cinema alcătuiesc liste cu cele mai anticipate titluri ale anului, așa cum arată ele după amânările cauzate de pandemie și de recentele greve ale sindicatelor de la Hollywood. Anul cinematografic 2024 ne va aduce continuări sau prequel-uri ale unor francize de acțiune, blockbustere cu supereroi sau filme de animație pentru toată familia.
Iată zece dintre cele mai așteptate titluri ale anului, conform site-ului rottentomatoes.com:
Probabil cea mai așteptată continuare a noului an, „Dune: Partea II” / „Dune: Part Two” are o distribuție impresionantă, în care vedetelor din primul film (Timothée Chalamet, Zendaya, Rebecca Ferguson, Javier Bardem, Josh Brolin, Stellan Skarsgård) li se alătură nume ca Florence Pugh, Léa Seydoux, Austin Butler și Christopher Walken. Ecranizare a adulatului roman „Dune”, al lui Frank Herbert, noul film continuă călătoria lui Paul Atreides (Timothée Chalamet) spre maturizare. El își unește forțele cu Chani (Zendaya) și cu fremenii de pe Arrakis pentru a le ține piept conspiratorilor care i-au distrus familia. Filmat în Ungaria, Iordania, Emiratele Arabe Unite și Italia, „Dune: Partea II” ne promite imagini spectaculoase și, din nou, o coloană sonoră semnată de marele Hans Zimmer.
Premiera în România: 1 martie 2024
Gladiator 2
Veteranul Ridley Scott revine cu această continuare a celebrului său film „Gladiatorul” (2000). Povestea este plasată acum în jurul nepotului crudului împărat Commodus, Lucius (Paul Mescal), ajuns la maturitate și devenit împărat. O vom reîntâlni, de asemenea, pe Connie Nielsen în rolul Lucillei, mama lui Lucius, dar și pe Derek Jacobi în rolul lui Gracchus. Alături de ei îi vom vedea pe Denzel Washington, Pedro Pascal, Djimon Hounsou și Lior Raz.
Premiera în România: 22 noiembrie 2024
Joker: Folie à Deux
Regizorul Todd Phillips își continuă, la rândul său, celebra poveste din „Joker” (2019), un film cu un succes peste așteptări, care i-a adus lui Joaquin Phoenix Oscarul pentru cel mai bun actor. De data aceasta, maleficului Joker i se alătură Lady Gaga, care o joacă pe Harley Quinn, iar „Joker: Folie à Deux”, care îi mai are în distribuție pe Brendan Gleeson, Zazie Beetz și Catherine Keener, va fi o combinație de dramă, thriller și muzical.
Premiera în România: 4 octombrie 2024
Madame Web
Filmul în care Dakota Johnson o joacă pe clarvăzătoarea supereroină Madame Web a suscitat interesul fanilor încă de la anunțul realizării sale. Sydney Sweeney, Adam Scott și Zosia Mamet completează distribuția unei aventuri care o obligă pe eroină să penduleze permanent întreaga adevărurile dureroase din propriul trecut, provocările prezentului și amenințările viitoare, pe care le poate întrevedea.
Premiera în România: 16 februarie 2024
Argylle
După filmele din seria „Kingsman”, Matthew Vaughn revine în universul spionilor cu această comedie de acțiune despre o romancieră (Bryce Dallas Howard) care atrage atenția unui sindicat al crimei atunci când intrigile romanelor sale de spionaj încep să oglindesc în mod ciudat activitățile lor. Soarta ei depinde de Aidan (Sam Rockwell), un super-spion care o poate salva. Din distribuție mai fac parte Henry Cavill, John Cena, Sofia Boutella și Samuel L. Jackson.
Premiera în România: 2 februarie 2024
Furiosa: A Mad Max Saga
Anya Taylor-Joy joacă versiunea mai tânără a hotărâtei Furiosa, care trebuie să reziste într-un teritoriu răscolit de război și cruzime, în acest prequel la „Mad Max: Drumul furiei” (2015). Experimentatul regizor George Miller este din nou la cârmă, iar Chris Hemsworth schimbă jovialitatea pe care i-o cunoaștem cu cruzimea tiranicului Dementus.
Premiera în România: 24 mai 2024
A Quiet Place: Day One
Michael Sarnoski (al cărui film din 2021, „Pig”, i-a prilejuit un rol memorabil lui Nicolas Cage) preia de la John Krasinski aventura pământenilor invadați de monștrii care se orientau după zgomot. Noua poveste redă primele zile ale devastatorului atac extraterestru, cu mult înainte ca cineva să știe ce se întâmplă sau la ce să se aștepte de la terifiantele creaturi. Singurul personaj care revine este Djimon Hounsou, care a jucat și în „Fără zgomot 2” (2020). Alături de el, în film joacă Lupita Nyong’o, Denis O’Hare și Alex Wolff.
Premiera în România: 28 iunie 2024
Ballerina
Primul film spin-off derivat din universul francizei „John Wick” o are în rolul principal pe Ana de Armas, în rolul uneia dintre asasinele antrenate de organizația criminală condusă de o enigmatică prezență feminină (Anjelica Huston), văzută deja în „John Wick 3: Război total”. Nu se cunosc multe detalii deocamdată, dar povestea va fi tot despre răzbunare și va fi plasată între evenimentele din al treilea și al patrulea film cu cu Keanu Reeves în rolul lui John Wick (care își va face, și el, apariția, cu tot cu gașca din „The Continental”). Din distribuție: Lance Reddick, Gabriel Byrne, Ian McShane, Anne Parillaud.
Premiera în România: 18 octombrie 2024
Deadpool 3
Tonul amuzant impertinent al îndrăgitelor filme din seria „Deadpool”, cu Ryan Reynolds, se va combina acum cu fermitatea acțiunii din filmele cu Wolverine. Nu se știe exact cum va arăta rezultatul, dar fanii așteaptă cu încredere scenele dintre Ryan Reynolds și Hugh Jackman, în care ambii actori s-au implicat cu mare plăcere. Alături de ei îi vom vedea pe Emma Corrin, Morena Baccarin, Jennifer Garner și Matthew Macfadyen.
Premiera în România: 26 iulie 2024
If
Cu o distribuție impresionantă, îmbinând comedia cu accentele fantastice, noul film regizat de John Krasinski spune povestea unei fetițe care începe să vadă prietenii imaginari (care dau și titlul filmului, prescurtarea de la „Imaginary Friends”) pe care ceilalți copii i-au abandonat când au crescut. Din distribuție fac parte Ryan Reynolds, Phoebe Waller-Bridge, Steve Carell, Matt Damon și Emily Blunt.
Premiera în România: 7 iunie 2024
Alături de toate aceste continuări și spin-off-uri, anul cinematografic ne va oferi și filme biografice așteptate, precum „Back to Black”, povestea regretatei Amy Winehouse, cu Marisa Abela, „Maria”, povestea ultimelor zile ale ilustrei Maria Callas, cu Angelina Jolie, dar și alte continuări ale unor francize de succes, printre care „Despicable Me 4”, „Kung Fu Panda 4”, „Venom 3”, cu Tom Hardy și Chiwetel Ejiofor, „Beverly Hills Cop: Axel F”, cu Eddie Murphy sau „Beetlejuice 2”, cu Michael Keaton, Winona Ryder și Monica Belluci.