Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Regele Charles al III-lea este măcinat de regrete. Ce își reproșează în privința relației pe care o are cu fiul său, Harry

de Cristina Țapu,

Relația dintre regele Charles al III-lea și prințul Harry s-a deteriorat considerabil după ce mezinul familiei a luat decizia de a se retrage din rândul membrilor Casei Regale a Marii Britanii. Harry s-a mutat în California alături de Meghan Markle și de atunci legătura cu tatăl său a suferit modificări dramatice, devenind parcă niște străini. Iată care este cel mai mare regret al regelui Charles atunci când vine vorba despre fiul său cel mic.

Cel mai mare regret al regelui Charles al III-lea în privința fiului său, Harry

Prințul Harry a fost considerat dintotdeauna oaia neagră a familiei, având o personalitate puternică și fiind foarte exuberant. Încă din adolescență a demonstrat că regulile stricte impuse de apartenența la familia regală nu sunt făcute pentru el.

În tinerețe a petrecut de nenumărate ori, a ajuns pe prima pagină a ziarelor tabloide, a avut aventuri cu numeroase fete și nu s-a dat în lături de la a consuma alcool și substanțe interzise. Despre toate escapadele sale a scris în cartea de memorii care, așa cum era de așteptat, nu a fost deloc pe placul tatălui său.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 17

În 2020, Harry a luat decizia de a se retrage din rândul Casei Regale a Marii Britanii, iar de atunci regele Charles al III-lea s-a gândit intens la greșelile pe care le-a făcut în raport cu Harry.

Conform Fox News Digital, regele Charles al III-lea regretă nespus că relația sa cu Harry nu este una bună și își reproșează că nu a mai fost mai strict cu acesta în perioada adolescenței.

Prințul Harry și Regele Charles erau foarte apropiați și se înțelegeau de minune. Cred că actualul monarh regretă că n-a fost mai strict cu Harry și William.”, a declarat Ingrid pentru Fox News Digital.

„Diana îi lăsa să facă ce vor, în general, lucru care era practicat de mulți părinți la acea vreme. Îi lăsai pe copii să se adapteze singuri vieții, nu prea le impuneai nimic.

E posibil ca Charles să-și dea seama că ar fi fost mai bine ca fiii lui să fi avut o educație mai strictă, să fi avut mai multe limite. Toți copiii au nevoie de limite și nu cred că prinții britanici au avut prea multe”, a mai transmis expertul regal.

Prințul Harry a făcut confesiuni tulburătoare în paginile cărții sale

În paginile cărții sale, prințul Harry a abordat mai multe subiecte sensibile. Soțul lui Meghan Markle și-a deschis sufletul și a discutat despre modul în care moartea timpurie a mamei sale l-a afectat nespus. În plus, el a discutat și despre modul în care prințesa Diana era hărțuită de către fotoreporteri ori de câte ori apărea în public.

Mezinul lui Charles a povestit despre escapadele sale amoroase stropite cu alcool și despre momentul în care a ajuns să consume cocaină. Mai mult decât atât, Harry a pus pe tapet și relația șubredă pe care o are cu fratele mai mare, William și a subliniat că, încă din copilărie, s-a simțit mai puțin apreciat decât viitorul moștenitor al coroanei britanice.

Sursă foto: Hepta – Profimedia

Citește și:

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te