Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Cei mai tari patinatori ai lumii vin din nou la Bucureşti!

de Redactia Tvmania

Cea de-a cincea ediţie a show-ului “Kings On Ice” va avea loc pe 30 martie 2013 la patinoarul Mihai Flamaropol din Bucureşti, iar printre cei invitaţi să vă încânte cu reprezentaţiile lor se numără campionul olimpic, rusul Evgheni Pluşenko (foto), patinatorul francez Brian Joubert, americanul Johnny Weir (de două ori medaliat la Jocurile Olimpice) şi celebra Irina Sluţkaia.

Ambasadoare a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci din 2014, Irina a apărut în peste 16 filme documentare despre arta patinajului. De la gala “Kings On Ice” nu va lipsi violonistul Edvin Marton, cel care îl acompaniază mereu pe gheaţă pe Evgheni Pluşenko.

Fanii patinajului artistic vor putea urmări, în perioada 21-27 ianuarie pe TVR 2 şi Eurosport, Campionatele Europene de la Zagreb, Croaţia. Evgheni Pluşenko va participa la această competiţie şi va încerca să-şi apere medalia de aur obţinută anul trecut în Marea Britanie.

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te