Elizabeth Gutierrez şi Martin Karpan sunt protagoniştii acestei neconvenţionale poveşti de iubire. Una dintre cele mai de succes telenovele ale casei de producţie Telemundo, “Seducţia răzbunării” a fost foarte bine primită de public, mai ales datorită subiectului neobişnuit, care depăşeşte graniţele poveştii clasice de telenovelă. Multă acţiune, intrigi complicate, operaţii estetice şi o largă gamă de sentimente umane sunt integrate în noua producţie care va fi difuzată ACASĂ de luni până joi de la orele 21.30.
Filmată în decoruri spectaculoase din Miami şi Los Angeles, Statele Unite, “Cealaltă faţă a Analiei” a fost un succes răsunător nu numai în SUA şi Columbia, ci şi în Panama, unde telenovela a urcat pe primul loc în topul audienţelor chiar de la primul episod. Elizabeth Gutierrez este cea care o interpretează pe Analia în “Cealaltă faţă a Analiei”, iar telespectatorii o cunosc din producţii precum “Răzbunarea Victoriei” sau “Destine furate”.
Partenerul ei din “Cealaltă faţă a Analiei” este actorul argentinian Martin Karpan, cunoscut din telenovele ca “Văduva Blanco”, sau “Te voi învăţa să iubeşti”. Telenovela se bucură şi de participarea specială a frumoasei actriţe Gaby Espino (“O lume a fiarelor”, “Luna”), câştigătoare a numeroase premii în America de Sud, precum Palmas de Oro, premiul ACE, câştigat la New York, sau Mara de Oro.