Modifica setarile cookie
Homepage  / Filme Online

Ce știm despre viitorul film „Avengers: Secret Wars”

de Andreea Hentea,

După succesul serialului „Loki”(lansat în 2021 și disponibil la Disney+)și al filmului„Doctor Strange în Multiversul Nebuniei”, scenaristul Michael Waldron a fost solicitat de studiourile Marvel să scrie viitoarea poveste „Avengers: Secret Wars”, care va avea premiera la sfârșitul anului 2025, scrie deadline.com.

Michael Waldron este creatorul serialului „Loki” (lansat în 2021 și disponibil la Disney+), cu Tom Hiddleston și Owen Wilson, nominalizat recent la șase premii Emmy și unul dintre puținele seriale Marvel care au primit undă verde pentru al doilea sezon. Tot el este scenaristul filmului „Doctor Strange în Multiversul Nebuniei” (2022), cu Benedict Cumberbatch, care a avut încasări de peste 955 de milioane de dolari la nivel global.

Proiecte Marvel pentru viitorul apropiat

Prin urmare, se pare că Michael Waldron este alegerea studiourilor Marvel ca scenarist și pentru următoarea lor mare lansare: „Avengers: Secret Wars”, care se va lansa la sfârșitul anului 2025 (inclusiv în cinematografele din România). Surse din interiorul studiourilor spun că discuțiile legate de viitorul film ar fi avut loc luna trecută, și că Michael Waldron ar fi fost de la început favoritul studiourilor, care au în momentul de față mare încredere în el.

Recent, s-a zvonit că „Avengers: The Kang Dynasty”, care se va lansa în primăvara anului 2025, va fi regizat de Destin Daniel Cretton („Shang-Chi și legenda celor zece inele”) după un scenariu semnat de Jeff Loveness, iar acum ambele filme și-ar fi asigurat scenariștii. Surse din interiorul studiourilor susțin că viitorul „Avengers: Secret Wars” va avea propriul regizor, deși se așteaptă ca toate aceste producții, realizate simultan și produse de Kevin Feige, președintele studiourilor Marvel, să fie interconectate. Studiourile Marvel nu au comentat însă știrea legată de Michael Waldron.

Deocamdată, detaliile legate de cele două filme sunt secrete. Se știe doar că „Avengers: Secret Wars”, inclus în consistentul pachet de proiecte prezentat de studiourile Marvel la evenimentul Comic-Con din San Diego, din această vară, se va lansa pe 8 noiembrie 2025.

Se pare că Michael Waldron (a cărui creație, „Loki”, este acum în plină filmare a sezonului doi, care se va lansa în 2023) este implicat, ca scenarist și producător, în alt proiect al lui Kevin Feige, care nu se bazează pe benzi desenate Marvel. Noul film va face parte din seria „Star Wars”, va fi realizat de Lucasfilm și nu are deocamdată un titlu.

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te