„Dacă voi face vreodată «Dune 3», aceasta se va întâmpla doar dacă va fi mai bun decât «Dune: Partea II». În caz contrar, mai bine nu îl fac”, spune celebrul regizor Denis Villeneuve despre viitorul film din serie.
„Dacă voi face vreodată «Dune 3», aceasta se va întâmpla doar dacă va fi mai bun decât «Dune: Partea II». În caz contrar, mai bine nu îl fac”, spune celebrul regizor Denis Villeneuve despre viitorul film din serie.
Cineastul Denis Villeneuve le-a făcut o promisiune fanilor „Dune”: că seria va continua doar dacă va fi sigur că cel de-al treilea film, care se va baza pe romanul „Mântuitorul Dunei” / „Dune Messiah”, al lui Frank Herbert, va fi mai reușit decât „Dune: Partea II”, scrie variety.com.
Obiectivul pe care și l-a propus regizorul este unul foarte ridicat, având în vedere ce senzație s-a dovedit a fi al doilea film din serie, lansat pe 1 martie. Un succes în rândul criticilor și al publicului, epopeea lui Villeneuve a depășit pragul de 500 de milioane de dolari încasări la nivel mondial și nu pare să încetinească prea curând.
„Am lucrat la ambele filme consecutiv, ceea ce are cu adevărat sens pentru mine”, a declarat recent Villeneuve pentru revista Empire, atunci când a apărut posibilitatea unui al treilea film „Dune”. „Am simțit că este o idee bună să merg mai departe imediat după primul film. Deja proiectam, scriam și mă gândeam la ce va urma. Dar lucrul la ele a însemnat și că timp de șase ani am fost pe Arrakis non-stop și cred că ar fi sănătos să fac un pas înapoi. În primul rând, vreau să mă asigur că avem un scenariu puternic. Lucrul pe care vreau să-l evit este să încep proiectul fără să am ceva pregătit. Nu am făcut-o niciodată, iar acum simt că acesta ar putea fi un pericol, din cauza entuziasmului. Trebuie să ne asigurăm întâi că toate ideile sunt puse pe hârtie”.
„Dacă ne întoarcem la poveste, totul trebuie să fie autentic, să fie relevant. Dacă voi face vreodată «Dune Messiah», mă voi apuca de lucru doar pentru că voi ști că va fi mai bun decât «Dune: Partea II». În caz contrar, mai bine nu îl fac”, a adăugat el.
Denis Villeneuve și-a exprimat de multă vreme interesul pentru realizarea unui al treilea film din celebra serie. Înainte de lansarea filmului „Dune: Partea II”, regizorul le-a spus fanilor că se apropie de finalizarea unui scenariu bazat pe „Mântuitorul Dunei”. El a mai declarat presei că e încrezător că „Dune: Partea II” este un film mai bun decât „Dune” / „Dune: Part One” (2021), așa că același lucru ar putea fi valabil și pentru a treia parte a seriei.
„Pentru mine, al doilea film este mult mai bun decât primul”, a spus Villeneuve despre „Dune: Partea II”. „Există ceva mai viu în el. Există o anumită relație cu personajele. Am încercat să ating o intensitate și o calitate a emoțiilor pe care nu am atins-o cu primul film și la care am ajuns abia în al doilea. Nu spun că filmul este perfect, dar sunt mult mai mulțumit de el decât de primul”.
Mulți dintre membrii distribuției celui de-al doilea film al lui Villeneuve și-au exprimat deja interesul să revină pentru un al treilea. Regizorul a recunoscut că Florence Pugh și Léa Seydoux au avut roluri mai mici în „Dune: Partea II”, dar spune că prezența lor ar putea fi substanțial extinsă pentru un potențial al treilea film.
„Dacă am fi gata? Desigur”, a declarat Zendaya pentru Fandango despre realizarea următorului film „Dune”. „De fiecare dată când mă sună Denis, va urma un «Da» din partea mea. Am început cartea „Mântuitorul Dunei” și sunt încântată să văd ce se întâmplă în continuare. Este atât de mult de povestit, dar proiectul nu poate încăpea pe mâini mai bune și mai pline de grijă decât ale lui Denis”.