Homepage  / Vedete / Vedete străine

Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith la premiile Oscar 2022. „Eu nu sunt o victimă”

Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith la premiile Oscar 2022. „Eu nu sunt o victimă”
10

de Andra Stana,

La aproape un an de la scandalul care a șocat milioane de telespectatori din lumea întreagă, Chris Rock a vorbit pe larg, pentru prima dată, despre faptul că a fost pălmuit de Will Smith în timpul ceremoniei de decernare a premiilor Oscar.

Chris Rock a vorbit pe larg despre palma primită de la Will Smith la Oscaruri, în 2022

„Toată lumea știe, da, s-a întâmplat, am fost pălmuit acum un an – am fost pălmuit de acest nenorocit”, a spus Rock, citat de The Guardian. „Și oamenii întreabă: A durut?. Încă doare. Aud Summertime cum îmi sună în urechi”, a adăugat acesta.

Rock a părut obosit și frustrat în timp ce a vorbit despre Smith la finalul spectacolului său de stand-up Selective Outrage, care a fost transmis în direct pe Netflix de la Hippodrome Theatre din Baltimore sâmbătă seara.

În timpul ceremoniei de decernare a premiilor Oscar de anul trecut, Smith, care a câștigat premiul pentru cel mai bun actor în acea seară, i-a dat o palmă lui Rock după ce acesta a glumit pe seama tunsorii soției lui Smith, Jada Pinkett Smith, care suferă de alopecie. Rock a refuzat să depună plângere.

Câteva zile mai târziu, Rock a cântat în Boston, unde a anunțat că va vorbi despre incindent. „Încă procesez ceea ce s-a întâmplat. Așa că, la un moment dat, voi vorbi despre acest rahat. Și va fi serios și amuzant”. În ciuda faptului că a plecat într-un turneu mondial între timp, aceasta este prima dată când comediantul a vorbit pe larg despre incident.

Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith la premiile Oscar 2022Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

„Am încasat-o ca Pacquiao”

Rock, care a făcut mai multe comentarii în noul său show despre oamenii care caută atenție catalogându-se drept victime, a precizat că el nu este o victimă.

„Eu nu sunt o victimă. Nu mă veți vedea niciodată la Oprah sau la Gayle plângând. Nu se va întâmpla niciodată… Am încasat acea lovitură ca [boxerul Manny] Pacquiao. Am încasat-o ca nenorocitul de Pacquiao. A durut? Da, a durut.”

„În primul rând, știu că nu se vede pe cameră, dar Will Smith este semnificativ mai mare decât mine. Nu suntem de aceeași mărime. Will Smith face filme fără tricou. Pe mine nu m-ați văzut niciodată făcând un film fără cămașă. Sunt într-un film în care sunt operat pe cord deschis și am un pulover pe mine. Will Smith l-a jucat pe Muhammad Ali într-un film. Credeți că am dat o audiție pentru acel rol? El l-a jucat pe Muhammad Ali, eu l-am jucat pe Pookie în New Jack City.”, a spus Rock.

„Toată lumea știe ce naiba s-a întâmplat”

Rock a dezvăluit că palma a inspirat numele spectacolului său.

„Will Smith practică indignarea selectivă. Toată lumea știe ce naiba s-a întâmplat. Și toată lumea știe foarte bine că nu am avut nimic de-a face cu rahatul ăla. Nu am avut nicio încurcătură”, a spus el, referindu-se la descrierea făcută de Pinkett Smith despre aventura pe care a avut-o cu rapperul August Alsina în timp ce era căsătorită cu Smith. Pinkett Smith i-a făcut această mărturisire direct lui Smith într-un episod al show-ului ei online, „Red Table Talk”.

„Soția lui se culca cu prietenul fiului său, bine? În mod normal, nu aș vorbi despre acest rahat, dar din anumite motive… ei au pus acest rahat pe internet. Nu am nicio idee de ce doi oameni talentați ar face ceva atât de josnic. Ce naiba? Toată lumea de aici a fost înșelată. Niciunul dintre noi nu a fost vreodată intervievat la televizor de persoana care ne-a înșelat… Ea l-a rănit mult mai mult decât m-a rănit el pe mine”, a spus Rock, adăugând că a încercat să-l sune pe Smith după aceea pentru a-i spune că îi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat, dar nu a răspuns.

„Toată lumea l-a făcut pe omul ăla javră… și pe cine a lovit? Pe mine”, a adăugat el, în hohote de râs.

L-am iubit pe Will Smith, toată viața mea l-am iubit. L-am văzut în descgudere la Run DMC … a făcut niște filme grozave. Am ținut cu Will Smith toată viața mea. Iar acum mă uit la Emancipation doar ca să-l văd cum e biciut.

Chris Rock

Rock a spus că nu s-a răzbunat în acea seară „pentru că am părinți. Pentru că am fost educat. Și știți ce m-au învățat părinții mei? Să nu te bați în fața albilor”, a spus el, aruncându-și microfonul pe jos pentru a încheia spectacolul.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton