Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Cătălin Scărlătescu, dezvăluiri despre cel mai nou proiect al său, după plecarea de la Antena 1: „Banii sunt maculatură. Nu e aroganță, dar nu ne-am gândit la ei”

de Cristina Țapu,

Cătălin Scărlătescu nu a pierdut deloc timpul după ce colaborarea sa cu Antena 1 a ajuns la final. Așa se face că a lansat o carte de bucate atipică, cu ajutorul inteligenței artificiale, iar fanii sunt nerăbădători să afle mai multe detalii despre cum a luat naștere această ideea inedită. Detaliile le-a oferit chiar îndrăgitul chef.

Cătălin Scărlătescu și Costin Gache au dezvăluit că nu au avut în vedere aspectele financiare atunci când au decis să lanseze „Grătar de călător”. Ambii și-au propus să creeze un proiect din pasiune, dedicat publicului larg, menit să aducă bucurie celor pasionați de mâncarea delicioasă și de băuturile fine.

Ce spune Cătălin Scărlătescu despre cel mai nou proiect al său, „Grătar de călător”

Într-un interviu acordat pentru Ego.ro, Cătălin Scărlătescu a oferit mai multe detalii despre cel mai recent proiect al său.

„Eu vă spun un secret! Și așa o să mor milionar, de ce mai am nevoie de bani? Dumnezeule mare! Dacă am atâția prieteni cu mine, banii sunt maculatură! Nu e o aroganță, dar nu ne-am gândit la bani!

Dacă mă întrebi cât e cartea acum, nu am nici cea mai vagă idee! Băieții care au adunat toată informația și s-au ocupat de toată treaba aceasta știu mai bine! Noi nu ne-am gândit la bani! Ne-am gândit să facem ceva frumos, ceva spectaculos!”, a declarat Cătălin Scărlătescu, conform sursei menționate anterior.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 14

Prin intermediul platformei FoodFix a fost lansată cartea digitală Grătar de Călător”, creată de chef Cătălin Scărlătescu și Gache Costin, mixolog. Această platformă oferă o soluție inovatoare pentru pasionații de arta culinară, poziționându-se distinct în această piață globală în expansiune, evaluată la aproximativ 7 miliarde de dolari anual.

Spre deosebire de site-urile tradiționale de gătit sau alte platforme similare care se concentrează pe conținut video exclusiv, FoodFix.Tech propune materiale culinare educative, însoțite de o doză de amuzament. Utilizatorii sunt ghidați de bucătari și mixologi consacrați, transformând fiecare sesiune de gătit într-o experiență plăcută și memorabilă.

Cât costă preparatele specifice Crăciunului pe care Cătălin Scărlătescu le vinde

Cătălin Scărlătescu oferă gurmanzilor preparate pregătite cu grijă pentru masa de Crăciun, disponibile pentru comandă. Un meniu de 27 de sarmale create de maestrul bucătar costă 137 de lei, în timp ce un cozonac este disponibil la prețul de 99 de lei.

Există, de asemenea, opțiuni speciale pentru mesele festive: un pachet ce include un cozonac, 27 de sarmale și un kilogram de murături se comercializează la prețul de 236 de lei, în timp ce un alt pachet, cu 2 cozonaci, 27 de sarmale și 0,7 kg de friptură la tavă, poate fi achizițioant de către pofticioși la prețul de 409 lei.

Sursă foto: Instagram Cătălin Scărlătescu – Antena 1

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te