Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Ce sexi e Cher în filmul “Burlesque: vis implinit”!

13 January 2011

Cher rămâne o apariţie şi la 64 de ani (indiferent dacă la acest lucru au contribuit şi vizitele pe care actriţa şi cântăreaţa le-a făcut, de-a lungul timpului, la doctorul estetician). Ea a revenit într-o formă de zile mari, după şapte ani, în pelicula “Burlesque: vis împlinit”, alături de mai tânăra Christina Aguilera, care îşi face cu acest rol debutul în cinematografie.

.

Filmul a primit trei nominalizări la Globurile de Aur, care vor fi decernate pe 16 ianuarie, la categoria cel mai bun film – comedie sau muzical –, dar şi pentru piesele, “Bound to you” şi You Haven’t Seen The Last of Me”, cea din urmă fiind cântată live de Cher în film.

Diva americană are planuri mari pentru 2011. Ea vrea să lanseze un album de muzică rock, la care lucrează de ceva timp, să pornească într-un turneu în luna septembrie şi să regizeze un film.

.

Nu a vrut să ajungă a treia oară la altar

Dacă în carieră lucrurile merg foarte bine pentru Cher, nu acelaşi lucru se întâmplă şi pe plan amoros. Artista şi-a amânat, de curând, căsătoria cu Ron Zimmerman, un comediant cu care avea o relaţie din vara anului trecut.

Oficial, cei doi s-au despărţit din cauza agendei foarte încărcate (Cher călătoreşte mult, iar Ron produce în Los Angeles pentru Disney serialul “Shake It Up”). Surse citate de publicaţia “National Enquirer” spun însă că Cher a rupt relaţia cu Ron pentru că acesta nu a putut să-i şteargă amintirea lui Rob Camilletti, dragostea ei cea mare şi foare tânără (cei doi s-au cunoscut când Cher avea 40 de ani, iar el 22 şi au stat împreună doar 3 ani) .

Deşi Cher a spus mereu că Ron este cel mai amuzant bărbat pe care l-a întâlnit, se pare că umorul nu a fost de ajuns pentru ca ei să-şi continue relaţia şi planurile de căsătorie.

Prietenii artistei spun că barbatul nu i-a greşit cu nimic, însă, într-o zi, ea şi-a dat seama că ceva nu mai funcţionează între ei. “Cei doi încă se mai iubesc, dar Cher niciodată nu se întoarce înapoi. Nu are prea multe regrete în viaţă, însă faptul că l-a pierdut cândva pe Rob este unul dintre ele. Nu cred că va mai găsi pe cineva vreodată să o facă atât de fericită cum a făcut-o el”, a spus un apropiat al actriţei premiată cu-n Oscar pentru rolul din “Moonstruck” (1987).

Cum Cher şi Ron Zimmerman au rămas buni prieteni şi chiar mai ies din când în când împreună, noi credem că sunt şanse ca cei doi să se împace şi cântăreaţa să-şi găsească în sfârşit liniştea şi în dragoste.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare