A trecut deja un an de când prezinți rubrica „Vremea”, la PRO TV. Cum ai caracteriza toată această perioadă?
Nu-mi vine să cred cât de repede trece timpul, parcă ieri am avut prima apariție live și îmi tremurau picioarele când mi-a zis Andreea Esca: „Bună seara”. A fost unul dintre cei mai frumoși ani din viața mea, dar și un an greu. Greu pentru că noul sperie, eu nu mai prezentasem meteo, totul îmi venea peste mână, e ca și cum o luam de la capăt. Acum greul a trecut, m-am obișnuit și am rămas cu partea bună și frumoasă. Per total, pot să spun că ultimul an este cel care mi-a arătat clar direcția și le sunt recunoascătoare tuturor celor care mi-au fost alături, au crezut în mine și m-au încurajat.
Și ai încercat chiar și zona de divertisment, alături de Horia Brenciu, în programul special de 1 decembrie și în cel de Revelion. Ai fost și la „Voce”… Pe când o nouă colaborare?
Da, am avut și câteva proiecte de divertisment și a fost o adevărată plăcere, e o parte a televiziunii care îmi place mult. Am lucrat cu oameni minunați care m-au ajutat să cunosc și o altă latură a mea. Nu știu pe când o nouă colaborare, dar o aștept. Și eu sunt curioasă ce are pregătit Universul pentru mine… Toate la timpul lor.
Dar în seriale / filme… ți-ar plăcea să joci? Ai primit propuneri?
Mi-ar plăcea să joc, da! Nu am primit propuneri și cu programul meu cred că ar fi un pic cam greu, dar nu imposibil. Ar fi o provocare pe care aș accepta-o cu brațele deschise.
La radio… te mai întorci? Ai lucrat ceva vreme în branșă…
Da, am lucrat câțiva ani buni la radio. Prezentam, dar scriam și articole pentru siteul radioului. A fost o perioadă care m-a ajutat foarte mult. M-aș întoarce la radio oricând, cu plăcere, dar prima dragoste rămâne televiziunea, clar!
Ne povesteai, într-un alt interviu, că urmăreai telenovele în adolescență. Care era producția ta preferată atunci?
Urmăream telenovele și de multe ori uitam să-mi fac temele, acolo era problema… Eu uitam, dar mama, nu. Mă uitam la Salomé, la Clona – o poveste fascinantă pentru vremurile alea, Betty cea urâtă, Înger sălbatic… și altele.
Dar acum? Ce producții te țin fața televizorului?
Acum mă uit în fiecare duminică la Clanul, mi se pare un serial foarte bine făcut, mă uit la Românii au talent, Visuri la cheie și, bineînțeles, Vocea României!
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9