„Rebelde”, difuzat de Happy Channel de luni până vineri, se apropie de final. După difuzarea ultimului episod din serialul cu Dulce Maria și Alfonso Herrera în rolurile principale, postul va difuza o altă telenovelă celebră. Iată ce actori iubiți revin pe micile ecrane.
Telenovela „Stăpâna” revine la TV, pe Happy Channel
Serialul „Rebelde”, care a făcut înconjurul lumii în anii 2000 și care a adus succesul trupei RBD, a început să fie difuzat pe Happy Channel în iunie 2022. Postul va difuza ultima parte din sezonul 1 al serialului Televisa marți, 29 noiembrie 2022, de la ora 14.30. Mai precis, atunci a programat Happy Channel ultimele trei episoade din „Rebelde”, sezonul 1, telenovela cu Dulce Maria, Jorge Ponce, Anahi, Ninel Conde și Maite Perroni.
Apoi, locul lăsat liber în grila postului de serialul „Rebelde” va fi ocupat de o telenovelă de succes. Este vorba de „Stăpâna”, în original „Soy tu duena”, o producție Mexic, 2010. Una dintre cele mai îndrăgite povești de iubire de pe micile ecrane îi aduce împreună Fernando Colunga, Lucero, Gabriela Spanic, David Zepeda, Sergio Goyri, Jacqueline Andere și Eric del Castillo.
„Stăpâna”, program de difuzare la Happy Channel
„Stăpâna” este un remake al „La Dueña, o telenovelă produsă de Florinda Meza, care s-a bucurat de succes în 1995. Telenovela care va înlocui „Rebelde” în grila Happy Channelva avea premiera pe 30 noiembrie 2022.
Postul va difuza, de luni până vineri, câte două episoade pe zi, între orele 15.30 și 17.30. În reluare, telenovela poate fi urmărită dimineața, între orele 7.00 și 9.00.
Lucero și Fernando Colunga, cuplul de vis din „Stăpâna”
Filmările pentru „Stăpâna” au început la 16 martie 2010 și s-au încheiat la 29 octombrie, în același an.
În rolurile principale vom regăsi unul dintre cele mai frumoase cupluri din telenovele, Fernando Colunga și Lucero. În „Stăpâna”, faimoșii actori îi interpretează pe Jose Miguel și Valentina.
„Stăpâna” a fost nominalizată la 11 premii „TV Y Novelas” și a câștigat trei dintre ele. Premiul pentru „Cel mai bun actor într-un rol principal” i-a fost acordat lui Fernando Colunga.
Telenovela cu Fernando Colunga și Lucero a înregistrat recorduri de audiență în Statele Unite. Ultimul episod a fost urmărit de aproape 7 milioane de telespectatori. A depășit astfel audiențele unor seriale de succes precum „How I Met Your Mother” sau „Doi bărbați și jumătate”.
Melodia de pe genericul „Stăpâna” e semnată de Lucero
Melodia de generic a telenovelei „Stăpâna” se numește „Golondrinas Viajeras”, în traducere „Rândunele călătoare”. Piesa este interpretată de Lucero și Joan Sebastian.
„Stăpâna” nu este la prima difuzare în România. În urmă cu 10 ani, telenovela cu Fernando Colunga și Lucero a putut fi urmărită pe postul Acasă TV.