; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Queen worried prince harry meghan markle 1024x682

Ce semnificație are declarația dată de Regina Elisabeta pentru Harry și Meghan

11 March 2021
 

Regina speră că relațiile dintre ea și nepotul ei pot fi reconstruite în urma interviului oferit de Harry și Meghan lui Oprah, care încă face înconjurul lumii. Iar prima reacție oficială a Reginei este intens analizată.

Regina Elisabeta a II-a s-a declarat „întristată' să afle despre dificultăţile cu care s-au confruntat Harry și Meghan, în ultimii 4 ani.

În comunicatul difuzat de Palatul Buckingham, Suverana a asigurat că acuzațiile lansate de ducii de Sussex sunt luate în serios și vor fi discutate în cadru privat și îi numește pe Harry, Meghan și Archie „membrii ai familiei mult iubiți'

Declarația a fost scurtă, dar simplă și a arătat clar că regina intenționează să facă față ceea ce a devenit una dintre cele mai mari crize ale domniei sale.

După aproape 48 de ore de întâlniri, discuții de criză și conversații private de familie, Palatul Buckingham a emis o declarație marți seară după închiderea activității. Surse spun că declarația este concepută pentru a încerca să stingă flăcările în urma interviului cu dinamită al cuplului

„Întreaga familie este întristată să afle cât de dificili au fost ultimii ani pentru Harry şi Meghan. Problemele ridicate, în special cele legate de rasă, sunt îngrijorătoare. Deşi unele amintiri pot fi diferite, ele sunt luate foarte în serios şi vor fi tratate de familie în cadru privat. Harry, Meghan și Archie vor fi mereu membri iubiţi ai familiei', a transmis Palatul Bukingham.

Surse din Palat precizează că Regina este devastată de dezvăluirile șocante și de daunele potențiale aduse reputației Familiei Regale. Ea este, de asemenea, profund îngrijorată pentru prințul Philip, care se află în continuare în spital, recuperându-se după o intervenție chirurgicală la inimă.

Fostul secretar de presă al reginei, Charles Anson, a spus:

 „Cred că aceste evoluții sunt dificil de tratat și vrea să o facă într-un mod corect, dar în cercul familial, mai degrabă decât prin diplomație publică'

Potrivit lui Dickie Arbiter, care a lucrat ca secretar de presă al palatului în anii 90, când interviul prințesei Diana a provocat o criză similară, o strategie regală de gestionare a crizelor este cu siguranță în curs.

„Nu vor ascunde tot ce se întâmplă. Mă aștept ca asistenții palatului să fi trecut din nou peste interviu și să fi discutat în detaliu toate aspectele înainte de a emite declarația.

Pe de altă parte, un expert constituţional a ţinut să clarifice presei de ce fiul lui Harry nu a primit titlul de prinţ, în condiţiile în care Meghan a sugerat că decizia a avut de-a face cu faptul că ea e metisă.

E o chestiune de lege. În 1917, regele George al V-lea a modificat legea astfel încât să poată primi titlul de prinț ori prințesă doar nepoții monarhului aflat pe tron, nu și strănepoții. Cred că în 1917 nu se lua în calcul că un rege poate apuca să aibă prea mulți strănepoți, la cât era speranța de viață pe atunci. Prin urmare, decizia ține de lege, nu de culoarea pielii cuiva', a precizat Bob Morris, expert constituțional.

 

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare