Homepage  / Cinema

Ce se va întâmpla cu partea a doua a filmului „Pantera neagră”, după moartea lui Chadwick Boseman

Ce se va întâmpla cu partea a doua a filmului „Pantera neagră”, după moartea lui Chadwick Boseman

de Redactia Tvmania

După dispariția prematură și șocantă a actorului Chadwick Boseman în luna august, unele voci s-au așteptat ca personajul interpretat de acesta în filmul omonim din 2018, Pantera neagră, să fie recreat digital. Spre bucuria fanilor, studiourile au hotărât însă să respecte memoria actorului și să nu apeleze la asemenea artificiu digital, informează dailymail.co.uk. 

 

Unul dintre producătorii executivi ai francizei a declarat, recent, că atunci când vor începe filmările pentru pelicula „Black Panther 2” nu vor fi folosite efectele digitale pentru a recrea imaginea actorului care a jucat rolul Panterei negre în „Căpitanul America: Război civil” (2016), în „Pantera neagră” (2018) și în „Răzbunătorii: Războiul infinitului”, tot în 2018. Sigur că, după moartea protagonistului, au existat discuții despre noul interpret al Panterei negre. 

 

Producătoarea Victoria Alonso, de la studiourile Marvel, a declarat însă publicației argentiniene Clarin, citată de Wrap, că „A existat un singur Chadwick și nu mai e lângă noi. Din nefericire, regele nostru a încetat din viață și va dura până vom relua povestea. Pierderea lui a fost neașteptată și extrem de dureroasă”.  

 

Mulți fani și-au exprimat deja părerea că, pentru noul film, producătorii ar trebui să se inspire din banda desenată care a stat la baza poveștii și să o lase pe sora mai mică a lui T’Challa, Shuri, să preia rolul personajului. Actrița Letitia Wright, care a interpretat rolul acesteia în filmul „Pantera neagră”, a devenit una dintre preferatele fanilor. O asemenea alegere ar duce nu doar franciza „Pantera neagră” înainte, ci ar însemna și un progres pentru următorul film din franciza „Răzbunătorii”, „Thor: Love And Thunder”, programat pentru lansare în 2022, care ar urma să fie regizat de Taika Waititi și să aibă o distribuție majoritar feminină, cu Natalie Portman în rolul principal, Jane Foster/Thor. 

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton