Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale americane

Ce se știe până acum despre noul serial „Stăpânul inelelor”

de Redactia Tvmania

O luptă acerbă se duce acum între marii giganți de pe piața de conținut. Fiecare aruncă în joc sume uriașe (de-a dreptul neverosimile), actori mari și titluri celebre. Una dintre cele mai așteptate producții – al cărei buget e estimat la un miliard de dolari – este seria „Stăpânul inelelor” de la Amazon

 

Compania Amazon a uimit, în 2017, când anunța că a cumpărat, cu 250 de milioane de dolari, drepturile pentru a face un serial după „Stăpânul inelelor”. Era un gest curajos, dar și riscant, pentru că standardele sunt, aparent, de neegalat: trilogia regizată de Peter Jackson, ecranizare a cărților omonime ale lui J.R.R. Tolkien, este una dintre cele mai de succes din toate timpurile, și ca încasări, și ca premii (aproape trei miliarde de dolari la nivel mondial, respectiv 15 premii Oscar din 30 de nominalizări). 

Pentru a rămâne însă relevantă – pe o piață dominată de Netflix, dar unde se anunță a veni tare din spate platformele Disney+ (care are în lucru o serie Marvel, cu preț de producție 25 milioane/episod), Apple + și HBO Max (ce se lansează în primăvara lui 2020) – Amazon era practic obligată să facă o mișcare îndrăzneață. 

Între timp, costurile de producție ale serialului au ajuns la un miliard de dolari, estimează The Hollywood Reporter, dar Amazon nu dă înapoi: în septembrie 2019, compania a anunțat că filmările vor începe în 2020 în Noua Zeelandă (preproducția a început deja), acolo unde a filmat și Peter Jackson. Data lansării nu este însă precizată, cel mai probabil va fi 2021.

 

O intrigă (încă) secretă

Este clar, așadar, care-s mizele, așa că întrebarea este: ce poveste va alege să spună noul serial pentru a avea succes? Povestea din cărțile lui Tolkien a fost exclusă din motive evidente: vă imaginați pe altcineva întrupându-l mai bine pe Aragorn decât Viggo Mortensen sau un alt Gandalf în locul celui jucat de Ian McKellen? 

Deși zvonurile inițiale susțineau că serialul se va centra pe viața tânărului Aragorn (în filme, personajul are 87 de ani, fiind în floarea vârstei), un indiciu dat de Amazon a anulat presupunerile. În februarie, Amazon a publicat, ca teaser, o hartă a Pământului de Mijloc, cu explicația: „Bine ați venit în cel de-al Doilea Ev!”. Pământul de Mijloc inventat de Tolkien a trecut prin patru epoci, iar acțiunea din cărțile scriitorului se desfășoară în anii finali ai celui de-al Treilea Ev. 

Cel de-al Doilea Ev urmărește creșterea și căderea lui Sauron, răul suprem din universul „Lord of The Rings”. Fanii speculează că seria de pe Amazon se va centra pe distrugerea Númenor-ului (deoarece harta are în centru insula Númenor), leagăn al celei mai mărețe civilizații a oamenilor. Având în spate o moștenire elfească, considerați regi ai mărilor, numenoreeni cad în capcana lui Sauron, care le promite viața eternă, în schimbul ajutorului lor, în războiul pe care le îl pornește împotriva zeilor. Sunt înfrânți, insula este inundată și doar câțiva scapă, fugind pe Pământul de Mijloc. Printre ei, Elendil, primul rege al Gondorului (și strămoșul lui Aragorn).

Așadar, prea multe personaje familiare din filme nu prea avem cum să vedem: pe lângă Sauron, în cel de-al Doilea Ev mai exista Elrond (conducător în ultima alianță dintre oameni și elfi) și Galadriel. Hobbiții nici măcar nu existau pe Pământul de Mijloc, ei sosesc în cel de-al Treilea Ev!

Primele nume cunoscute

Deocamdată se știu doar trei nume din distribuție: Will Poulter (26 de ani, cunoscut din „Black Mirror”, „Cronicile din Narnia” și „Labirintul”) este Beldor, un luptător experimentat; australianca Markella Kavengeh, necunoscută la noi, este Tyra, cel mai probabil un elf, și Joseph Mawle (Benjen Stark din „Urzeala tronurilor”) este Oren, personaj negativ.

Primele două episoade vor fi regizate de J.A. Bayona („Jurassic World: Un regat în ruină, 2018”), iar showrunneri sunt JD Payne și Patrick McKay, care au lucrat împreună la „Star Trek. Dincolo de Infinit!”.

Producătorii serialului au confrmat că au primit deja undă verde pentru un al doilea sezon, care să se filmeze în continuarea primului, astfel încat fanii să nu aștepte prea mult continuarea poveștii.

 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te