Homepage  / Televiziune

Ce se întâmplă pe platourile de filmare la „Survivor România”. Detalii neștiute până acum

Ce se întâmplă pe platourile de filmare la „Survivor România”. Detalii neștiute până acum
11

de Redactia Tvmania

La invitația Kanal D, TVmania a vizitat săptămâna trecută, la jumătatea lunii mai, platourile de filmare din Republica Dominicană ale reality-show-ului „Survivor România”, prezentat de Daniel Pavel, care ne-a făcut un tur al traseului.  

 

Apele turcoaz intens de la televizor, cocotierii umbroși, șopârlele care sar din vegetația tropicală și, cel mai important, dinamica unei întreceri în direct între Faimoși și Războinici – le-am văzut și simțit pe toate în cele câteva zile petrecute recent în Republica Dominicană, pe platouri la „Survivor România”.

 

Am vizitat unul dintre traseele spectaculoase amenajate de casa de producție Acun Medya pe plajele dominicane, în ziua în care cele două echipe de concurenți se luptau în întrecerea pentru comunicare, (ediția a fost difuzată duminică, 16 mai, de Kanal D).

 

După 40 de minute cu barca rapidă din portul micuț din Bayahibe (aflat la 16 km de La Romana, unul dintre cele mai mari orașe din Dominicană), pe 13 mai la prânz, în soarele arzător de la tropice, am descins pe plaja Mării Caraibilor la doar câteva minute după sosirea concurenților de pe insulele unde locuiesc. I-am văzut, ne-au văzut, dar nu aveam voie să comunicăm cu ei – regulile jocului! În apă, mai este amenajat un traseu, acolo sunt întreceri și pentru „Survivor” și pentru ”Exatlon” (cele două showuri au aceeași casă de producție).

 

Pe traseul de întrecere, forfotă mare: echipa de producție, compusă din români (cam 20 la număr), turci și localnici, pregătea ultimele detalii în corturile amenajate lângă locul de întrecere. Plasate la marginea unei pădurici de cocotieri, pe nisipul îmbibat cu nisip de palmier –  ceea ce explică negreala ce ne-a acoperit pielea și hainele -, corturile sunt locurile unde stau echipa tehnică, producătorii, prezentatorul. Am găsit aici apă și sucuri din belșug, pepene roșu și ananas zemos și foarte parfumat, dar și multeee sprayuri contra țânțarilor. Sunt mulți și agresivi!

 

Există toalete, dar, din motive ecologice, pentru a proteja zona, suntem îndrumați discret către pădurea de cocotieri din spatele traseului. 

 

Prezentatorul Daniel Pavel a făcut proba de lumini și sunet, escortat de dominicanii care lucrează în emisiune, care-i țineau o imensă umbrelă colorată deasupra capului. Pe aceștia – care amplasează cortul, mută obstacolele pe trasee – îi remarci imediat, căci sunt „băieții cu cagule”, din cauză că au capul acoperit aproape integral de cagule negre, pentru a se proteja, pentru că ei știu cum arată soarele și radiația ultravioletă acolo, am aflat ulterior. Localnicii de pe traseu sunt foarte apropiați de Daniel, căruia îi spun „il mio”, adică „al meu” sau „hermano” (frate). 

 

Faimoșii și Războinicii s-au întrecut aproape două ore, cu pauze scurte doar pentru aranjarea obstacolelor pe traseu, unul mai scurt și mai ușor, ca pentru întrecerea de Comunicare. Traseele grele, mai lungi, cu întreceri în apă și finaluri dificile, sunt rezervate în special Imunității, am aflat noi.

 

Ce remarcăm din prima: Faimoșii fac atmosferă și se încurajează, par apropiați unii de ceilalți, în timp ce în tabăra Războinicilor, lovită de multe eliminări, lipsesc entuziasmul și apropierea, fiecare își vede de treaba lui. Au apă din belșug, iar băncile pe care stau cele două tabere sunt mult mai apropiate decât pare la televizor. 

 

Pe traseu există trei posturi fixe pentru cameramani, iar concurenții sunt urmăriți și de un cameraman care fuge cu ei odată, pe marginea traseului. O dronă zboară și ea deasupra tuturor. Concurenții aleargă, strigă, transpiră. Faimoșii au câștigat cursa cu 10-3 și se bucură zgomotos de succes. Războinicii par învinși de soare și oboseală. Cu toții sunt arși de soare, ciufuliți și netunși. Apoi se urcă în bărcile rapide și pleacă spre propriile insule. A doua zi îi așteaptă altă cursă.

După cursă, prezentatorul Daniel Pavel face și el finalul (era un final de cursă cu aruncare la coș). Îl facem și noi, dar odihniți: normal că pare ușor!

 

Cum se vede competiția direct de pe platourile de filmare ale „Survivor România”Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton