; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Nuni, Profu` & Ana

Ce se întâmplă joi în serialul „Profu” (Pro TV). Noul episod aduce în atenție discriminarea rasială

10 March 2021

Suntem diferiți ceea ce ar trebui să ne facă speciali, să învățăm unii de la alții și să ne ajutăm. Însă mulți oameni fug de necunoscut și nu vor să accepte pe cineva care nu are aceeași credință, rasă, cultură sau religie ca ei. Așa se ajunge la discriminare, la a pune pe cineva la colț prin agresivitate verbală sau, uneori, chiar fizică. 

 

Joi, de la 21:30, ne vom întâlni cu o astfel de situație în noul episod din Profu’. Nuni, personajul interpretat de Juno, se va confrunta cu discriminare rasială venită chiar din partea unor adulți – părinții colegilor săi. Elevul se va simți marginalizat, acuzat pe nedrept și va avea o criză nervoasă, fără să știe cum altfel să se apare de acuzațiile nefondate.

 

Profu` va fi pus în situația de a găsi o soluție prin care să-l facă pe elevul său să depășească momentul care-l va afecta vizibil, dar și să înțeleagă că trebuie să-și controleze temperamentul. Părinții care îl vor trage la răspundere pe Nuni acceptă doar ce consideră ei demn pentru societate, iar refuzul lor de a-l integra poate duce la un dezechilibru psihic grav pentru adolescentul care încă se descoperă pe sine. 

 

Încărcătura personajului Nuni va fi amplificată și de situația de acasă. Mama lui este bolnavă de cancer. Ce poți să faci atunci când medicii îți spun că nu mai are nicio șansă? Cu ce arme să te lupți împotriva unei astfel de boli? Însă cea care i-a dat viață îl va încuraja pe elevul lui Profu`, chiar și de pe patul de spital: „Cine are calea cea mai grea, acela are și destinația cea mai frumoasă'.

 

Un episod cu o încărcătură emoțională puternică, o lecție de viață despre discriminarea rasială care, din păcate, este întâlnită pe holurile liceelor, și nu numai, și un profesor care știe întodeauna să fie alături de elevii săi – joi, de la 21:30, într-un nou episod din Profu`.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare