Las Fierbinți, episodul din 28 septembrie 2023
S-a dat o bătălie crâncenă pentru inima vecinei proaspăt sosită din Franța. Bobiță, Giani, Dorel și Rață au încercat să-i intre în grații cu fel și fel de vorbe și gesturi frumoase. Însă toți patru au fugit mâncând pământul în momentul în care au văzut că aceasta nu este… epilată la subraț! „Tu nu te tunzi în cap? Nu-ți mai scapă foarfeca mai jos?”, a întrebat-o Bobiță uimit.
Firicel și soția lui au trecut pragul gospodăriei lui Brânzoi pentru a sta de vorbă la o cafea. Totuși, lucrurile nu au decurs conform planului, iar nevasta lui Firicel s-a enervat: „Ne-ați chemat aici ca să ne dăm seama că suntem mai săraci ca voi!”, le-a reproșat aceasta gazdelor. „Firicele, ia-le odată banii și hai să mergem”, a continuat. Astfel, soția lui Brânzoi a descoperit cum a reușit acesta să găsească „prieteni de familie”: mituindu-i! „Păi ce era să fac dacă n-a venit nimeni?”, a motivat Brânzoi alegerea făcută.
În această seară, Giani și Dorel sunt co-fondatorii unei noi afaceri prospere: un cimitir de animale! Cei doi vor să facă locuri de veci și cavouri de lux pentru patrupede pe terenul din fața cârciumii lui Bobiță, care bineînțeles că se va împotrivi.
„Aveți 5 minute să astupați groapa asta, că vine cineva să bea o bere și după zice că am făcut cimitir aici. Nu se face nimic, punct!”. Dacă cei doi vor duce planul la bun sfârșit sau vor încheia afacerea, aflăm în doar câteva ore. Tot în această seară, vom descoperi prin ce metode vor încerca Firicel și Rață să îl convingă pe Celentano de puterea efectului placebo: „Pe mine… să mă păcălească cineva cu așa ceva, orice doctor… exclus!”, va spune el în primă fază.
Noul sezon Las Fierbinți este în fiecare marți, miercuri și joi, de la ora 20:30, la PRO TV. Serialul poate fi urmărit în avans pe VOYO.
Citește și: