Homepage  / Seriale româneşti

Ce se întâmplă în episodul de azi, 27 septembrie, din serialul „Vlad”, sezonul 4

Ce se întâmplă în episodul de azi, 27 septembrie, din serialul „Vlad”, sezonul 4
5

de Redactia Tvmania

Premiera ultimului sezon din serialul „Vlad”, a avut loc la Pro TV, luni, 6 septembrie, de la ora 21:30. Astfel, serialul românesc, Vlad, se difuzează săptămânal, lunea, de la ora 21:30, pe Pro TV.

Ce se întâmplă în episodul 4 din serialul „Vlad”, sezonul 4

Dorința de a nu-l trăda pe cel de lângă tine, decizia de a-ți distruge amprentele și totuși de a nu-ți lăsa familia în stradă sau speranța că viața celui care ți-a fost mereu alături nu se va sfârși. Toate acestea sunt doar câteva dintre elementele care compun imaginea de ansamblu a acestui moment, în unul dintre cele mai iubite seriale românești. 

În această seară, fiecare plan pare mai complex, mai aproape de un punct critic și fiecare personaj mai dispus la sacrificii pentru cei care îi sunt alături. Cel de-al patrulea episod al ultimului sezon vine și cu o premieră: Anghel Damian se va afla și în rolul de regizor. 

După ce Leo a preluat responsabilitatea de a avea grijă de Iulia, astăzi vom vedea cum se descurcă acesta acasă la Cezar, unde se asigură că fiica inginerului este în siguranță.

Testele pe care acesta le va folosi pentru a vedea cât sunt de atenți băieții care asigură paza vor sta la baza unui nou conflict cu Iulia. ”De ce trebuie să mă lupt ca să te apăr”, o va întreba Leo, exasperat, pe tânără.

Focul puternic care arde între cei doi îi va purta spre o scenă neașteptată, dar încărcată de dorință de viață. O altă casă în care pasiunea este la cote înalte este moșia lui Scarlat.

Supărată pe gestul făcut de Carla, Ivana se simte trădată: ”O să fiu mereu aia de care ți-a fost milă”. Disperată, apelează iar la vechiul ei prieten… alcoolul.

Și cum în viață totul se plătește, gesturile ei o vor duce pe Carla în brațele altcuiva…

În paralel cu toate acestea, viața se joacă cu sufletele lui Petre și Cezar. Cu Maria lângă el, într-un hotel prea scump pentru ceea ce credea că-și pot permite, Petre își va deplânge existența: ”N-am putut mai mult. Tu ai fi meritat tot ce-i mai bun pe lume”.

Tot în brațele femeii iubite, Cezar îi va face Deliei una dintre cele mai sincere declarații: ”M-am săturat să tot fug prin viață”. Uneori, trecutul te apasă atât de tare pe suflet încât îți ia aerul. Te face să crezi că tot ceea ce ai clădit e prea puțin și că ai uitat să trăiești cu adevărat. Și unde ajungi?

Carla-mosie-ScarlatIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5
Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton