Homepage  / Vedete

Ce se întâmplă diseară la “Cronica Cârcotaşilor”

Ce se întâmplă diseară la “Cronica Cârcotaşilor”

de Redactia Tvmania

În această seară la “Cronica Cârcotaşilor” veţi asista la câteva premiere.

În urmă înjurăturilor de la Antena 1, CNA-ul s-a sesizat, în sfârşit, şi a trimis un comunicat de presă. Mihai Găinuşă şi Dezbrăcatu’ vă spun în exclusivitatea ce conţine şi ce măsuri vor fi luate.

În premieră naţională, Cârcotaşii au reuşit să facă rost şi de programul comun român-chinez de cooperare economică. De asemenea, ei au aflat şi ce dansuri pregăteşte Căprioru Minune, viitorul coregraf de la „Dansez pentru tine”, pentru sezonul următor.

Specialistă în băuturi, doamna Tănţica este nelipsită de la “Cronicuţă”. De această dată, ea vine să ne spună ce părere are despre cum bea preşedintele whisky-ul. Iar specialistul în domeniul iluminării spirituale, domnul… nu ştie cum îl cheamă, ne spune dacă a văzut sau nu o lumină deasupra Sfinxului.

Şi cum în România totul este posibil, chiar şi amplasarea unui stâlp în mijlocul unei şoşele, aflăm de la Dorel că e mai simplu să muţi şoşeaua decât să scoţi stâlpul. Treabă românească!

Proaspăt reprofilat, doctorul academician horrorius cauza, medic veterinar Streinu-Cârcel ne explică de ce are Trăistariu migrene în timpul sexului, Banciu ne spune de ce îl enervează Badea, iar spre finalul ediţiei veţi asista şi la o despărţire neaşteptată.

Dar totul e bine când se termină cu bine. Jukebox încheie seară şi ne aminteşte că “Sărbătorile au venit”, alături de Cristina Caramarcu, cea mai nouă membră a trupei.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton