Modifica setarile cookie
Homepage  / Ghid TV / Televiziune

Ce se întâmplă astăzi la Masked Singer România, de la Pro TV. O nouă mască va intra în competiție

de Roxana Mirea,

Ce se întâmplă astăzi la Masked Singer România, de la Pro TV. Ediția din această seară a emisiunii Masked Singer România de la Pro TV vine cu noi surprize pentru telespectatori. Ei bine, o nouă mască va intra în competiție. Pe de altă parte, cei patru jurați, Mihaela Rădulescu, Inna, Horia Brenciu și Alex Bogdan, vor încerca să ghicească cine este enigmatica Muma Pădurii.

O nouă mască va intra în competiția Masked Singer România

Ce se întâmplă astăzi la Masked Singer România, de la Pro TV. O țară întreagă vrea să știe cine sunt celebritățile care se ascund sub costumele impresionante din show-ul Masked Singer România. În această seară, de la ora 21:30, intrăm într-o nouă etapă a emisiunii și continuăm investigațiile. De data aceasta, o nouă mască va intra în competiție și va lupta să-și securizeze un loc, dar și să pună în dificultate măștile deja prezente.

Enigmatica Muma Pădurii, personajul care i-a pus deja în dificultate pe detectivi și despre care cei patru au crezut de-a lungul timpului că sub costum s-ar putea ascunde Maia Morgenstern, Oana Pellea, Andreea Raicu, Dana Budeanu, dr. Cristian Andrei sau Florin Călinescu, revine în această seară cu un nou moment impresionant. ”Nu mai pot cu tine, Muma Pădurii! Ești foarte bună, tată. Ești foarte talentată!”, va spune Mihaela Rădulescu după ce aceasta va cânta piesa ”Firestarter” (The Prodigy), în timp ce Horia Brenciu va puncta, spre amuzamentul tuturor: ”Ați observat un dialog între Muma Pădurii și Muma Televiziunii!”.

Muma Pădurii la Masked Singer România

Muma Pădurii continuă să-i pună în dificultate pe jurați la Masked Singer

Interpretarea măștii îi va băga și mai tare în ceață pe detectivi, care nu vor putea descoperi dacă Muma Pădurii este bărbat sau femei. ”E personajul care mă irită tare, nu pot să dorm noaptea, chiar am o problemă reală! Mă bântuie. O și văd în finală pentru că e cel mai greu de ghicit. Mă enervează de mor că nu mă simt deloc aproape, nu reușesc deloc să intru în pădurea ei.

Deocamdată e un bărbat. De fapt, n-am fost niciodată sigură și asta cred că e marea calitate a acestui personaj. Dacă tu îmi prezentai panoplia de măști și îmi spuneai: ”Alege o mască, ce vrei tu!”, la Muma Pădurii mă duceam. Mi se pare fabulos să fii muiere, care stai bine pe picioare, și să te duci în zona aia, să fii Muma Pădurii, și să poți să interpretezi, să poți să te joci și să fii urâtă. Culmea, e un personaj neplăcut, e un personaj negativ, dar uite, aș fi vrut Muma Pădurii, clar. Mi s-ar fi părut foarte distractiv!”, va spune Mihaela Rădulescu despre personajul care-i dă cele mai mari bătăi de cap.

Dacă va reuși Muma Pădurii să-și țină ascunsă identitatea și va merge mai departe, sau dacă detectivii își vor da seama se ascunde în mască, vedem astăzi, de la ora 21:30, la Masked Singer România.

Începând de astăzi, în fiecare săptămână, emisiunea Masked Singer România pune la bătaie patru premii de 500 de Euro pentru cei mai agili detectivi. Telespectatorii trebuie să fie atenți pe parcursul emisiunii la întrebarea afișată pe ecran, să urmărească toate indiciile și informațiile pe care măștile le oferă, iar dacă știu răspunsul corect, să-l înscrie cât mai repede pe site-ul maskedsinger.protv.ro/concurs. Regulamentul concursului este disponibil pe site.

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te