Homepage  / Știri

Ce s-a întâmplat cu Sean Penn, după ce a rămas blocat în Ucraina. Mesajul transmis de actor – FOTO

Ce s-a întâmplat cu Sean Penn, după ce a rămas blocat în Ucraina. Mesajul transmis de actor - FOTO

de Cătălina Matei,

Actorul și regizorul american a petrecut mai bine de o săptămână pe teritoriul Ucrainei, unde a filmat pentru un documentar despre invazia Rusiei. Sean Penn s-a întâlnit chiar și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, însă a fost nevoit să părăsească țara pe jos.

Actorul și regizorul Sean Penn a reușit să părăsească Ucraina, chiar înainte de intensificarea atacurilor rusești asupra mai multor orașe din Ucraina, după mai multe ore de mers pe jos. El a povestit pe Twitter momentele prin care a trecut, până să reușească să ajungă în Polonia.

„Eu și doi colegi am mers kilometri întregi după ce ne-am abandonat mașina pe marginea drumului. În toate autoturismele din această fotografie sunt aproape numai femei și copii, o mașină este singura lor proprietate de valoare”, a scris Sean Penn pe Twitter.

Întâlnire cu Volodimir Zelenski

Materialul pe care penn l-a filmat săptămâna trecută este produs de Vice Studios, în asociere cu Vice World News şi Endeavor Content. Cei de la Daily Mail au scris că Sean Penn deja s-a întâlnit cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. În același timp, Zelenski a postat un video pe Instagram Stories în ca apare alături de actorul american, discutând despre situația actuală. Postarea respectivă a fost însoțită de următorul text: „Cu cât oamenii află mai multe despre războiul din Ucraina, cu atât este mai mare probabilitatea de a opri Rusia!”.

„Penn a vizitat Biroul Preşedintelui şi a vorbit cu viceprim-ministrul Irina Vereschuk, precum şi cu jurnalişti locali şi membri ai armatei ucrainene” de când a sosit în Ucraina în această săptămână, a scris Newsweek. De asemenea, Biroul Preşedintelui a emis o declaraţie prin intermediul ambasadei Ucrainei în care îl lăuda pe actorul american.

„Sean Penn este printre cei care susţin Ucraina în Ucraina astăzi. Ţara noastră îi este recunoscătoare pentru o asemenea demonstraţie de curaj şi onestitate”, se arata în declaraţie.

Penn nu a fost la prima sa vizită în Ucraina și cunoaște multe lucruri despre armata ucraineană. Actorul a vizitat ultima dată această țară în noiembrie 2021 şi a început pregătirile pentru documentarul său vizitând armata. Fotografii din călătoria lui Penn în noiembrie au fost publicate atunci de serviciul de presă de la Operaţiunea forţelor comune ucrainene.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton