Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Ce probleme a întâmpinat Ioana Ginghină cu fiica ei. Ce planuri de viitor are Ruxandra

de Roxana Mirea,

Ioana Ginghină a vorbit recent despre fiica ei, Ruxandra, pe care o are din căsnicia cu Alexandru Papadopol. Anii au trecut, Ruxi a crescut, iar actrița deja se gândește la perioada în care va deveni bunică. Pe de altă parte, Ioana Ginghină a întâmpinat mici probleme cu fiica ei în ceea ce privește șocala.

Ioana Ginghină i-a spus fiicei ei că vrea să crească nepoți

Ioana Ginghină, în vârstă de 44 de ani, este foarte mândră de fiica ei și privește cu încredere spre viitor. Actrița a devenit mamă la 30 de ani, iar acum își imaginează cum va fi perioara în care va deveni bunică. Vedeta a mărturisit că i-a spus Ruxandrei că ea vrea să crească nepoți.

De curând i-am spus Ruxandrei că eu vreau să cresc nepoți, adică nu în sensul să-i cresc, că nici mama nu a crescut-o pe a mea, dar vreau să fiu implicată pentru că mi-am făcut dablaua: am fost și vedetă, am apărut și pe la televizor, am făcut-o și pe asta cu influencereala, așa că dacă o fi să vină bebelușul, pot să mă dedic în totalitate rolului de bunică. Acum nu zic să facă repede copii, dar în sensul că mă pregătesc. Adică nu e că vreau, nu vreau, sau că nu vreau să accept, că eu sunt o tânără”, a spus Ioana Ginghină într-un interviu pentru Ego.ro.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Ce probleme a avut Ioana Ginghină cu fiica ei

Ruxi trece în clasa a-VIII-a, iar Ioana Ginghină a ajuns la concluzia că degeaba părinții își obligă copiii să facă performanță la școală, dacă ei nu își doresc. Ei bine, ea a avut o serie de probleme cu fiica ei în ceea ce privește parcursul fetei la școală. Totuși, actrița a găsit soluția și a reușit să o facă pe Ruxandra să își dorească să învețe și să aibă note foarte bune.

Un copil trebuie să meargă pe drumul lui, dar dacă drumul lui este că vrea să devină președintele României, îi trebuie să-i spui că drumul ăla spre președinție nu are cum să fie cu nota 6. Înțelegi. Așa sunt eu. Copilul meu nu a învățat bine până acum un an. I-am zis că „ok”, asta e, până la urmă fiecare cum poate. Dar acum un an mi-a zis că vrea să intre la Liceul „Nicolae Tonitza”, unde se intră cu note mari. I-am zis atunci că ce are de gând să facă în sensul acesta? I-am explicat cum stă treaba și acum copilul meu a învățat foarte bine, a luat 9.60 media și sunt foarte mândră de ea pentru că, fără scandaluri mari, fără pedepse, ea a reușit să se repună pe picioare. Mi-a zis că o să fie cea mai fericită dacă întră la Tonitza, iar eu îi spuneam că o să fiu cea mai fericită dacă este ea cea mai fericită, așa că țelul nostru comun este să intre la Tonitza”, a mai declarat Ioana.

Ruxandra vrea să plece din țară

Pe de altă parte, fiica Ioanei Ginghină își dorește să plece din România după ce va termina facultatea. Actrița nu are de gând să rămână în țară și plănuiește să o însoțească pe fiica ei acolo unde va decide să se stabilească.

Vrea să facă animație, dar primii doi ani de zile faci de toate. După care te orientezi către o specialitate. Dar e o deschidere foarte mare. Acum se poartă în IT, grafică, animație, adică s-a orientat bine. Și vrea să plece din țară. De aia zic că vreau și eu să mă duc spre ea, să-i cresc copiii. Că vreau să fiu o bunică prin străinătate. Tu ce credeai? Că vreau să fiu bunică aici la mine, în Dragomirești? Nu”, a mai povestit Ioana Ginghină.

Sursa Foto: Instagram

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te