Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Ce planuri are Simona Gherghe după finala emisiunii „Mireasa” (Antena 1)

Ce planuri are Simona Gherghe după finala emisiunii „Mireasa” (Antena 1)

de Redactia Tvmania

Reality show-ul matrimonial „Mireasa”, difuzat de Antena 1, a însemnat pentru Simona Gherghe revenirea în televiziune după concediul de maternitare.

Emisiunea a mers foarte bine, dat fiind faptul că producătorii au preferat să prelunească în luna noiembrie al doilea sezon cu încă 3 luni.

Pentru că avea la dispoziție doar două zile libere pe săptămână, Simona Gherghe și-a făcut deja planurile pentru scurta vacanța pe care o va avea între finala celui de-al doilea sezon „Mireasa” și premiera celui de-al treilea.

„Duminică va fi finala acestui sezon Mireasa și apoi o să plecăm la ski. Abia aștept! Ana (fiica cea mare a prezentatoarei n.r) are 3 ani așa că am obișnuit-o cu ideea că o să mergem la ski că ea o să schieze și prin urmare o să aibă primele ei lecții de ski anul acesta. Noi am mai încercat și anul trecut cu ea, dar era un pic cam mică și a durat cam 10 minute ora de ski. Sper să îi placă anul acesta. Tatăl lor nu schiază. Eu schiez și este una dintre marile mele pasiuni”, a povestit Simona Gherghe pentru emisiunea „Xtra Night Show”, difuzată de Antena Stars.

Emisiunea „Mireasa” a fost un format cu totul nou pentru Simona Gherghe, pentru care a studiat îndeaproape formatul:

„Întoarcerea mea pe sticlă vine după o pauză de aproape un an şi jumătate, timp în care am fost alături de copiii mei, Ana şi Vlad. Acum sunt măricei, aşa că e momentul să revin pe un interval (14.00 – 16.00) care îmi permite să fiu, în continuare, o mamă extrem de implicată în viaţa copiilor mei. Iar revenirea o fac in stilul meu: cu un gen de program de televiziune pe care nu l-am mai făcut, în cei 18 ani de televiziune. N-am în portofoliu niciun reality-show. Acum mai puţin de un an, când colegii mei mi-au propus noua Mireasa, am spus că nu sunt pregătită să mă întorc, pentru că Vlad, mezinul meu, avea doar câteva luni şi, deci, mult mai multă nevoie de mine. Iată-ma, acum, la cârma acestei emisii care, cu siguranţă, mă va scoate din zona de confort!’, povestea Simona Gherghe în toamna anului trecut, înainte de premiera sezonului doi.

 

Finala „Mireasa” va fi difuzată de Antena 1 duminică, 28 februarie, de la ora 16.00.

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton