Prezentat în premieră mondială și aplaudat îndelung la Festivalul internațional de film de la Veneția, de unde s-a întors cu nu mai puțin de patru premii importante, extraordinarul film românesc „Anul Nou care n-a fost” a reunit o distribuție fabuloasă.
Unul dintre marile atuuri ale filmului „Anul Nou care n-a fost”, distribuția ne oferă interpretări individuale de excepție, dar și o rară conectare a tuturor talentelor și emoțiilor reunite aici. Actorii s-au implicat total în evocarea emoționantă a lumii pe care am trăit-o cu toții și s-au declarat încântați de modul în care i-a stimulat stilul de lucru al regizorului Bogdan Mureșanu.
Iată ce ne-a povestit extraordinar de îndrăgitul Adrian Văncică despre rolul său:
TV Mania: Ce v-a impresionat, în primul rând, la acest scenariu atât de special, care forează în spaimele, în viața românilor dinainte de 1989 și care surprinde perfect acel amestec pur românesc de ingeniozitate, disperare și umor?
Adrian Văncică: Dacă e să existe un „în primul rând” la acest scenariu, acolo ar sta miza mare a personajelor. Niciunul nu trece prin zilele acelea ca și cum s-ar plimba prin parc. Situațiile sunt la limită și atât de ofertante, actoricește vorbind, bineînțeles, încât nu fac altceva decât să îți facă poftă sa fii în proiect și să filmezi cât mai repede. Și mulțumesc pentru vorbele frumoase despre film! Sperăm să iasă bine aventura noastră italiană.
Ce a însemnat pentru dumneavoastră, la nivel emoțional, reamintirea condiției acelei vieți – de la programele de televiziune omagiale la casele friguroase, teamă, întuneric, ascultare a telefoanelor și întrerupere a gazelor – printre multe altele?
Așa e, înainte de Revoluție programele de televiziune, după ce că erau scurte, erau și pline de aplauze pentru mult iubitul conducător, așa e, era frig în case, curentul cu program, apa caldă cu program și mai scurt, iar pâinea și laptele pe cartelă, însă… eram copil… Aveam 12 ani și atunci când ieșeam la joacă nimic din toate astea nu mă deranja. Nici nu le băgam în seamă. Încă nu îmi puneam întrebări de oameni mari… de ce nu e și la noi ca în America sau Franța? Pur și simplu nu asta mă interesa atunci. Desigur, dacă aș fi avut altă vârstă și alte preocupări în afară de școală și joacă, altfel ar fi stat și cu mine treaba.
Care a fost cea mai mare provocare a rolului de aici? Ce detalii vi s-au părut esențiale pentru construcția personajului?
Cel mai greu, după ce am pus personajul pe șleauri împreună cu Bogdan Mureșanu, a fost lucrul cu Luca (Toma – n.r.), puștiul care l-a jucat pe Marius, băiatul meu. Lucrul cu copiii nu e chiar ușor, mai ales că ei obosesc repede și trebuie să fii eficient. Altă greutate a fost că el mă știa din serialul „Las Fierbinți” și de fiecare dată când se uita la mine zâmbea… dar am trecut și peste asta. Despre detalii… ce să spun… cele mai multe au ținut de recuzită: ciorapii de lână cu care mă încalț când intru în casă, chibritul care nu se aprinde ușor, fumatul în casă… Apoi, relația lui Gelu cu Mariana, soția lui, jucată minunat de Ioana Flora, mi s-a părut o relație frumoasă. Deși se ceartă și pare că nu se înțeleg, amândoi își dau seama că situația prin care trec e foarte periculoasă și găsesc împreună soluția „salvatoare”. Rămâne ca lumea să vadă filmul ca să înțeleagă clar ce zic.
Aveți vreun moment preferat din povestea pe care o interpretați? Dar din celelalte cuprinse în film?
Momentul meu preferat din film e când sună telefonul, răspunde Mariana (Ioana Flora) și aflu că a doua zi trebuie să mă prezint la fabrică „îmbrăcat corespunzător”. Teama e atât de mare, că parcă mă paralizează. Apoi, în film sunt multe momente care sunt colosale, datorită colegilor mei care sunt minunați și mă bucur enorm că am avut șansa să fiu pe același afiș cu ei… sunt prea multe nume și ar trebui încă 10 pagini să le spun pe toate.
Cum ați colaborat cu regizorul Bogdan Mureșanu? Pentru că implicarea echipei pare neobișnuit de puternică, se transmite dincolo de poveste.
Lucrul cu Bogdan a fost dincolo de așteptări. Atenție, vorbesc acum de experiența începută de acum mai mulți ani, când am filmat „Cadoul de Crăciun”. Comunicarea cu el a fost pe cât de simplă, pe atât de nuanțată… parcă ne cunoșteam de ani de zile și nu asta era prima noastră colaborare. Apoi, când am filmat pentru „Anul Nou care n-a fost” a fost cum se spune… ca mersul pe bicicletă. E frumos să te înțelegi cu cineva fără să fie nevoie de tot DEX-ul. Să fii receptiv la indicațiile lui, dar și el la ideile tale. O experiență pe care aș repeta-o oricând.
Ce înseamnă, pentru dumneavoastră, selecția la un festival cu imens prestigiu, precum cel de la Veneția?
Ei… nu mai sunt tânăr să cred că de la prezența la un festival, fie el și atât de măreț precum este cel de la Veneția, mi se poate schimba viața radical și că de mâine va fi buluc la mine la ușă cu producători și regizori din întreaga lume. :))) N-am îmbătrânit degeaba. Acum vreau doar să mă bucur de succesul filmului, să mă bucur că am făcut un lucru frumos și fiu fericit că și alții îl apreciază.
Ce impact sperați să aibă filmul asupra publicului?
Păi, ca să fie un impact, ar trebui să vină multă lume să îl vadă. Și asta sper să se întâmple. Sper ca lumea să fie pe de-o parte veselă, pentru că filmul are multe momente de comedie, dar în același timp, spectatorii să iasă din sală puși pe gânduri de realitățile pe care le trăiam în urmă cu puțină vreme (35 de ani e foarte puțin la scara istoriei), dar și emoționați, pentru că finalul filmului e chiar o „poezie”.