Alina Pușcău a făcut dezvăluiri sincere și dureroase despre tatăl ei, care a încetat din viață în urmă cu 10 ani. Celebrul model român, stabilit în America, are un mare regret în legătura cu relația pe care a avut-o cu tatăl său.
de Roxana Mirea,
Alina Pușcău a făcut dezvăluiri sincere și dureroase despre tatăl ei, care a încetat din viață în urmă cu 10 ani. Celebrul model român, stabilit în America, are un mare regret în legătura cu relația pe care a avut-o cu tatăl său.
Alina Pușcău se bucură de celebritate în America și se cunoaște cu cele mai celebre staruri de la Hollywood, cum ar fi Leonardo Dicaprio, Paris Hilton, Jay Z sau Vin Diesel. Recent, ea a fost invitată în podcastul „Te ascult”, găzduit de Ilinca Vandici. Aici, Alina Pușcău a făcut dezvăluiri dureroase despre tatăl ei și a spus care este marele ei regret.
Actrița nu a avut o relație prea bună cu tatăl său și chiar a despărțit-o pe mama ei de acesta. Apoi, cinci ani de zile a refuzat să-i răspundă la telefon. Într-o zi, Alina Pușcău a primit un apel de la sora ei, care i-a spus că tatăl lor este pe moarte, potrivit fanatik.ro.
„Tatăl meu a decedat acum vreo 10 ani și eram supărată pe el și am crezut că e vina mea. Tot timpul am crezut că eu sunt vinovată, că nu am vrut să vorbesc cu el. I-am divorțat pe părinții mei, i-am luat casă mamei mele și tatăl meu în fiecare zi voia să vorbească cu mine.
În fiecare zi mă suna. Cinci ani de zile. Am fost foarte supărată, am fost foarte orgolioasă, foarte mult ego și mă termina ego-ul ăsta și mândria, dar eu tot nu mă lăsam. Am fost foarte încăpățânată și nu am vrut să răspund și într-o zi sora mea m-a sunat, vezi că o să moară, că ajunsese Salvarea la el, că a făcut un atac de cord.
Și atunci am înțeles că în viață, mai ales cu părinții, trebuie să lași poarta deschisă și că eu trebuie să îmi accept părinții așa cum sunt, pentru că eu sunt unealta prin care eu pot să vindec asta”, a declarat Alina Pușcău.
Sursa Foto: Instagram