Ce mai mama!

Daca lucrurile decurg asa cum isi doreste, familia Mihaelei Radulescu ar putea sa-si sporeasca efectivele, cu o fetita dintr-unul dintre statele lovite de tsunami. Asta ar restabili egalitatea sexelor in familie.
Fara a se ascunde dupa deget, Mihaela recunoaste ca, daca nu ar fi fost mama, nu ar fi fost cu siguranta atat de afectata de tragedia din Asia. Si sansele de a porni demersurile de adoptie a unui copil dintre cei ramasi orfani ar fi fost mult mai mici. Asa, totul a capatat dimensiuni personale, gandindu-se ce ar simti daca, Doamne fereste!, baietelul ei ar trece prin asa ceva. „Mamele ma inteleg, e evident ca devii si mai sensibila, ca suferi si mai acut la tragediile legate de copii, nu e basm, am simtit-o pe pielea mea. Sunt convinsa ca n-as fi mers atat de departe, adica pana la ideea de a adopta un copil, daca n-as fi fost deja mama. Probabil ca iti imaginezi, asa cum eu am facut-o deja, ca o nenorocire ca asta i se poate intampla si copilului tau. Si reactionezi!
Singurele momente in care Mihaela a luat in considerare varianta adoptiei, asta pana sa faca din ea o certitudine, a fost in perioada in care isi dorea mult un copil, dar acesta intarzia sa apara: „Nu mi-am mai pus problema adoptiei, decat asa, in gandul meu, cand asteptam sa raman gravida. Nu se intampla si-mi spuneam ca nu vreau sa traiesc fara sa am copii. Ca mai toate femeile, m-am gandit vag si la aceasta varianta, fara sa o si discut cu cineva. Intre timp, chiar am facut un copil, asa ca nici nu m-am mai gandit vreo secunda la adoptie. Dar, dupa ce am vazut imaginile tragediei asiatice, dupa ce am vazut privirile copiilor, tristetea, disperarea sau nedumerirea lor dureroasa, am simtit ca trebuie sa fac ceva concret.