Superba turcoaică, cea care a interpretat rolul Reyhan în serialul „Jurământul”, difuzat de Happy Channel, a fost în pauză profesională de la începutul anului.
Superba turcoaică, cea care a interpretat rolul Reyhan în serialul „Jurământul”, difuzat de Happy Channel, a fost în pauză profesională de la începutul anului.
Özge Yağiz a avut o pauză profesională în primăvara acestui an după cel mai recent proiect al său, serialul „Sol Yanim”, anulat neceremonios de postul turcesc Star TV în februarie, după doar 12 episoade. Dar curând, actrița va începe lucrul la un nou serial, „İçimizden Biri”, în care va avea rol principal.
Producția „İçimizden Biri” (în engleză „One of Us”) este pregătită pentru postul turcesc de televiziune Show TV și e făcută de compania de producție Süreç Film, cea care se află în spatele unor titluri precum „Sezonul cireșelor” sau „Dragoste cu împrumut”, difuzate cu mare succes și pe micile noastre ecrane.
Noul serial „İçimizden Biri” va începe filmările curând, scrie presa turcă, în stațiunea Marmaris, de pe malul Mării Mediterane. Încă nu se știe nimic de data premierei, dar titlul e pregătit pentru sezonul de toamnă, cel mai probabil.
Povestea va urmări idila dintre doi tineri ce provin din culturi diferite: ea, Havva (varianta turcească pentru Eva), este mulsulmană, el, Adam, este creștin de origine irlandeză. Deși subiectul pare a fi unul delicat, se pare că serialul va avea accente de comedie. De altfel, regizorul și scenaristul serialului „Içimizden Biri” este Ersoy Güler, care are experiență în genul de comedie romantică (în anii 2017-2018 a făcut serialul „Yeni Gelin”, care vorbește despre dragoste dintre un turc și o spaniolă și diferențele de cultură dintre ei).
Özge Yağiz va avea rolul principal feminin, actrița fiind convinsă de scenariu, scrie presa turcă, să aleagă această poveste, dintre numeroasele propuneri pe care le-a avut. Iar dacă serialul va avea într-adevăr accente de comedie, atunci serialul o va pune într-o postură nouă pe frumoasa de doar 23 de ani, care și-a făcut fani în toată lumea cu rolul angelicei Reyhan din „Jurământul”.
Bora Akkaş (30 de ani) este actorul care îi va da replica lui Özge Yağiz și va fi interpretul rolului principal, Adam, în noul serial „İçimizden Biri”. Acesta apare în filme și seriale încă de când era un copil (a debutat la 12 ani) și e foarte apreciat profesional, și de critici, și de public. Însă abia după apariția sa recentă într-unul dintre cele mai de succes seriale lansate anul acesta în Turcia, „Yeşilçam”, unde joacă alături de Çagatay Ulusoy, a primit, pentru prima oară în carieră, rolul principal într-un serial.
Vezi această postare pe Instagram
La momentul de față, pe lângă Bora Akkaş și Özge Yağiz, din distribuția de la „İçimizden Biri” mai fac parte câteva nume cunoscute pe plan local. Iar dacă e să ne luăm după site-urile de specialitate, fanii au început să comenteze deja că noul serial se conturează ca unul dintre cele mai interesante proiecte ale toamnei.
Filmările pentru „İçimizden Biri” urmează să înceapă curând în Marmaris, mai exact la sfârșitul lunii. Actrița nu a comentat încă în nici un fel informațiile apărute în presă, dar se află în vacanță încă de la finalul lui iunie, nu chiar foarte departe, în altă stațiune celebră a Turciei, în Bodrum. Alături de Özge Yağiz se află și iubitul ei, actorul Gökberk Demirci, care își continuă aventura în serialul „Jurământul”/„Yemin”, așteptat să continue la toamnă cu un alt sezon. Până una-alta, cei doi îndrăgostiți profită de vacanță și de zilele frumoase de vară pentru a se relaxa împreună.
Vezi această postare pe Instagram