Mircea Radu a dispărut de o vreme din lumina reflectoarelor. După ce a moderat în 2019-2020 emisiunea „Down the road. Aventura” la TVR1, prezentatorul a intrat într-un con de umbră.
Mircea Radu a dispărut de o vreme din lumina reflectoarelor. După ce a moderat în 2019-2020 emisiunea „Down the road. Aventura” la TVR1, prezentatorul a intrat într-un con de umbră.
Din 2019, Mircea Radu a renunțat la confortul căminului din orașul natal, București, pentru a începe o nouă viață la Piatra Neamț, orașul natal al soției sale.
„Raluca (soția lui Mircea Radu n.r) nu a fost repartizată ci a ales să semneze, ca medic diabetolog, un contract cu o clinică privată din Piatra Neamț. Am plecat din București acum aproape un an”, declara Mircea Radu la începutul lui 2020 pentru TVMania.
De atunci, prezentatorul s-a adaptat de minune stilului de viață relaxat din Piatra-Neamț și susține că nu duce dorul televiziunii. Acesta a dezvăluit că nu are timp să se plictisească și are deja o serie de activități de care se bucură din plin.
„E prea mult spus grădinar priceput, aşa cum m-aţi alintat deja. După mine, e doar un prim pas. Nu cred că va fi o carieră, dar pot să vă asigur că am de gând să încerc să fac treaba asta cât mai bine posibil. Însă, dincolo de glumă, mai trebuie să treacă destule anotimpuri până când Mircea Radu va căpăta ceva experienţă în acest domeniu”, a declarat Mircea Radu, pentru impact.ro.
„Avem destul de aproape de casă o pepinieră grozavă. Şi, pe negândite, m-am trezit că am în grădină pui de meri, peri, gutui, ba, mai nou, şi vreo doi copăcei de cireş. Pe ultimul l-am plantat zilele trecute. Dar asta nu înseamnă mare lucru. Pot spune că am experienţă în arta fotografiei, în domeniul televiziunii și în al scrisului, dar nu şi în grădinărit. Aici mai am multe taine de desluşit”, a mai spus acesta.
Într-un mod surprinzător, acesta a spus că nu duce dorul sau lipsa televiziunii, pentru că este în continuare în contact cu acest domeniu.
„Sper să mă credeţi, când vă voi spune că nu duc dorul televiziunii. Fiindcă nu m-am separat total de una dintre pasiunile mele. Acum doi ani, am realizat, la postul public TVR, acea emisiune specială, un veritabil reality-show-ul . A fost un proiect tare bun, pe care personal l-am îndrăgit foarte tare. Iar anul trecut am continuat să colaborez cu TVR, din postura de consultant”, a mai declarat Mircea Radu.
În prezent Mircea Radu oferă consultanță de imagine persoanelor juridice:
„Nu sunt genul pretenţios, aşa că mi-am exercitat foarte bine meseria în ultimele luni şi online, aproape exclusiv. Am oferit unor persoane juridice sfaturi privind imaginea lor publică şi cred că şi în anii ce vor veni voi continua să fac asta!’, a mai spus prezentatorul pentru sursa menționată anterior. „Sunt în mijlocul unui drum frumos, în care televiziunea mai poate avea sau nu anumite surprize pentru mine, dar vă asigur pe voi toţi că viaţa e un drum frumos, care merită străbătut, alături de cei dragi!”, a explicat acesta.