Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Ce mai face Ayça Ayşin Turan, protagonista serialului „Meryem”

de Redactia Tvmania

Protagonista din „Meryem”, serial care s-a terminat de curând la Kanal D, ne-a dezvăluit în exclusivitate că nu are timp de o relaţie și că în momentul de față cariera se află pe primul loc. 

„Oficial, nimeni nu mi-a cucerit inima, neoficial, se spun multe. Despre dragoste nu ştiu ce să vă spun, însă cariera este extrem de importantă în acest moment şi, în consecinţă, îi dedic aproape tot timpul. Nu ştiu când ar mai fi timp şi de iubire, deocamdată !”. Ayça (25 de ani) nu o va uita prea curând pe Meryem, căci a fost „primul rol principal” din cariera ei. „Serialul m-a făcut cunoscută în aproape toate colţurile lumii şi mă pot mândri cu «puţină» popu­la­ritate în domeniu. Rolul l-am obţinut în urma unui casting la care am participat alături de zeci de actori. Vă mărturisesc că am avut mari emoţii până la aflarea rezultatului pentru că am avut colegi foarte buni de «competiţie». Şi eu, asemenea lui Meryem, sunt liniştită, timidă, serioasă şi dedicată. Cu toate acestea, amândouă suntem puternice, sufletiste, luptătoare”, ne-a mărturisit ea.

Mai mult, pe platouri, Ayça s-a simţit foarte bine alături de Furkan Andıç, cel care i-a dat viaţă lui Savaş, iubitul ei din serial: „Furkan este un tip extraordinar, un actor foarte bun şi maleabil”.

După „Meryem”, Ayça a fost distribuită în „The Protector”, primul serial produs de Netflix pentru Turcia, care va avea premiera la toamnă şi în care actriţa îi dă replica lui Çağatay Ulusoy.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te