Celebrul Will Smith a lansat o carte de memorii, care se numește „WILL”. Printre paginile cărții, se ascund detalii neștiute despre viața starului. Will Smith s-a întors în trecut și și-a deschis sufletul în fața milioanelor de fani. Cartea autobiografică scrisă de Will Smith a fost tradusă și la noi, iar cititorii pot desprinde lecții de viață importante din „Will”.
Ce lecții de viață a primit Will Smith
„Cred că este cel mai bun volum de memorii pe care l-am citit în viața mea” spunea Oprah Winfrey despre Will, cartea autobiografică scrisă de Will Smith împreună cu Mark Manson, publicată de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, la mai puțin de o lună de la lansarea în Statele Unite.
Adevărat eveniment editorial, cea mai așteptată carte a anului a însemnat pentru Will Smith și Mark Manson muncă susținută vreme de 3 ani. „Cât timp am scris împreună la Will, am petrecut zeci de ore cu Will Smith în conversații sau observându-l cum muncește. Și, pe lângă faptul că mi-a împărtășit niște experiențe de viață grozave pentru carte, mi-a spus și multe lucruri care m-au influențat personal”, recunoaște Mark Manson.
Unul dintre autorii celebri de literatură motivațională, tradus în peste 50 de limbi și cu zeci de milioane de volume vândute în toată lumea, Mark Manson se declară cucerit de lecțiile profunde de viață care pot fi desprinse din biografia lui Will Smith. Etalând o imagine total diferită de cea publică, actorul american se confesează șocant, fără reținere în fața cititorilor săi, iar rezultatul este o imagine complexă, similară cu o reinventare a lui Will Smith în spațiul public. Iată 3 lecții neașteptate de viață desprinse din Will, autobiografia actorului scrisă împreună cu Mark Manson
3 lecții de viață desprinse din „Will”, autobiografia lui Will Smith
„Am fost absolut neabătut în toată cariera mea”, spune Will Smith, iar acest lucru s-a datorat în bună măsură unei lecții pe care actorul a primit-o în copilărie de la tatăl său. Acesta l-a obligat pe Will, în vârstă de 11 ani la acea vreme, să construiască un zid din cărămidă în fața magazinului familiei. Sarcina dificilă a durat aproape un an, fără nicio zi de pauză. Iar când Will și fratele lui au protestat, Daddio le-a spus că nu zidul contează, ci doar munca de a pune cărămidă peste cărămidă.
Lecția de viață primită la o vârstă atât de fragedă l-a ajutat pe Will Smith să nu se sperie de niciun obiectiv, chiar dacă atingerea lui pare imporibilă. „Că a fost vorba de testele pentru admiterea la facultate, despre impunerea ca unul dintre primii artiști hip-hop globali, ori despre clădirea uneia dintre cele mai de succes cariere din istoria Hollywood-ului, în toate situațiile, obiective ce păreau imposibil de mari au putut fi descompuse în sarcini individuale fezabile — ziduri insurmontabile compuse din serii rezonabile de cărămizi așezate unele peste celelalte”, mărturisește actorul în biografia sa.
„Într-o familie de luptători, eu eram veriga slabă”
„Într-o familie de luptători, eu eram veriga slabă. Lașul”, se confesează Will Smith. Iar ceea ce nu-și poate ierta actorul nici la vremea maturității, la cei 52 de ani de astăzi este că nu a putut să țină piept violenței și abuzurilor tatălui său. Persoana autoritară pe care o admira și detesta în egală măsură, care i-a oferit toate instrumentele spre a ajunge la succes, dar care l-a condus și în pragul sinuciderii în copilărie, Daddio era pentru Will Smith cea mai mare spaimă. Cum a ales acesta să răspundă fricii care a persistat mereu în relația cu tatăl său? A hotărât să fie amuzant:
„Ni se întâmplă ceva rău, în urma căruia decidem că nu vom mai permite asta niciodată. Dar pentru a preveni acel lucru, trebuie să fim în anumite feluri. Alegem comportamentele despre care credem că ne vor asigura securitate, stabilitate și iubire. Și pe acestea le repetăm, iar și iar. În filme, numim asta personaj; în viață, îi spunem personalitate. Cum decidem să răspundem fricilor, aceea este persoana care devenim. Eu am hotărât să fiu amuzant”, dezvăluie Will Smith, iar această decizie cu siguranță l-a ajutat în cariera de actor.
Will Smith, despre frici
După o copilărie plină de traume emoționale, când frica persistentă l-a învățat să descopere fără să aibă nevoie de multe cuvinte stările sufletești ale celor din jur, Will Smith a deprins o altă lecție importantă din viața lui. A învățat să-și înfrunte în mod programat fricile, pentru a descoperi ce este dincolo de ele.
„Dumnezeu a așezat cele mai frumoase lucruri din viață de partea cealaltă a celor mai mari frici ale noastre. Dacă nu suntem dispuși să stăm în picioare în fața lucrurilor care ne tulbură cel mai profund și nu pășim dincolo de granița invizibilă, în tărâmul groazei, atunci nu vom avea acces la ceea ce are viața mai bun de oferit”, spune actorul în autobiografia sa, Will.
Treptat, a descoperit că să ai curaj înseamnă să mergi mai departe chiar dacă îți este frică și a învățat să accepte provocările ca pe niște daruri. Când a primit propunerea să sară cu coarda din elicopter, Will Smith dezvăluie că inima i-a tresărit de frică și tocmai de aceea a spus că acceptă. A făcut-o la aniversarea a 50 de ani, deasupra Marelui Canion, loc cu valoare simbolică din copilărie. Care este frica cea mai mare a lui Will Smith în acest moment? „Frica lui cea mai mare e să-i fie frică”, răspunde Jaden, fiul actorului.