Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Ce ingredient nu lipsește niciodată din frigiderul lui Chef FOA de la „Masterchef”

de Vasilica Rogozanu,

Chef FOA este jurat la cooking show-ul „Masterchef” de la Pro TV, și „concurent” în emisiunea Acasă, „Masterchef: Restul e plăcere”

În noul format de la Acasă, treceți dvs. la cratiță. Care sunt atuurile dvs. în raport cu ceilalți colegi?

Atuurile sunt, de fapt, abordările. Eu, Radu Dumitrescu și Joseph Hadad suntem foarte diferiți și tocmai asta va face ca lucrurile să fie speciale. Așteptați-vă la multă sare și piper. 

Cine este cel mai supărăcios/supărat dacă pierde?

Cred că eu, pentru că îmi place să câștig, iar când nu se întâmplă asta, mă supăr (râde).

Care este atmosfera la filmări?

Foarte relaxată și mișto. Avem libertatea să ne jucăm, să ne tachinăm, să ne surprindem, să ne provocăm cu tot soiul de lucruri picante – în platou chiar există un panou cu astfel de provocări. Și soarta are un rol foarte important pentru că ești pus să dai cu zarul, iar în funcție de ce îți pică, fie dai provocarea mai departe, fie ți-o asumi. Deci, este o atmosferă senzațională sau, cum ar spune Hadad, „beleaaaaa”

Ce alimente nu lipsesc niciodată din frigiderul dumneavoastră?

În frigider trebuie să ai tot timpul unt, cred eu. În primul rând pentru că trebuie să stea la rece, dar și pentru că e versatil – îl poți integra în orice preparat, fie că e dulce sau sărat. În afară de asta, mai putem avea bineînțeles cărniță, legume, depinde de preferințe și de sezon. 

Ce vă place să gătiți în mod special? 

Gătesc special ceea ce prepar pe moment, iar momentele se schimă mereu. Dacă mi-ar plăcea aceleași lucruri tot timpul, probabil aș deveni banal sau plictisitor. În plus, gătesc zilnic pentru copiii mei; pentru mine e un moment special și de fiecare dată încerc să profit la maxim de el și să fiu cât mai prezent. Ce le gătesc? În funcție de vârsta lor și de ce nutrienți au nevoie pentru o dezvoltare armonioasă, preparatele se schimbă, fiind bazate pe proteină animală, vegetală și așa mai departe.    

Ce fel de mâncare nu v-a ieșit niciodată, în ciuda încercărilor?

Nu există mâncare care nu îți iese niciodată, există doar „nu am încercat suficient cât să îmi iasă bine mâncarea”. Totul se poate perfecționa, un procedeu, o tehnică, orice. Dacă insiști, repeți, ești atent la greșeli și înveți din ele, cu siguranță vei evolua. 

Mai ales acum, în vremuri ca acestea, trebuie să fim atenți la risipa alimentară. Ce faceți dvs în acest sens, pentru a nu arunca mâncare?

În primul rând, dacă rămâne mâncare gătită, iar familia nu mai consumă, îmi invit prietenii acasă și mâncăm tot. Nu gătesc cât să rămână în figider mai mult de două zile, pentru că plictisesc participanții la masă. Trebuie să avem varietate, diversificare, culori, mirosuri diferite, experiențe, așa că pregătesc mereu cantități mai mici și sunt mai eficient. 

Ce sfaturi i-ați da cuiva care este total nepriceput în bucătărie?

Probabil aceleași sfaturi pe care le-ar primi și cineva care vrea să cânte la pian. Atunci când cânți la pian, nu există notă greșită. Apeși clapele, iar la un moment dat ajungi să legi sunetele și să înveți. La fel se întâmplă și cu mâncarea. Daca ești total nepriceput la mâncare, trebuie doar să începi să tai, să amesteci, să combini, să gătești la cald, la rece, la cuptor, la tigaie, prin fierbere și așa mai departe. În felul acesta, ușor-ușor, începi să îți dai seama cum stau lucrurile.

Citește și

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te