Ana de Armas a declarat recent că scenele de luptă din „Ballerina”, spin-off-ul seriei „John Wick”, la care lucrează în prezent cu Keanu Reeves, sunt la „un alt nivel” decât cele obișnuite, scrie collider.com.
de Andreea Hentea,
Ana de Armas a declarat recent că scenele de luptă din „Ballerina”, spin-off-ul seriei „John Wick”, la care lucrează în prezent cu Keanu Reeves, sunt la „un alt nivel” decât cele obișnuite, scrie collider.com.
Cunoscuta actriță a comparat „cascadoriile nebunești” din „Ballerina”, spin-off-ul seriei „John Wick” cu rolul pe care l-a jucat în cel mai recent film din seria Bond, „Nu e vreme de murit” / „No Time to Die” (2021), specificând însă că „cele din Bond au durat numai cincisprezece minute”.
Noul ei film va combina, se pare, scenele de balet cu acțiunea frenetică, un mix destul de riscant pentru un film de gen, dar care nu reprezintă un risc prea mare pentru originala și atât de iubita franciză „John Wick”. Acest nou „Ballerina” face parte dintr-un plan de extindere a seriei de filme cu Keanu Reeves.
„Ballerina”, al cincilea film al francizei John Wick, ne-o va prezenta mai pe larg pe Rooney, un personaj cu care am făcut cunoștință în „John Wick 3: Război total” / „John Wick: Chapter 3 – Parabellum” (2019). Rolul secundar de atunci, jucat de balerina americancă Unity Phelan, a devenit principal în acest film și a fost preluat de Ana de Armas.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12Invitată la The Tonight Show, celebra emisiune a lui Jimmy Fallon, actrița a povestit despre dificultățile cu care s-a confruntat în timpul filmării unei scene de luptă alături de Keanu Reeves. În ciuda faptului că a rămas cu dureri, „lovită” și „învinețită” după scena respectivă, vedeta din „The Gray Man” a recunoscut că profesionalismul colegului ei a făcut-o să se plângă mai puțin.
Ana de Armas a spus: „Eram la Praga, filmând de patru luni. Mai aveam încă o lună până la final. Și mă dureau toate – tot corpul, spatele, eram învinețită și mă plângeam. Cascadoriile din Bond au durat cincisprezece minute, cele de aici au ținut tot filmul, un cu totul alt nivel. Dar, într-o zi, eu și Keanu repetam o cascadorie foarte dificilă împreună, iar el s-a rostogolit, m-a aruncat și a făcut tot felul de mișcări nebunești. Așa că nu m-am mai putut plânge, fiindcă el a făcut toate lucrurile alea imposibile! Chiar este cel mai bun!”.
Filmul „Ballerina” va continua tema răzbunării care definește franciza „John Wick”, tânăra Rooney fiind o balerină devenită asasină, hotărâtă să se răzbune pe cei care i-au ucis familia. Acțiunea din „Ballerina” este plasată între cea din „John Wick 3: Război total” și așteptatul „John Wick: Capitolul 4” / „John Wick: Chapter 4” (2023), așa cum a confirmat chiar Keanu Reeves.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 6 / 12„Ballerina”, cu Ana de Armas în rolul principal, este regizat de Len Wiseman după scenariul lui Shay Hatten, care le-a scris și pe cele pentru „John Wick 3: Război total” și „John Wick: Capitolul 4”. Acest tip de rol nu este deloc nou pentru actriță, având în vedere succesele ei recente, „Nu e vreme de murit” (2021) și „The Gray Man” (2022).
În „Ballerina” vom vedea și câteva vedete care joacă figuri familiare din franciza „John Wick”, precum Ian McShane în rolul lui Winston Scott, Anjelica Huston în rolul The Director și Lance Reddick în rolul Charon, recepționer la The Continental. De asemenea, îi vom mai vedea, în roluri încă nespecificate, pe Gabriel Byrne, Norman Reedus și Catalina Sandino Moreno.
Încă nu există o dată de lansare pentru „Ballerina”, care se filmează în această perioadă, dar așteptatul „John Wick: Capitolul 4” / „John Wick: Chapter 4”, la care s-au încheiat deja filmările, va avea premiera în această primăvară (în România se va lansa pe 31 martie). Alături de Keanu Reeves îi vom vedea pe Ian McShane, Laurence Fishburne, Lance Reddick, Hiroyuki Sanada, Bill Skarsgård, Scott Adkins, Clancy Brown și Natalia Tena.