; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

SKYROJO_S02_E10_20201119_184_carlaoset A2_FULLRES

Ce filme și seriale noi apar în luna iulie pe Netflix. Surprize neașteptate din partea platformei de streaming

30 June 2021

 Scenele de acțiune revin în centrul atenției la Netflix, poveștile te vor surprinde și îți vor face pielea de găină, iar suspansul și misterul vor completa întregul peisaj prin seri de bingeing pe gustul tău.

Poți începe cu: Trilogia Fear Street, trei filme bazate pe seria horror de mare succes, scrisă de R.L. Stine, ce urmăresc coșmarul de-a lungul istoriei sinistre a orașului Shadyside; The Mire: 97, o serie originală poloneză despre fascinanții anii 90, o perioadă de transformare și răscumpărare, alimentată de o intrigă criminală; Sky Rojo: Sezonul 2, unde adrenalina, acțiunea și esența latină revin într-un nou sezon realizat de creatorii La Casa de Papel.

Pe lângă acestea, ne mai întâlnim și cu: Young Royals, Biohackers: Sezonul 2, Hever Have I Ever: Sezonul 2, Atypical: Sezonul 4, Virgin River: Sezonul 3, How to Sell Drugs Online (Fast): Sezonul 3, A Classic Horror Story, Bartkowiak, Chernobyl 1986, Major Grom: Plague Doctor, The Last Letter From Your Lover, The Last Mercenary, Explained: Sezonul 3, We The People, Resident Evil: Infinite Darkness, Dunkirk, Me Before You, The Hobbit: The Battle of the Five Armies, The Talented Mr. Ripley, Motherless Brooklyn, Yes Man și multe altele.

Ce filme și seriale noi apar în luna iulie pe Netflix

1 IULIE 2021

Audible – DOCUMENTAR NETFLIX

Titlu localizat: Audibil

Amaree Mckenstry-Hall și colegii săi de la Școala Maryland pentru surzi urmăresc succesul în fotbal în timp ce se confruntă cu o tragedie și cu probleme personale.

 

Dynasty Warriors – FILM NETFLIX

Titlu localizat: Războinicii dinastiei

Căpetenii, războinici și oameni de stat se luptă pentru supremație într-o poveste bazată pe jocuri video de succes și pe cartea „Romanul cavaleresc al celor Trei Regate'.

 

Generation 56k – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Generația 56K

Matilda și Daniel, care s-au cunoscut în epoca modemului de 56k, se reîntâlnesc întâmplător după douăzeci de ani. Oare prietenia lor se poate transforma în ceva mai mult?

 

Mobile Suit Gundam Hathaway – FILM ANIME NETFLIX

Titlu localizat: Mobile Suit Gundam Hathaway

După răzvrătirea lui Char, Hathaway Noa conduce o revoltă împotriva Federației pământene, dar întâlnirea cu un ofițer inamic și o femeie misterioasă îi schimbă soarta.

 

Young Royals – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Vlăstar regal

În timp ce se obișnuiește cu viața la prestigiosul internat Hillerska, prințul Wilhelm descoperă că nu este atât de ușor să-și urmeze inima precum a crezut.

 

2 IULIE 2021

Big Timber – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Big Timber: Viață de cherestegiu

Ajutat de echipa lui loială, un cherestegiu se luptă cu natura și cu utilajele capricioase pentru a tăia și a transporta lemnul valoros pe Insula Vancouver.

 

Haseen Dillruba – FILM NETFLIX

Titlu localizat:  O frumusețe ucigătoare

Bănuită că și-a ucis soțul, o femeie dezvăluie detaliile unei căsnicii cu probleme, care par să estompeze și mai mult adevărul.

 

Mortel: Season 2 – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Muritorii: Sezonul 2

Obé revine într-o cu totul altă formă și începe să adune o armată în cadrul școlii, iar Sofiane, Victor și Luisa se grăbesc să împiedice un dezastru.

 

The 8th Night – FILM NETFLIX

Titlu localizat: A opta noapte

Cu mătăniile într-o mână și cu securea în cealaltă, un călugăr urmărește un duh care, de mii de ani, aduce iadul pe pământ, posedând oamenii.

 

4 IULIE 2021

Mine – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Totul îmi aparține

Prizoniere ale unei lumi create din secrete și minciuni, două femei din înalta societate decid să dărâme orice obstacol aflat în calea propriei fericiri.

 

We The People – NETFLIX PENTRU COPII ȘI FAMILIE

Învață elementele de bază despre drepturi și cetățenie cu ajutorul unor cântece semnate de artiști renumiți precum Janelle Monáe, H.E.R., Adam Lambert și Brandi Carlile.

 

6 IULIE 2021

I Think You Should Leave with Tim Robinson: Season 2 – NETFLIX COMEDY SPECIAL

Titlu localizat: Cred că ar trebui să pleci, cu Tim Robinson: Sezonul 2

Un al doilea sezon al serialului de scheciuri cu șase episoade prezentat de Tim Robinson.

 

7 IULIE 2021

Cat People – DOCUMENTAR NETFLIX

Titlu localizat: Iubitorii de pisici

Iubitorii de pisici sunt de toate felurile, dar ce știm sigur e că toți își adoră felinele fermecătoare. Un serial documentar care le ilustrează poveștile.

 

Dogs: Season 2 – DOCUMENTAR NETFLIX

Titlu localizat: Cel mai bun prieten al omului: Sezonul 2

Dragostea dintre câini și oameni este un colac de salvare pentru un astronaut, un preot brazilian, dresorul mascotei unei universități și alții.

 

Major Grom: Plague Doctor – FILM NETFLIX

Titlu localizat: Comisarul Grom: Ciuma

Masacrul comis de un justițiar mascat provoacă haos într-un oraș, iar singurii care pot pune capăt terorii sunt un detectiv rebel și partenerul său începător.

 

The Mire: ’97 – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Glod: ’97

Potopul secolului din pădurea Gronty dezgroapă încă un trup, dar și fapte de corupție, înșelătorii din anii 90 și secrete din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

 

The War Next-door – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Război între vecini

După ce se mută într-un cartier de lux, într-o casă câștigată la loterie, membrii săracei familii López sunt întâmpinați cu răceală de snobii din familia Espinoza.

 

8 IULIE 2021

Elize Matsunaga: Once Upon a Crime – DOCUMENTAR NETFLIX

Titlu localizat: Elize Matsunaga: De la o viață ca-n povești la crimă

Elize Matsunaga și-a împușcat și dezmembrat soțul bogat. Acest serial documentar analizează cazul care a șocat Brazilia și prezintă primul interviu al criminalei.

 

RESIDENT EVIL: Infinite Darkness – ANIME NETFLIX

Titlu localizat: Resident Evil: Întuneric infinit

La câțiva ani după ororile din Raccoon City, Leon și Claire sunt atrași într-o conspirație sinistră atunci când un atac viral devastează Casa Albă.

 

9 IULIE 2021

Atypical: Season 4 – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Atipic: Sezonul 4

Casey și Sam sunt pe cale să zboare din cuib, așa că fiecare dintre membrii familiei Gardner are de luat decizii importante legate de viitor.

 

Biohackers: Season 2 – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Biohackeri: Sezonul 2

Timpul dispărut și viziunile tulburătoare o bântuie pe Mia, care încearcă să înțeleagă de ce s-au schimbat atâtea în viața ei și de ce nu-și poate aminti nimic.

 

How I Became a Superhero – FILM NETFLIX

Titlu localizat: Cum am devenit supererou

Într-o lume în care oamenii coexistă cu supereroii, un polițist singuratic face echipă cu o detectivă isteață pentru a opri traficul de substanțe ce trezesc superputeri.

 

Last Summer – FILM NETFLIX

Titlu localizat: O vară plină de amintiri

Într-o vacanță petrecută la malul mării, Deniz, care are 16 ani, caută să cucerească o fată de care a fost îndrăgostit în copilărie și este prins într-un triunghi amoros.

 

Lee Su-geun: The Sense Coach – NETFLIX COMEDY SPECIAL

Titlu localizat: Lee Su-geun: Ghid de ascuțire a simțurilor

Ascensiunea lui Lee Su-geun în lumea comediei coreene s-a bazat pe abilitatea sa de a citi oamenii. Acum este gata să împărtășească tot ce știe.

 

The Cook of Castamar – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Bucătăreasa din Castamar

În 1720, la Madrid, o bucătăreasă talentată atrage atenția unui duce văduv, care revine în societatea aristocratică. Bazat pe un roman de Fernando J. Múñez.

 

The Water Man – NETFLIX PENTRU COPII ȘI FAMILIE

Titlu localizat: Omul apelor

Dorind cu disperare să-și salveze mama suferindă, Gunner, un băiat de 11 ani, fuge de acasă și caută o ființă mitologică despre care se spune că poate păcăli moartea.

 

Virgin River: Season 3 – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Virgin River: Sezonul 3

Mel și oamenii ei dragi din Virgin River se sprijină reciproc în timp ce se confruntă cu decese, un incendiu, certuri legate de custodie, despărțiri și multe altele.

 

13 IULIE 2021

Ridley Jones – NETFLIX PENTRU COPII ȘI FAMILIE

Curioasa Ridley și prietenii ei protejează comorile Muzeului de Istorie Naturală și păstrează în siguranță secretul magic al acestuia: noaptea, totul prinde viață!

 

14 IULIE 2021

A Classic Horror Story – FILM NETFLIX

Titlu localizat: O poveste de groază clasică

În această poveste de groază plină de tensiune și scene înfiorătoare, călătorii dintr-un autobuz devin victimele unor crime ritualice.

 

Heist – DOCUMENTAR NETFLIX

Titlu localizat: Jafuri celebre

Milioane furate, băuturi fine dispărute și oameni care aproape reușesc să scape basma curată după jafuri incredibile. Un serial bazat pe fapte reale.

 

My Unorthodox Life – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Viața mea neortodoxă

Acest reality-show urmărește viața Juliei Haart, directoarea companiei Elite World Group și fostă membră a unei comunități evreiești ultraortodoxe, și a copiilor ei.

 

Private Network: Who Killed Manuel Buendía? – DOCUMENTAR NETFLIX

Titlu localizat: Rețeaua privată: Cine l-a asasinat pe Manuel Buendía?

O incursiune în opera jurnalistului mexican Manuel Buendía urmărește să dezlege misterul uciderii sale și să descopere legăturile între traficul de droguri și politică.

 

The Guide to the Perfect Family – FILM NETFLIX

Titlu localizat: Ghidul familiei perfecte

Un cuplu din Québec se luptă cu capcanele, presiunea și așteptările privind creșterea copiilor într-o societate obsedată de succes și de imaginea de pe rețelele sociale.

 

15 IULIE 2021

A Perfect Fit – FILM NETFLIX

Titlu localizat: O pereche perfectă

Saski, care ține un blog de modă, își schimbă destinul în momentul în care intră într-un magazin de încălțăminte din Bali pentru a găsi perechea de pantofi perfectă.

 

BEASTARS: Season 2 – ANIME NETFLIX

Titlu localizat: BEASTARS: Sezonul 2

Împăcându-se cu instinctele sale de prădător, Legoshi jură să devină mai puternic de dragul lui Hal. Între timp, ucigașul de erbivore este în continuare în libertate.

 

Emicida: AmarElo – Live in São Paulo – DOCUMENTAR NETFLIX

Titlu localizat: Emicida: AmarElo – Live la São Paulo

Rapperul brazilian Emicida își prezintă ritmurile și rimele avangardiste la Theatro Municipal din São Paulo, unde interpretează hituri de pe albumul său, „AmarElo'.

 

My Amanda – FILM NETFLIX

Titlu localizat: Amanda mea

Legătura dintre doi prieteni neobișnuit de apropiați, care-și povestesc totul, rămâne singurul element constant pe măsură ce viețile li se schimbă și evoluează.

 

Never Have I Ever: Season 2 – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Niciodată nu am…: Sezonul 2

O nouă dragoste, noi colegi și noi motive de a se contrazice cu mama ei îi oferă lui Devi numeroase ocazii să acționeze cu îndrăzneală și să ia decizii discutabile.

 

16 IULIE 2021

Deep – FILM NETFLIX

Patru studenți la medicină insomniaci sunt atrași într-un experiment care scapă de sub control și trebuie să găsească o cale de scăpare înainte de a fi prea târziu.

 

Explained: Season 3 – DOCUMENTAR NETFLIX, EPISOADE SĂPTĂMÂNALE

Titlu localizat: Pe înțelesul tuturor: Sezonul 3

Acest serial documentar narat de celebrități abordează subiecte fascinante și diverse precum monarhiile, animalele de companie, operațiile estetice și multe altele.

 

Johnny Test – NETFLIX PENTRU COPII ȘI FAMILIE

Oare cât bucluc pot provoca un băiat cu multă imaginație, cățelul lui credincios și cele două surori pasionate de știință? Păi, aceasta este adevărata provocare!

 

Van Helsing: Season 5 – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Van Helsing: Sezonul 5

În ultimul sezon, grupul Van Helsings descoperă rădăcinile Celui Întunecat, Vanessa dispare în Tărâmul Întunecat, iar Dracula guvernează de la Casa Albă.

 

21 IULIE 2021

Chernobyl 1986 – FILM NETFLIX

Titlu localizat: Cernobîl, 1986

După ce reîntâlnește o fostă iubire, pompierul Alexey se retrage din activitate pentru a începe o nouă viață, dar dezastrul de la Cernobîl îl pune din nou în pericol.

 

Sexy Beasts – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Bestii sexy

Sperând să spună adio întâlnirilor superficiale, oameni singuri se folosesc de machiaj și elemente protetice ca să scoată din ecuație elementele care țin de înfățișare.

 

Too Hot to Handle: Brazil – Part 1 – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Atenție, frige! Brazilia

În acest reality-show amuzant, zece brazilieni ajung într-o stațiune cu o plajă de vis, dar pentru a câștiga premiul de 500.000 de reali, trebuie să renunțe la sex.

 

Trollhunters: Rise of the Titans – NETFLIX PENTRU COPII ȘI FAMILIE

Titlu localizat: Vânătorii de troli: Trezirea titanilor

Eroii din „Vânătorii de troli', „Trei sub stele' și „Vrăjitorii' luptă cot la cot împotriva unui dușman care amenință să le cucerească lumile și să distrugă Pământul.

 

22 IULIE 2021

Words Bubble Up Like Soda Pop – ANIME NETFLIX

Titlu localizat: Cuvinte nerostite

Un băiat timid, care se exprimă cu ajutorul haikuurilor, și o fată sclipitoare, dar complexată, fac cunoștință într-o zi cu soare și trăiesc o magică iubire de-o vară.

 

23 IULIE 2021

A Second Chance: Rivals! – NETFLIX PENTRU COPII ȘI FAMILIE

Titlu localizat: O nouă șansă: Rivale

În această continuare, Maddy este accidentată și nu se poate califica la Olimpiadă, dar antrenează tinerele sportive de elită care urmează să înfrunte echipa rivală.

 

Bankrolled – FILM NETFLIX

Titlu localizat: Finanțați din greșeală

Într-un moment de rătăcire, doi prieteni din generația Y obțin finanțare pentru o aplicație inovatoare dedicată dreptății sociale. Acum nu mai trebuie decât să o creeze.

 

Blood Red Sky – FILM NETFLIX

Titlu localizat: Un cer roșu ca sângele

Aflată într-un avion cu tânărul ei fiu, o femeie cu o boală misterioasă dezvăluie un secret întunecat, după ce niște teroriști încearcă să deturneze cursa transatlantică.

 

Kingdom: Ashin of the North – FILM NETFLIX

Titlu localizat: Regatul: Ashin din nord

În acest episod special din „Regatul', tragedia, trădarea și o descoperire misterioasă alimentează dorința de răzbunare a unei femei care și-a pierdut familia și tribul.

 

Masters of the Universe: Revelation – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Stăpânii universului: Revelația

Războiul pentru Eternia reîncepe cu ceea ce ar putea fi bătălia finală între He-Man și Skeletor. Un nou serial animat semnat de scenaristul și regizorul Kevin Smith.

 

Sky Rojo: Season 2 – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Orizontul roșu: Sezonul 2

Adrenalina și scenele de acțiune revin în centrul atenției în sezonul doi din „Orizontul roșu', realizat de creatorii serialului „Fabrica de bani'.

 

The Last Letter From Your Lover – FILM NETFLIX

Titlu localizat: Ultima scrisoare de dragoste

După ce găsește o serie de scrisori de dragoste din anii 60, o jurnalistă este hotărâtă să dezlege misterul unei relații secrete. Bazat pe un roman de Jojo Moyes.

 

The Movies That Made Us: Season 2 – DOCUMENTAR NETFLIX

Titlu localizat: The Movies That Made Us: Sezonul 2

Află poveștile din spatele blockbusterelor care au influențat o generație, spuse de actori, regizori și alți profesioniști ai industriei cinematografice.

 

27 IULIE 2021

How to Sell Drugs Online (Fast): Season 3 – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Cum să vinzi droguri online (rapid): Sezonul 3

Starea de sănătate a lui Lenny se agravează, așa că băieții lasă la o parte conflictele ca să adune bani pentru tratament. Însă apare un nou pericol.

 

Mighty Express: Season 4 – NETFLIX PENTRU COPII ȘI FAMILIE

Titlu localizat: Mighty Express: Sezonul 4

Aventura continuă pentru o echipă de trenuri și prietenii lor copii, pe care spontaneitatea și cooperarea îi ajută să depășească problemele pe șine!

 

Racket Boys – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Clubul de badminton

Un băiat de la oraș ajunge la țară cu tatăl său, noul antrenor al unei echipe liceale de badminton care este pe cale să se destrame.

 

28 IULIE 2021

Bartkowiak – FILM NETFLIX

După ce fratele său moare într-un accident de mașină, un tânăr luptător MMA preia clubul de noapte al familiei și descoperă că decesul fratelui lui nu a fost întâmplător.

 

Tattoo Redo – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Un nou tatuaj în peisaj

Artiști în tatuaje iscusiți încearcă să transforme în opere de artă tatuajele nereușite ale clienților lor. Oare vor reuși?

 

The Snitch Cartel: Origins – SERIAL NETFLIX

În Cali, în anii 70 și 80, viața a doi frați înseamnă familie, iubire și o ambiție comună: să conducă industria drogurilor din Columbia.

 

Too Hot to Handle: Brazil – Part 2 – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Atenție, frige! Brazilia

În acest reality-show amuzant, zece brazilieni ajung într-o stațiune cu o plajă de vis, dar pentru a câștiga premiul de 500.000 de reali, trebuie să renunțe la sex.

 

29 IULIE 2021

Resort to Love – FILM NETFLIX

Titlu localizat: Cui pe cui se scoate

După o despărțire recentă, o cântăreață acceptă un angajament într-o stațiune tropicală care pare de vis, dar asta numai până la sosirea a doi oaspeți neașteptați.

 

Transformers: War for Cybertron: Kingdom – ANIME NETFLIX

Titlu localizat: Transformers: Războiul pentru Cybertron – Regatul

Ultima parte a trilogiei Cybertron vine cu o întorsătură de situație decisivă pentru personajele din Beast Wars.

 

30 IULIE 2021

Centaurworld – NETFLIX PENTRU COPII ȘI FAMILIE

Titlu localizat: Centauria

Încercând să-și găsească stăpânul, o iapă de război curajoasă pornește într-o călătorie printr-o lume fantastică plină de magie, aventuri și centauri care cântă.

 

Glow Up: Season 3 – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Glow Up: Sezonul 3

În această emisiune-concurs, artiști de make-up aspiranți trec prin probe pline de culoare, pentru a obține șansa unei cariere în industria frumuseții.

 

Myth & Mogul: John DeLorean – DOCUMENTAR NETFLIX

Titlu localizat: John DeLorean: Legendă și magnat

Acest documentar despre un personaj celebru din industria auto cuprinde interviuri și imagini în premieră surprinse de D.A Pennebaker („Bob Dylan: Don’t Look Back').

 

Outer Banks: Season 2 – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Outer Banks: Sezonul 2

Sezonul 2 al acestui serial de mare succes vine cu provocări mai mari ca niciodată și cu o nouă serie de aventuri de vară.

 

The Last Mercenary – FILM NETFLIX

Titlu localizat: Ultimul mercenar

La 25 de ani de la încheierea unei înțelegeri cu serviciile secrete franceze menite să-i protejeze fiul, un agent este nevoit să iasă din ascunzătoare.

 

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare