Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Andrei Aradits

Ce farse au făcut sau li s-au făcut vedetelor Antenei 1 de 1 Aprilie

1 April 2015

Neatza cu Razvan si Dani

‘Neatza cu Răzvan și Dani

Dani Oțil: “Când eram mai mici am fost întotdeauna în aceeaşi echipă la făcut farse aşa că, în viaţa personală am evitat să ne facem glumiţe de genul ăsta. Pentru tv, însă, am făcut o listă întreagă. Cele în care ne-am îmbrăcat maşinile în folie de plastic şi aluminiu au fost, de departe, savuroase”.

 Dan Negru

Dan Negru

Am facut farse “de serviciu”, în emisiuni, și farse în particular, în timpul liber. Alea de serviciu s-au văzut. În particular, am intrat în contul de mail și în telefonul lui Răzvan Popescu și am ticluit demisia lui din radio, absolut oficială și credibilă, pe care apoi am trimis-o șefilor lui. A fost prima dată când l-am văzut livid, cu grija zilei de mâine.

 Radu Valcan (2)

Radu Vâlcan

“Eram la filmarea unui serial, iar Adela împreună cu întreaga echipă au avut grijă să-mi pregătească ceva foarte frumos. Am fost anunțat că trebuie să particip la o acțiune ecologică în Pădurea Băneasa, unde urma să adunăm gunoiul. Am ajuns împreună cu un prieten la locul stabilit, dar mi s-a spus că trebuie să-i aștept și pe ceilalți și apoi vom începe acțiunea. Timp de 4 ore am stat pe telefoane și am așteptat! Spre final, mi-am cam ieșit din fire! :)”

 Florin Dumitrescu

Florin Dumitrescu

”Sunt recunoscut printre prietenii foarte apropiați și colegii de muncă pentru micile farse pe care le fac tot timpul. Obișnuiesc să iau telefoanele prietenilor și să trimit SMS-uri de pe ele, către alți prieteni. Pe platoul de filmare le-am oprit de câteva ori lavalierele lui Bontea și lui Scărlătescu, altă dată am umblat la butoanele directorului de imagine.

Da, recunosc că fac astfel de farse și să știți că până acum nu s-a supărat nimeni pe mine: la filmare am destins atmosfera, iar prietenii mă amenință că se vor răzbuna, dar mereu uită să o facă. Chiar și în timpul filmărilor pentru Hell’s Kitchen, la una dintre jurizări, m-am ”răzbunat”, dacă pot spune așa, pe ceilalți doi colegi jurați ai mei și i-am lăsat să guste niste farfurii cu condimente care știu că nu le plac.

Asta pentru că de când lucrăm împreună mă trimit mereu la jurizare primul și nu vreți să știți cu câte mâncăruri iuți m-am ”luptat”, eu nesuportând gustul iute.”

Andrei Aradits

Andrei Aradits

“Când eram mai mici, unul dintre locurile preferate iarna sau pe ploaie era holul unui bloc. Acolo stăteam aiurea la taclale până venea un administrator ofuscat să ne dea afară. Ca să ne răzbunăm, am făcut următoarele:

Am observat că administratorul ne dădea afară la oră fixă. La 9 seara, domnu’ Ghirpe arunca gunoiul la ghenă și auzea șoaptele noastre deranjante chiar de la etajul 4. Aveam un băiat în gașcă a căui mamă lucra la un magazin de haine. Am făcut rost de o mână de manechin și am pictat-o sângeros cu ojă. Apoi, am prins-o cu gută de capacul ghenei la 8:40, ca atunci când îl ridica cineva, mâna ieșea. Povestea era bună, că pe atunci umbla un zvon în cartier că nu știu cine omorâse pe cineva și-l aruncase în bucăți pe ghenă. Eh, domnu’ Ghirpe, săracu, era să facă infarct. Iar noi ne-am distrat copios.”

Voi ce farse ați făcut?

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare