Homepage  / Televiziune

Ce este iRoast, emisiunea derivată din iUmor

Ce este iRoast, emisiunea derivată din iUmor

de Ioana Maria,

Antena 1 anunța la începutul luniii februarie că noul sezon al emisiunii iUmor va avea un al patrulea jurat, surpriză atât pentru telespecatori cât și pentru Delia, Cheloo și Bendeac. Dezvăluirea juratului supriză era realizată în cadrul unui roast pe neaşteptate ... la iRoast.

iRoast, emisiunea în care juratul surpriză iUmor 2022 va fi luat la roast

Inițial edițiile iRoast trebuiau să fie in fiecare miercuri, de la 20:30, înainte de Stand-up Revolution, însă Antena 1 s-a răzgândit și a schimbat complet grila. Stand-up Revolution a fost scoasă din program, iar „Chefi fără limite”, iUmor și iRoast s-au ales cu alte zile de difuzare.

Deși prima ediție a iUmor din 2022 a fost difuzată vinerea trecută, din 20 februarie vom vedea show-ul cu Delia, Cheloo și Mihai Bendeac în serile de duminică, de la 20.00. De altfel, duminica a fost multă vreme ziua consacrată a show-ului. Totodată, iRoast a fost mulți ani o rubrică fără nume din iUmor în care actori și vedete locale veneau și-i luau la roast pe jurații Delia, Cheloo și Bendeac.

Program iRoast

„iRoast”, emisiunea derivată din „iUmor”, va fi difuzată momentan, sâmbătă seara, de la 20.00, însă nu se știe pentru cât timp 🙂 .

Sâmbăta viitoare, 26 februarie, iRoast nu mai apare în programul Antena 1, cel mai probabil, va reveni ca rubrică în cadrul iUmor, duminică.

Rodica Popescu Bitănescu, prima jurată surpriză a acestui sezon iUmor, va avea parte de tratamentul specific emisiunii, „botezul” roast-ului, sâmbătă, de la 20:00, la iRoast. Actrița nu e la prima apariție în cadrul rubricii, anul trecut chiar ea i-a luat la roast pe jurați.

„Acești doi actori m-au facut praf, nu mă așteptam. De bine ce m-am simțit, mi-a venit să plâng”, a declarat amuzată jurata, atunci când i-a văzut pe scenă pe Adriana Trandafir și Marius Bodochi.

„Nicio clipă nu m-am supărat. Dacă ai puterea să faci mișto de tine însăți, atunci ești sigur că ești salvat!”, a adăugat Rodica Popescu Bitănescu.

Roast-urile pe care cei doi actori le-au pregătit au fost un mix perfect între emoționant și acid, iar acest lucru a stârnit ropote de aplauze, râsete, dar și lacrimi.

„A fost foarte greu să fac acest roast. E ca atunci când un chirurg și-ar opera copilul pe cord deschis”, a declarat Adriana Trandafir.

Sâmbăta, începând cu ora 20:00, telespectatorii pot urmări roast-ul juratei Rodica Popescu Bitănescu, la iRoast.

De asemenea, duminică, de la 20:00, la Antena 1, emisiunea iUmor continuă cu un nou jurat supriză, chef Florin Dumitrescu, care va fi luat la rândul său la roast.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton