În cei 21 de ani petrecuți la Antena 1, Dan Negru a făcut atâtea emisiuni, încât aproape le-am uitat și noi pe toate. Considerat „inventatorul gălăgiei în divertismentul românesc”, vedeta care s-a transferat zilele trecute la Kanal D a prezentat show-uri care au scris istorie (au avut audiențe uriașe, dar au provocat și controverse pe măsură). Iată cele mai reprezentative producții pe care Dan Negru (51 de ani) le-a făcut la Antena 1, pe lângă „tradiționalul” Revelion, cu care a bătut recorduri.
„ACADEMIA VEDETELOR”
În 2001, timișoreanul Dan Negru (care lucra pentru TVR, făcând, printre altele „Trupa de șoc”) s-a mutat la Antena 1 și a început să facă săptămânal naveta la București pentru una dintre cele mai de succes producții marca Valeriu Lazarov: „Academia vedetelor”, care a debutat în luna martie a acelui an. Vedete ale showbiz-ului sau oameni politici (de la Mădălina Manole la Traian Băsescu) au fost invitați să facă față unor probe curajoase, cum ar fi să bage mâna în acvarii pline cu șerpi.
„CIAO, DARWIN!”
Din 2003, Dan Negru a prezentat o emisiune care a făcut audiențe record, dar care a fost și extrem de controversată, atrăgând amenzi și revolte: din partea celor care se ocupau cu protecția animalelor; din partea celor care se îndoiau de autenticitatea probelor (concurenții își dădeau măsura ignoranței la proba „Mașina timpului”); din partea CNA; din partea telespectatorilor care nu mai suportau țipetele din platou; din partea unor intelectuali precum Gabriel Liiceanu, siderați de ce se întâmpla în emisiune; din cauza prestațiilor dezghețate ale Roxanei Ionescu, aka Mama Natură. Show-ul a durat 4 sezoane, până în 2005.
„JOCURI LA SAINT-TROPEZ”
În vara lui 2005, Dan Negru prezenta de pe Riviera Franceză una dintre cele mai mari emisiuni pan-europeane de divertisment. Câte zece echipe organizate pe zece orașe reprezentative din țări diferite – România, Franța, Rusia și Ucraina-, se confruntau într-un joc inițiat în 1962 de către Charles de Gaulle. În emisiune au fost 100 de concurenți, printre care și 10 sportivi renumiți din Naționala de aur a României, care erau, pe rând, căpitani de echipă.
„ZIUA JUDECĂȚII”
Rămas în primăvara lui 2005 fără „Ciao, Darwin!”, Negru a revenit în același an la Antena 1, în toamnă, cu show-ul de divertisment „Ziua judecății”, o producție marca Endemol. Șase concurenți trebuia să-i convingă, de-a lungul mai multor probe succesive, pe cei 200 de membri ai juriului că merită să rămână în concurs: juriul îi vota după aparențe și îi taxa începând de la aspectul fizic, până la comportament, tunsoare, felul în care vorbesc etc.
„VREAU SĂ FIU VEDETĂ”
În 2001, Negru a prezentat o emisiune cu copii, „Echipa Fantastică”, care a avut două sezoane, iar în toamna lui 2007 a avut formatul românesc „Vreau să fiu vedetă”. „Îmi plac copiii şi mi-ar plăcea ca emisia asta să fie pentru mine un antrenament”, spunea vedeta care, la acea vreme nu avea copii.
„TE PUI CU BLONDELE?”
În martie 2008, Dan Negru dădea startul concursului „Te pui cu blondele?”, care opunea un invitat unei echipe de 50 de blonde dornice să răstoarne prejudecăţile despre legătura dintre culoarea părului şi inteligenţă. „Am avut deja probleme cu nişte organizaţii feministe care au zis că nu se poate aşa ceva, că punem în inferioritate femeia”, ne spunea, la debut, vedeta Antenei 1. Emisiunea s-a terminat după 7 ani, în martie 2014.
„PLASA DE STELE”
Lansat în 2010, emisiunea prezentată de Dan Negru era una de farse făcute vedetelor. „În 2010, când am lansat show-ul, el a devenit un trend. Sunt tot mai puține show-urile tv care devin trenduri.
e un astfel de program de televiziune”, ne spunea Dan Negru despre producția care a avut un ultim sezon în 2016, după o perioadă de pauză.
„CÂȘTIGI ÎN 60 DE SECUNDE”
În martie 2011, Dan Negru lansa emisiunea-concurs „Câștigi în 60 de secunde”, o adaptare a formatului NBC, în care premiul cel mare ajungea la 50.000 de lei. În fiecare ediție a emisiunii filmate în studiourile de la Kentauros era și un invitat-vedetă din trustul Intact.
„DEMASCAREA”
În vara lui 2012, Negru a prezentat primul lui show cu măști, în care protagonişti vedete intrau în jocul deghizărilor. „Sper că va continua tradiţia începută cu mai bine de doisprezece ani în urmă cu şi continuată cu marile show-uri care au făcut istorie în divertismentul de televiziune”, ne declara Negru. Nu a făcut-o, însă a lansat moda Revelioanelor cu măști, a cărei ultimă ediție a fost chiar în decembrie 2021.
„NEXT STAR”
Zece sezoane a avut talent-show-ul cu copii prezentat de Dan Negru de la debutul acestuia, în 2013, până în iunie anul trecut (cu perioade de pauze între sezoane).„Show-ul este 100% românesc, gândit de noi de la decoruri până la concept. Am plecat de la ideea că românul are o simpatie aparte pentru copii şi de la faptul că în ziua de azi nu există emisiuni cu copii pentru oamenii mari”, descria Negru producția care i-a avut în juriu, printre alții, pe Lora, Pepe, Dorian Popa, Loredana.
„ȘERIFI DE ROMÂNIA”
În noiembrie 2015, Dan Negru prezenta ceea ce numim astăzi „show de supraviețuire”. „Șerifi de România” arăta 12 vedete (Rona Hartner, Paula Chirilă, surorile Bambi, Natalia Mateuț, Andreea Tonciu, Giani Kiriță, Vladimir Drăghia, Andrei Duban, Andrei Ștefănescu de la Alb Negru și CRBL) pornind în aventura de a locui peste 30 de săptămâni într-o unitate militară, timp în care făceau antrenamente, participau la misiuni speciale, pentru a câștiga premiul de 10.000 de euro. Reality-show-ul a fost câștigat de Vladimir Drăghia.
„GUESS MY AGE – GHICEȘTE VÂRSTA”
După o primă ediție cu vedete, în noiembrie 2017, emisiunea difuzată în 2018 a avut drept concurenți oameni obișnuiți, care încercau să ghicească vârsta unor persoane pe care nu le-au văzut niciodată. Marele premiu era de 100.000 de lei. „«Guess My Age – Ghicește vârsta» e o inovație pe piața de televiziune din România. Originalitatea m-a ajutat să supraviețuiesc”, mărturisea Dan Negru.