Grațioasa Maria Ene, cea care în cea de-a patra ediție Next Star din acest sezon, la Antena 1, a cucerit cu harpa sa inimile juraților, dar și pe ale celor de acasă, este câștigătoarea Finalei de Popularitate.
Chiar dacă a ajuns să cânte la harpă dintr-o întâmplare, pentru că nu mai erau locuri la cursurile de pian, unde și-ar fi dorit să se înscrie, micuța Maria Ene pare că și-a găsit adevărata menire.
„Nu a fost doar o întâmplare! A fost destinul”, i-a spus Loredana, care nu și-a putut stăpâni lacrimile de emoție. „Sunt absolut fermecată de grația, de talentul și de frumusețea ei. Este ireală! Am intrat în basmul ei, era ca o harpă vie. A venit și ne-a făcut sufletele să zâmbească”, a declarat Loredana, în cea de-a patra ediție Next Star.
Sâmbăta aceasta, după marea finală, Șerban Copoț și Dan Negru au dat „start vot” pentru cei opt copii talentați calificați în Finala de Popularitate, pe care cei de acasă au putut să îi voteze prin SMS la 1313 până a doua zi. Astfel, Maria Ene a concurat pentru titlu, dar și pentru premiul de 5.000 de euro, alături de Maria Răducanu, Ana Maria Mircea, Lorena Lenuța Târlă, Maria Ene, Alessia Sana, Daria Musat, Raissandra, Daria Mușat și Adriana Păunescu.
Tot sâmbătă, în Marea Finală Next Star sezonul zece, cei de acasă au decis că micuții acrobați de la Școala Gimnazială Recea merită să devină câștigătorii trofeului de anul acesta. După opt ediții în care concurenți talentați au defilat cu momente uimitoare pe scenă, competiția a ajuns la final. Elevii şcolii Recea au emoţinat o ţară întreagă şi au demonstrat că au toate atuurile necesare pentru a primi marele premiu şi trofeul Next Star.
Sursa foto: Antena 1