Dacă vi se întâmplă să intrați în librării și să nu știți ce să alegeți – atât de multe opțiuni sunt, din fericire! –, citiți rândurile de mai jos. Găsiți suficiente argumente și explicații pentru a vă face o listă inspirată de achiziții.
Dacă vi se întâmplă să intrați în librării și să nu știți ce să alegeți – atât de multe opțiuni sunt, din fericire! –, citiți rândurile de mai jos. Găsiți suficiente argumente și explicații pentru a vă face o listă inspirată de achiziții.
„Barack Obama, o alegere istorică”, de Evan Thomas. Mi-a plăcut foarte mult pentru că este o colecție de fapte și situații nevăzute și neștiute, până la apariția acestei cărți, din timpul campaniei prezidențiale din 2008 care a culminat cu alegerea lui Obama în funcția de președinte al SUA. Fiind scrisă de un jurnalist reputat de la Newsweek, cartea este practic o cronică obiectivă a parcursului deloc ușor spre președinție a lui Barack Obama, cu bune și cu rele, cu strategii reușite dar și cu gafe de proporții.
Ați reținut cumva, cu aproximație, cam câte cărți ați citit anul acesta?
Am citit exact 14 cărți. Puține față de câte mi-aș fi dorit, multe față de cât timp am avut la dispoziție!
Care dintre ele v-a plăcut cel mai mult?
Rămân la autorul meu preferat din această perioadă: Khaled Hosseini. Povestea lui, „The Kite Runner” („Vânătorii de zmeie”), foarte dramatică dar impresionantă, zugrăvește o atmosferă ireală a Afganistanului de altă dată și a momentelor tensionate când țara pică în mâinile talibanilor și totul se schimbă. Este o lecție despre prietenie, frică, vinovăție, iertare și revanșă, toate acestea puternic influențate de relația pe care autorul, personaj principal în carte, a avut-o cu tatăl său. Este totodată o rememorare foarte onestă a întregii existențe marcată de sentimente puternice și contradictorii totodată.
Dintre toate personajele pe care le-ați „întâlnit” în cărțile citite de-a lungul vremii cu care v-ați identificat cel mai mult?
Păi rămân la unul din cele mai recente: chiar Haruki Murakami din cartea lui „What I Talk About When I Talk About Running”. Mi-a plăcut atât de mult încât după ce am citit-o, am început și eu, timid, să alerg. Este o carte care te inspiră și care vorbește foarte simplu și cursiv despre ambiție, efort și procesul acesta inevitabil al îmbătrânirii. Cred că are legătură cu vârsta și cu ceea ce simți când realizezi că îmbătrânești și ești dispus să faci totul pentru a încetini asta.
Ce carte ați recomanda pentru această vară cititorilor TVmania?
Insist cu Khaled Hosseini, acest autor afgano-american care m-a impresionat foarte mult și pe ale cărui cărți mă concentrez acum. Așadar, recomand tuturor să citească „Vânătorii de zmeie” sau „A thousand splendid suns” pe care o citesc acum (tradusă „Splendida cetate a celor o mie de sori”) sau „When The Mountains Echoed” („Și munții au ecou”). Sunt cărți care te țin cu sufletul la gură, sunt povești impresionante inspirate din viața reală și scrise cu dăruire. Și recomand să fie citite în engleză, așa cum au fost scrise.
Care-i ultima carte pe care ați citit-o?
Sunt în acest moment îndrăgostită de o scriitoare italiană, Elena Ferrante, iar cartea care mi-a furat inima în acest an este o tetralogie. „Prietena mea genială” este prima carte din cele patru volume. Am ajuns la ultimul volum, care se numește „Povestea fetiței pierdute”, și pot să spun că e tare fain felul în care se derulează în fața ta acest story. Mi-a plăcut de la primele pagini, e genul de carte pe care eu n-am mai putut să o las din mână. Am început-o în drum spre Barcelona, în avion, și asta a fost. E un fel tare interesant în care Elena Ferrante descrie viața unor fetițe din mahalaua napoletană.
Ați reținut cumva, cu aproximație, cam câte cărți ați citit anul acesta?
Pe lângă acestea patru, am mai răsfoit câte ceva. Nu pot să citesc mereu din aceeași operă, am nevoie de diversitate. Am mai apucat să citesc din „De vorbă cu Emma” – Vitali Cipileaga.
Care dintre ele v-a plăcut cel mai mult?
„De vorbă cu Emma” mi-a plăcut foarte tare pentru un soi de romantism pe care îl pierdem cumva zi de zi. Preferata mea rămâne tetralogia Elenei Ferrante. Am sentimentul că mă regăsesc mai mult în personajele ei.
Dintre toate personajele pe care le-ați „întâlnit” în cărțile citite de-a lungul vremii cu care v-ați identificat cel mai mult?
În tetralogia Elenei Ferrante există două personaje, Lila și Lenu. M-am regăsit în amândouă, chiar dacă Lenu este mai aproape de felul meu rațional de a fi. Personajul Lilei este cu adevărat interesant însă prin permanenta luptă interioară, nevoia de evoluție și inteligența ei nativă.
Ce carte ați recomanda pentru această vară cititorilor TVmania?
Rămân la părerea că trebuie să vă ocupați timpul cu această tetralogie care este formată din „Prietena mea genială”, „Povestea noului nume”, „Cei care pleacă și cei care rămân” şi „Povestea fetiței pierdute”.
Care e ultima carte pe care ați citit-o?
O carte minunată de Boris Cyrulnik, renumit neuropsihiatru francez și omul care a fost desemnat de Emmanuel Macron să facă reforma educației în Franța. Cartea se numește „Murmurul fantomelor” și prezintă povești de reziliență, un concept tot mai folosit azi în creșterea și educația copiilor. Unele cazuri sunt celebre, ale unor câștigători de Oscar și de Nobel. În esență, e vorba despre felul în care copii cu traume majore, abandon, Holocaust, război, au depășit suferința și au transformat-o în artă sau descoperiri extraordinare în știință. Una dintre povești e chiar a scriitorului Hans Christian Andersen, care a putut să-și transforme chinurile în cele mai frumoase scrieri pentru copii din toate timpurile. Cartea ne spune cum.
Ați reținut, cumva, cam câte cărți, ați citit anul acesta?
Pentru cineva care cu asta se ocupă, citește și pentru alții, nu doar pentru sine, probabil că citesc o carte pe zi, cu zeci de pagini de documentare, știri, reportaje și analize. Mai citesc și pentru copil, cărți de psihologie, ca să fiu un părinte bun. Pentru mine, citesc o carte de ficțiune la câteva săptămâni. Dar nu țin socoteala, ca să nu devină evident că am atât de puțin timp pentru mine.
Care dintre ele v-a plăcut cel mai mult?
Mi-a plăcut mult „Sapiens, scurtă istorie a omenirii”, a lui Yuval Noah Harari, o carte care poate fi citită de oricine și care chiar face, de câțiva ani, furori prin toată lumea. A fost publicată în vremea în care Obama era președinte și recomandată chiar de el. E o carte care poate schimba felul în care ne privim pe noi, oamenii, ca specie și ne-ar ajuta să depășim conflictele. El explică ce ne diferențiază de alte specii din regnul animal, ce e particular și miraculos la om, ce s-a schimbat în timp, ce a rămas la fel și cum ar putea să influențeze tehnologia viitorul omenirii.
Dintre toate personajele pe care le-ați întâlnit în cărțile citite de-a lungul vremii cu care v-ați identificat cel mai mult?
Nu m-am identificat, dar cel mai puternic caracter feminin pentru mine este Anne Frank. Istoria acestei copile m-a tulburat cum nu mă așteptam. Jurnalul pe care l-a publicat tatăl ei, singurul supraviețuitor al Holocaustului din familie, este o carte care transcende timpul și condiția de om. O citești ca și cum Anne e în fiecare clipă lângă tine, încă trăiește și se zbate să supraviețuiască. Și ai sentimentul că tu, cititor, în alt timp și alt spațiu, ești lângă ea și trebuie să o ajuți. Acest sentiment poate fi un pas mare pentru a nu mai repeta vreodată în istorie astfel de crime.
Ce carte ați recomanda pentru această vară cititorilor TVmania?
Mi-a plăcut mult Ferrante, „Tetralogia napolitană”. Elena Ferrante e o scriitoare care nu există. E un pseudonim. Nu știm dacă e al unei femei, al unui bărbat sau e un nume care ascunde, de fapt, mai multe persoane. Seria de patru cărți care debutează cu „Prietena mea genială” vorbește despre o prietenie dintre două femei, care începe din copilărie și traversează etaptele până la maturitate. Având în fundal istoria din ultimele decenii a orașului Napoli, cartea are un farmec irezistibil. O Italie de poveste, cu insule, plaje, vulcani și trăirile tumultoase ale celor două femei care vor să răzbească prin lume și prin viață.
Care-i ultima carte pe care ați citit-o?
Citesc acum „Laur”, de Evgheni Vodolazkin, unul dintre cei mai buni scriitori ruși contemporani. Este o carte de mare profunzime, de căpătâi. Nu este chiar lectura obișnuită de vacanță, pentru că este un roman spiritual, care hrănește sufletul și necesită puțină liniște și introspecție. Dacă mi-a plăcut, vă anunț când o termin de citit. Însă ultima carte citită, care mi-a plăcut foarte mult, este „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii”, de Yuval Noah Harari. Mi-a plăcut în special unghiul din care este privită evoluția noastră și cum fiecare punct din istorie este o răscruce.
Ați reținut cumva, cu aproximație, cam câte cărți ați citit anul acesta?
Nu știu câte cărți am citit, nici nu mi-am setat un obiectiv din a citi un număr de cărți pe an. Însă îmi propun să citesc mai des pentru mine și pentru a fi un model pentru fetița mea. Cred că avem nevoie de lectură și copiii noștri trebuie să deprindă acest obicei de la noi, de la părinți.
Care dintre ele v-a plăcut cel mai mult?
În fiecare carte găsesc ceva de care mă leg și pot să o leg de sufletul meu. Îmi place să citesc pentru ubicuitatea pe care ți-o transmit cărțile, pentru călătoriile cu gândul către lumi neștiute, către perioade netrăite, către povești însemnate.
Dintre toate personajele pe care le-ați întâlnit în cărțile citite de-a lungul vremii cu care v-ați identificat cel mai mult?
Mă regăsesc în multe personaje, probabil că toți facem asta. Suntem câte puțin din toate și mie-mi place să trăiesc aproape aievea ceea ce citesc.
Ce carte ați recomanda pentru această vară cititorilor TVmania?
Recomand din suflet o carte pentru copii, dar bună și pentru adulți. Este o poveste despre emoții și gestionarea lor, „Copiii spun… emoțiile sunt bune” (de Virgil Ianțu, n.r.). Nu țin minte autorul, dar este unul foarte talentat :).
Care-i ultima carte pe care ați citit-o?
„Bela Bartok contra celui de-al Treilea Reich”, de Kjell Espmark. Sincer, la început nu i-am dat prea multe șanse, dar e o carte interesantă, atipică. Autorul este un adevărat maestru al cuvintelor, cu veleități clare de psiholog, muzicolog, umorist, satirist etc. Din titlu se înțelege povestea… o poveste a contrastelor: artă și uniforme, muzică și zgomot, libertate și fascism, sensibilitate și brutalitate… și lista e lungă. Da, mi-a plăcut, pentru că autorul m-a introdus în lumea, în mintea și în sufletul lui Bartok într-un mod hipnotic… și pentru că personajul, unul real de altfel, a fost pasionat de folclorul românesc.
Ați reținut cumva, cu aproximație, cam câte cărți ați citit anul acesta?
Nu prea stau să număr, mă bucur că reușesc din când în când să îmi fac timp și pentru citit. Am recitit piese de teatru rusești, am citit și teatru american modern. Apoi, mi-a picat în mână un roman ușurel, dar relaxant al lui Octave Feuillet, „Văduva”… probabil trebuia citit când aveam 20 de ani, dar nu m-a deranjat nici acum. Previzibil, dar drăguț. Acum citesc „Conversatii cu Dumnezeu” (Neal Donald Walsch).
Care dintre ele v-a plăcut cel mai mult?
Nu aș vrea să aleg… fiecare în parte mi-a oferit ceva. Și fiind atât de diferite ca stil, e ca și cum aș compara mere cu portocale.
Dintre toate personajele pe care le-ați „întâlnit” în cărțile citite de-a lungul vremii cu care v-ați identificat cel mai mult?
Nu mă mai identific de mult timp cu personaje, ci poate cu frânturi de intenții, gânduri, dorințe, reacții… Când eram eu studentă la actorie, aveam senzația că mă regăsesc în toate personajele rusești. Drama era „la ea acasă”… apoi de tragedia antică… nu mai zic… De mulți ani, trec printr-un proces de cunoaștere și autocunoaștere… și tot nu știu exact cine sunt… așa că nu pot să mă identific cu un personaj anume.
Ce carte ați recomanda pentru această vară cititorilor TVmania?
„Un pământ nou”, Eckhart Tolle. Deși am citit-o în urmă cu câțiva ani, nu-mi iese din minte. Mă ajută și acum să identific forme grotești de egoism (din partea mea sau a altora) care îmbracă de multe ori haina derutantă a victimizării și sacrificiului. Poate se întâmplă așa pentru că nu ne cunoaștem suficient… și ar trebui să ne îndreptăm și către introspecție, nu doar către povești SF, de dragoste etc. Nu zic că trebuie excluse… ci alternate. Trebuie găsit timp și pentru suflet, minte și spiritualitate.
Care-i ultima carte pe care aţi citit-o?
„Ich hasse dieses Internet” („Urăsc acest internet”), de Jarett Kobek. Este o carte foarte ancorată în prezent, în ceea ce înseamnă Social Media și în modul în care ne influențează viețile, este presărată cu umor, sarcasm și critică vehementă. Mi-a plăcut și o recomand.
Ați reținut cumva, cu aproximație, cam câte cărți ați citit anul acesta?
Am citit cinic și în prezent am trei începute.
Care dintre ele v-a plăcut cel mai mult?
„Lebedele de pe Fifth Avenue” (de Melanie Benjamin, n.r.) a fost o carte pe care am savurat-o de la prima până la ultima pagină. Este o carte care te transpune într-o lume care îmbină cu multă măiestrie realitatea cu ficțiunea. Te rupe un pic de problemele zilnice și te încântă cu o frumusețe superficială, dar necesară din când în când, în doze bine proporționate.
Dintre toate personajele pe care le-ați „întâlnit” în cărțile citite de-a lungul vremii cu care v-ați identificat cel mai mult?
Probabil că multe dintre femeile care au citit „Jane Eyre”, inclusiv eu, s-au transpus măcar pentru un moment în pielea guvernantei timide și nu neapărat good-looking, dar care reușește să cucerească inima bărbatului pe care și-l dorește cu ardoare. Cred că este un sentiment pe care l-am trăit măcar o dată în viață.
Ce carte ați recomanda pentru această vară cititorilor TVmania?
Orice carte scrisă de Isabel Allende, pentru că sunt romantice, misterioase, ușor de citit.
Care-i ultima carte pe care ați citit-o?
„Ascensiunea și căderea Căpitanului”, a lui Oliver Jens Schmitt, despre viața lui Corneliu Zelea Codreanu. Dar nu o recomand pentru lectură la plajă, în vacanță. Mi-a plăcut pentru că autorul, istoric austriac, a scris cartea după o documentare întinsă pe mai bine de 10 ani, cu multe detalii din arhivele din străinătate, din cronici și relatări din vestul Europei. Am văzut cum erau percepuți românii și România, la acea vreme. Cu lux de amănunte. Poți vedea cât de mult, sau dacă, am evoluat noi, ca națiune, în toți acești ani, dacă există diferențe mari față de ce se întâmplă acum, față de tumultul acelor perioade, cu tensiuni politice, propagandă, manipulare și întâmplări de la noi. E menționată în carte și „minunea” de la Maglavit, când, conform unui cioban oltean, Dumnezeu a coborât lângă Calafat, sub forma unui bătrân înțelept și a vorbit cu el. Sunt episoade din realitatea românească, mai ceva ca în „Legendele Olimpului”. Maglavit a devenit imediat atunci loc de pelerinaj. Cartea face trimiteri la multe lucruri pe care trebuie să le descoperi în alte cărți, texte, și asta poate fi obositor, mai ales dacă nu vrei să te încarci cu multă istorie.
Ați reținut cumva, cu aproximație, cam câte cărți ați citit anul acesta?
Două și a treia, neterminată. Din păcate, fac multă documentare online, pe teme din cele mai diverse, nu am timp să mai citesc cărți.
Care dintre ele v-a plăcut cel mai mult?
„La căpcăunii veseli” – a francezului Daniel Pennac. E despre meseria de… „țap ispășitor”, ăla de trage toate ponoasele, la magazin, când vine vorba de clienți nemulțumiți. E despre șmecheriile și strategiile societății moderne, în era consumului. În care și la supermarket și la service-ul auto și prin corporații, există acei oameni chemați să fie apostrofați de șefi. Pansament în cazul unui scandal, acei oameni pe care șeful îi face cu ou și cu oțet, de-ți vine ție, clientul păgubit, să renunți, să nu-i faci rău omului pe care a căzut beleaua. Romanul e mic, ușor de citit, ai și crimă, și atentate, puse pe foaie cu umor.
Dintre toate personajele pe care le-ați „întâlnit” în cărțile citite de-a lungul vremii cu care v-ați identificat cel mai mult?
Cred că mă regăsesc și azi, în subconștient, printre personajele lui Jules Verne și Karl May, în cărțile citite în copilărie și adolescență. Eroi aventurieri (călare sau cu mașinării inteligente), care descoperă lucruri, încăpățânați să ducă la capăt un plan, în condiții misterioase, care sunt curajoși, călătoresc mult, capătă experiență și devin mai înțelepți, după peripețiile prin care trec.
Ce carte ați recomanda pentru această vară cititorilor TVmania?
Răzvan Exarhu – „Fericirea e un ac de siguranță”, n-am citit-o, dar vă spun de ea pentru că vreau să o citesc și eu.
Care-i ultima carte pe care ați citit-o?
„Open. O autobiografie” (Andre Agassi). Editura Publica. Adevărul e că o autobiografie, dacă e bine scrisă, face ca viața dinăuntru să pară senzațională. Viața lui Andre Agassi ESTE senzațională, iar felul în care și-o scrie (cu tot cu forehand-ul de Pulitzer al lui J.R. Moehringer) face din ea un film captivant întins pe 500 de pagini. Autentic, haios, fără menajamente. Greu de lăsat din mână. Game, set & match. Editura Publica.
Ați reținut cumva, cu aproximație, cam câte cărți ați citit anul acesta?
Greu de spus… Undeva între 15 și 20.
Care dintre ele v-a plăcut cel mai mult?
„Zuleiha deschide ochii” (Guzel Iahina). Humanitas Fiction. Nu e, nici pe departe, clasica lectură de vacanță. Pe de altă parte, o recomand acum, din mai multe motive: e greu de abandonat chiar și jumătate de oră, drept care merită să fie citită când sunteți mai puțin ocupați, aduce rafale de ger peste umeri și te face să te zgribulești în tine chiar și în cea mai toridă zi de vară, te golește adesea pe dinăuntru, după care e greu să legi rutina unei zile de serviciu oarecare. A fost una dintre cele mai intense experiențe de lectură pe care le-am avut în ultima vreme. O carte tandră și extrem de dură, exact ca taigaua siberiană: plină de culoare și mișunând de amenințări. O carte a personajelor măiastru întruchipate, a sorților încrucișate, o carte despre a viețui și a supraviețui în istorii și Istorie deopotrivă.
Dintre toate personajele pe care le-ați „întâlnit” în cărțile citite de-a lungul vremii cu care v-ați identificat cel mai mult?
Heathcliff din „La răscruce de vânturi” (de Emily Brontë, n.r.). Nu neapărat pentru identificare, cât pentru negurile hiper-romantice din care se ivea.
Ce carte ați recomanda pentru această vară cititorilor TVmania?
„Pălăria președintelui” (Antoine Laurain). Humanitas Fiction. E volumul perfect pentru câteva ore în avion, în tren sau pe plajă. Are ritm, umor, e cosmopolită și sofisticată și defilează prin fața ochilor cititorului panorama fascinantă a Parisului cultural și politic al anilor optzeci.
Care e cea mai recentă carte pe care ați citit-o?
Romanul lui Stelian Tănase, „Partida de vânătoare”. Personajul principal, Ţumpi, e o expertă în PR de 30 de ani care renunţă la salariul mare şi disciplina de corporatist ca să scrie cărţi. Ştie ce se vinde – politică, crimă şi sex. Aşa că inventează povestea unei lovituri de stat la Bucureşti, cu blonda preşedintelui şi un general care conspiră. Totul era imaginaţie, dar serviciile secrete reale sunt de altă părere. Finalul e genial. Ţumpi e sofisticată, naivă, sarcastică, adorabilă, stă la intersecţia dintre Popa Tatu şi General Berthelot, adică un personaj din Bucureştiul meu. O ador. Ce nu îmi place? Scriitorul Stelian Tănase e foarte-foarte dur. Limbajul e abrupt, şocant. Te năuceşte. Noroc cu supra-dozele de umor.
Ați reținut cumva, cu aproximație, cam câte cărți ați citit anul acesta?
Vreo 25-30. Nu ştiu, de fapt. Eu citesc şi ca parte a job-ului de la Digi 24, iar documentarea istorică e non-stop când te pasionează proiectul la care lucrezi. Sunt cufundată în cărţi. Ce citesc în plus e doar… din altă epocă decât cea pe care o prezint la televizor. De exemplu, „Jurnalul” lui Ion Raţiu. Pare de neînţeles astăzi ca un om avut şi atât de bine conectat la marea politică europană să-şi cheltuiască energia şi averea toată viaţa ca să-i ajute pe alţii.
Care dintre ele v-a plăcut cel mai mult?
Mi-a plăcut grozav o carte pe care am descoperit-o acum două săptămâni într-un anticariat. Se cheamă „Parisul lor”, a apărut în toamna lui 1944. Dorothea Christescu, care tocmai terminase doctoratul în literatură comparată franceză-italiană, descrie capitala Franţei sub ocupaţia nazistă, cu necazurile de zi cu zi: cartele, lipsa mâncării şi a benzinei, ascultat BBC pe ascuns, arestări etc. Are foarte mult umor. Vorbeşte şi de Bucureşti, unde viaţa rămăsese încă normală, până când România a fost ocupată de sovietici. Pe scurt, parizienii din 1940-1944 deveniseră la fel de inventivi ca să se descurce în vremuri grele, de penuri, cum vor deveni apoi românii, zeci de ani, în comunism.
Dintre toate personajele pe care le-ați „întâlnit” în cărțile citite de-a lungul vremii cu care v-ați identificat cel mai mult?
M-a fascinat „Citadela”, a lui Antoine de Saint-Exupéry. Nu e o carte cu personaje în sensul clasic al termenului. Alta este „Jurnalul fericirii”, a lui Nicolae Steihardt, în studenţie, o ştiam pe dinafară, aşa cum ştiam şi „Convorbiri cu Regele Mihai I al României”. Sunt accesibile în librării, au fost republicate recent. Sunt prea multe şi contradictorii personajele literare în care mă regăsesc. Îmi place şi Kitty, şi Ana Karenina în acelaşi timp – îl ador pe Tolstoi. Mă regăsesc în unele personaje feminine ale lui Marquez. Şi eroinele pasagere din „Douăsprezece povestiri călătoare”, ale lui Llosa, sunt fascinante. Apropos, „Povestaşul” lui Llosa a fost scrisă pentru mine :-)) Îmi plac mult de tot poveştile adevărate despre Regina Elena a României, mama Regelui Mihai. Era eficientă, modestă, de o eleganţă absolută.
Ce carte ați recomanda pentru această vară cititorilor TVmania?
„Partida de vânătoare”, romanul lui Stelian Tănase. E amuzantă şi de actualitate.
Care-i ultima carte pe care ați citit-o?
„12 reguli de viață”, scrisă de Jordan B. Peterson. Mi-a plăcut foarte mult, pentru că așa cum îi spune și subtitlul, este un „antidot la haosul din jurul nostru”.
Ați reținut cumva, cu aproximație, cam câte cărți ați citit anul acesta?
Am citit în jur de 10 cărți. Majoritatea din zona mea de activitate, multe biografii de fotbaliști, manageri, povești de viață și de reușite din care avem ce învăța cu toții.
Care dintre ele v-a plăcut cel mai mult?
Mi-a plăcut foarte mult „O viață fără limite”, scrisă de Chrissie Wellington, care este și eroina acestei cărți, la propriu! M-a impresionat foarte mult povestea ei! Dintr-o simplă funcționară în guvernul britanic, ea a reușit să câștige multiple campionate mondiale de triatlon Ironman, a stabilit noi recorduri mondiale care păreau imposibil de atins de o femeie. Forța ei, curajul de care a dat dovadă impunându-se pe cele mai înalte podiumuri în cele mai dure competiții, felul în care și-a schimbat radical destinul sunt total de admirat!
Dintre toate personajele pe care le-ați „întâlnit” în cărțile citite de-a lungul vremii cu care v-ați identificat cel mai mult?
Cu Emma Harte, din cartea „A Woman of Substance”, a Barbarei Taylor Bradford. Este povestea unei femei de afaceri care reușește să mute munții din loc.
Ce carte ați recomanda pentru această vară cititorilor TVmania?
Le-aș recomanda să citească „O viață fără limite”, pentru că este o poveste care merită să fie descoperită.
Care-i ultima carte pe care ați citit-o?
Ultima carte citită e „Dragostea în vremea holerei”, de Gabriel Garcia Marquez. Îmi place felul în care scrie și își construiește romanele Garcia Marquez. Este unul din autorii mei preferați. Cartea asta transmite prin excelență că iubirea adevărată e mai presus de timp.
Ați reținut cumva, cu aproximație, cam câte cărți ați citit anul acesta?
Nu contabilizez câte cărți citesc… multe, puține poate… nu știu exact numărul lor. Ci ideile cu care rămân în suflet și minte după ce citesc o carte.
Care dintre ele v-a plăcut cel mai mult?
Una dintre cărțile mele favorite este „Numele trandafirului”, de Umberto Eco. O carte care e și polițistă, și istorică, și filosofică. De fiecare dată când o recitesc, descopăr aspecte noi, ale aceleiași cărți. Dar pot să zic că m-a impresionat anul acesta și cartea scrisă de o prietenă a mea, Camelia Cavadia, „Măștile fricii”. O carte care prezintă relațiile și sistemul de valori și relațiile din familia românească așa cum sunt ele, necosmetizate. A fost o carte la care am plâns mult, din cauza violenței, fizice sau mentale a personajelor, de neînțeles și acceptat, dar considerată mod de educație în familia românească. Violență care lasă în urmă traume ce nu pot fi vindecate niciodată! Violență care, din păcate, e considerată și acum mijloc de educație în familia românească.
Dintre toate personajele pe care le-ați „întâlnit” în cărțile citite de-a lungul vremii cu care v-ați identificat cel mai mult?
Mă fascinează mereu Miss Marple și Hercule Poirot, detectivii din cărțile Agathei Christie. Sunt curioși amândoi și caută să afle adevărul. Să dezlege misterul întâmplărilor, mai puțin fericite, din romanele respective. Și felul în care fac ei conexiunile între întâmplări, care-i conduc la aflarea adevarulu. De altfel una din cărțile mele preferate este „Zece negri mititei”, a Agathei Christie.
Ce carte ați recomanda pentru această vară cititorilor TVmania?
Pentru vara asta, cred că foarte potrivite sunt cărțile de călătorie ale prietenei mele Raluca Feher, „America dezgolită de la brâu în jos” și „Splendidul loc al fericirii supreme”, cărți care ne poartă prin lumea întreagă cu foarte mult umor. Asta că tot e vacanță și ne place să călătorim, să descoperim locuri, oameni și experiențe noi, de neuitat.
Care-i ultima carte pe care ați citit-o?
Citesc în momentul de față „Floarea vieții” (de Drunvalo Melchizedeck, n.r.). Și am mai citit „Omul în căutarea sensului vieții” (de Viktor Frankl, n.r). Sunt cărți despre viață, lucruri, momente pe care trebuie să le înțelegi, să le iei ca atare, să înțelegi că nimic nu e întâmplător. Că toate se întâmplă cu un scop.
Ați reținut cumva, cu aproximație, cam câte cărți ați citit anul acesta?
Anul acesta până în prezent, am citit 5 cărți. Puține, dar acum studiez din trei cărți deodată limba greacă. Îmi place greaca, e cumva provocarea mea ca până la sfârșitul anului să reușesc să pot purta o conversație.
Dintre toate personajele pe care le-ați „întâlnit” în cărțile citite de-a lungul vremii cu care v-ați identificat?
Nu m-am indentificat cu nimeni. M-am regăsit în momente și lucruri, dar nu pot să spun că mă identific. Nu mă bag în personaj, prefer să descopăr autorul și să privesc obiectiv.
Ce carte ați recomanda pentru această vară cititorilor TVmania?
„Omul în căutarea sensului vieții”, pentru partea de dezvoltare personală.
Care-i ultima carte pe care ați citit-o?
„Dincolo de iarnă”, de Isabel Allende, este ultima carte pe care am citit-o. De altfel, am citit toate cărțile scriitoarei traduse în România. La „Dincolo de iarnă” mi-a plăcut, ca și la alte cărți ale ei, felul în care scrie, modul în care conectează povestea pe care vrea să o spună cu istoria mai mult sau mai puțin recentă.
Ați reținut cumva, cu aproximație, cam câte cărți ați citit anul acesta?
Cred că anul acesta am citit în jur de 10 cărți. Cel mai mult mi-a plăcut seria de volume „Cronicile familiei Clifton”, de Jeffrey Archer. Îmi place cum scrie, îmi plac poveștile lui, suspansul și umorul foarte bine strecurat.
Dintre toate personajele pe care le-ați „întâlnit” în cărțile citite de-a lungul vremii cu care v-ați identificat?
Vorbind despre un personaj, mi-a plăcut mult Scarlett O’Hara din „Pe aripile vântului” (de Margaret Mitchell, n.r.). Pentru puterea de a vedea o rază de speranță, chiar și atunci când totul se face scrum.
Ce carte ați recomanda pentru această vară cititorilor TVmania?
„Dovada”, lui Joseph Amel. Cred că este o carte potrivită pentru vacanță pentru că autorul răstoarnă de atâtea ori situația încât te ține interesat până la ultima pagină.
Care-i ultima carte pe care ați citit-o?
Ooo… cred că acum vreo șase luni, am citit ultima carte. „Oameni din Dublin”, de James Joyce. Foarte interesantă. Portrete… i-aș spune eu. Am vrut să aflu lucruri despre Dublin în sine, puțină istorie scrisă altfel… Aș vrea să și ajung la Dublin.
Ați reținut cumva, cu aproximație, cam câte cărți ați citit anul acesta?
Anul acesta… ca în ultimii ani, citesc cărți doar în vacanțe. În rest… știrile sunt cele pe care le citesc, dar mai ales caut să le înțeleg.
Dintre toate personajele pe care le-ați „întâlnit” în cărțile citite de-a lungul vremii cu care v-ați identificat cel mai mult?
Sunt multe personajele în care… „m-am regăsit” sau mai bine spus mi-am imaginat că aș fi. De la Tom Sawyer la contele de Monte Cristo. În copilărie și adolescență, „mă puneam în pielea personajelor”, acum știu că nu pot să fiu altcineva decât ceea ce sunt.
Ce carte ați recomanda pentru această vară cititorilor TVmania?
Pai dacă este vară, să fie concediu și dacă este concediu, să fie… „Forever Summer”, de Jamie Branner sau… aproape orice de Dan Brown.
Care-i ultima carte pe care ați citit-o?
„Capri 1950. Vita Dolce Vita. People, Scandals and Island Ventures in The 50s”. E o carte excepțională mai ales la început de vacanță și poate satisface minimum trei niveluri de lectură sau trei tipuri de cititori diferiți. Pe de-o parte, te introduce în atmosfera de vară, cu fundalul acesta perfect al paradisului din Capri – e ca o ieșire la cină, în fiecare seară, în Piazzeta, și suplinește doza zilnică de plajă în Marina Grande. Apoi, e o privire voaieristă în intimitatea unor personaje (reale) extravagante, savuroase, cuceritoare prin exces și, evident, prin apetența lor către Dolce Vita. Și, în al treilea rând, aduce o perspectivă nouă asupra situației politice a anilor 50-60 din Italia, a felului în care stânga câștigă tot mai multă putere, dar nu poate submina oaza de libertate insulară.
Ați reținut cumva, cu aproximație, cam câte cărți ați citit anul acesta?
Încerc să am o disciplină a lecturii și să citesc măcar o carte la două săptămâni. De multe ori însă citesc în paralel în funcție de stare, ceea ce complică bilanțul.
Care dintre ele v-a plăcut cel mai mult?
O surpriză plăcută a fost „Palatul viselor”, a lui Ismail Kadare. Recunosc, e primul contact cu cel mai cunoscut scriitor albanez, dar a fost dragoste la prima vedere. Romanul e o antiutopie în care un regim despotic – totalitarist – controlează până și visele indivizilor. Sau… mai ales visele. Labirintul oniric e un spectacol metaforic în sine, dar cartea e și un memento că, dacă nu suntem vigilenți, istoria e capabilă să-și repete cele mai înfiorătoare tipare.
Dintre toate personajele pe care le-ați „întâlnit” în cărțile citite de-a lungul vremii cu care v-ați identificat cel mai mult?
Harry Haller, din „Lupul de stepă”, al lui Herman Hesse. E un personaj vinovat de a fi luat prea în serios viața și, pe cale de consecință, de a nu o fi trăit, de a-i fi ratat sensul. E un personaj cu care m-am identificat, dar prin care m-am vindecat.
Ce carte ați recomanda pentru această vară cititorilor TVmania?
„Un an în Provence”, a lui Peter Mayle, o carte amuzantă, frizantă, când cu aromă de trufe, când cu gust înțepător de Pastis, despre viața neromanțată și ne-turistică din Provence. Mai fermecătoare, oricum, decât viața neromanțată și ne-turistică din oricare altă parte a lumii. E o supapă de vacanță până la concediul propriu-zis, companionul perfect la cafeaua de pe terasă sau lângă piscină, pe șezlong.
Care-i ultima carte pe care ați citit-o?
Gary Chapman – „Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor”. E o carte extrem de interesantă, care schimbă total percepția greșită și învechită, că cei mici trebuie educați și cu palma, ca să știe de frică. Cei doi autori (Ross Campbell, Gary Chapman, n.r.) ne ajută să înțelegem că în lumea asta care evoluează extrem de repede și în care ne dorim să trecem într-o nouă dimensiune, mai luminată, mai înțeleaptă, trebuie să ne educăm copiii în aceeași direcție, pentru că ei sunt lumina viitorului. Iubirea este singura care ajută cu adevărat la educația copiilor, iubirea care trebuie să însoțească fiecare gest, fiecare încercare de disciplinare. Și ne mai fac să înțelegem cum cearta, vorbele grele, bătaia, duc la frustrări extrem de grave asupra celor mici, care-i vor urmări toată viața. O recomand cu căldură părinților, viitorilor părinți, bunicilor.
Ați reținut cumva, cu aproximație, cam câte cărți ați citit anul acesta?
Anul acesta, n-am apucat să citesc decât trei cărți, fiind ocupată mai tot timpul cu fetița, care abia a împlinit un anișor.
Care dintre ele v-a plăcut cel mai mult?
„Enciclopedia sublimului” (Jessica Kerwin Jenkins), pentru că este, așa cum spune și autoarea, „o istorie a deliciilor elegante”, care ne arată că, pe măsură ce căutăm, putem descoperi frumusețea în tot ceea ce ne înconjoară, în orice, în cele mai neașteptate locuri, învățând că „luxul nu se măsoară în grămezi de bani risipiți”. Este un ghid al iubitorul de frumos, al vieții pure, în esență.
Dintre toate personajele pe care le-ați „întâlnit” în cărțile citite de-a lungul vremii cu care v-ați identificat cel mai mult?
Personajul meu preferat este Maitreyi, eternul feminin, al lui Mircea Eliade. Mă regăsesc în filosofia ei profundă, în orizontul ei spiritual plin de semnificații. Este o făptură ce trăiește în două planuri, este pe cât de misterioasă, stranie și ciudată, pe atât de pură, sensibilă, nevinovată, extrem de romantică și visătoare.
Ce carte ați recomanda pentru această vară cititorilor TVmania?
„Enciclopedia sublimului”, pentru că este o odă a răsfățului, o fantezie inspirațională, care creează o stare de bine.
Care-i ultima carte pe care ați citit-o?
„Dead Zone, de ce mor piloții”, scrisă de un pilot american… pensionat! A fost fascinant să iei de-a gata experiența pusă pe masă de un veteran.
Ați reținut cumva, cu aproximație, cam câte cărți ați citit anul acesta?
Minimum una pe săptămână. E un drog și nimic altceva. Sunt un „gianky” și asta e! 🙂
Care dintre ele v-au plăcut cel mai mult?
Mi-a plăcut foarte mult o cărticică scrisă de o franțuzoaică (Dominique Loreau, n.r.) care s-a mutat în Tokio, uite-așa de-a dracu’, și acolo este extrem de fericită trăind frumos și învățând pe alții teoria rafinamentului… care n-are nicio legătură cu „cantitatea” de bani pe care o ai. Se numește „Arta rafinamentului”.
Dintre toate personajele pe care le-ați „întâlnit” în cărțile citite de-a lungul vremii cu care v-ați identificat cel mai mult?
Eduard din „Misterele Londrei” și Mișkin – „Idiotul” lui Dostoievski. Ăștia doi, mi se pare că mi-au impus un mod de viață, fir-ar!
Ce carte ați recomanda pentru această vară cititorilor TVmania?
Nu recomand nicio carte. Oamenii vor doar să pară ce-și doresc să fie. Cine sunt eu să recomand o carte? Ce rost ar avea?
Care-i ultima carte pe care ați citit-o?
„Împăratul muștelor” (de William Golding, n.r.) este o frescă psihologică perfectă a societății. De peste tot. Soarta oamenilor buni și încleștarea cu angoasele celor care dezbrăcați de rigorile sociale devin ceea ce sunt de fapt. Vrei să afli cum e de fapt un om în realitate? Dă-i putere și bani. Și va fi exact el…
Ați reținut cumva, cu aproximație, cam câte cărți ați citit anul acesta?
Deși sună desuet, eu fac parte cu mândrie dintr-un club de literatură, „Joia dulce”. Îi salut pe membrii lui. În fiecare ultimă joi a lunii, ne strângem toți la o familie care e gazdă. Ea dă tema: o carte pregătită de toți membrii. Cel mai interesant la aceste întâlniri este atunci când avem opinii diferite. Cartea „Laur” (de Evgheni Vodolazkin, n.r.) a generat cele mai multe controverse.
Care dintre ele v-a plăcut cel mai mult?
Mi-a plăcut „Vânătorul de zmee” (de Khaled Hosseini, n.r.).
Ce carte ați recomanda pentru această vară cititorilor TVmania?
„Deșertul tătarilor” (de Dino Buzzati, n.r.). Pentru atmosferă. Sau „Secretul pădurii bătrâne” (de Dino Buzzati, n.r.). Pentru hiperbole.
Care-i ultima carte pe care ați citit-o?
Amintesc o singură carte de beletristică, dintre cele citite în ultima vreme, romanul „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam”, al libanezului Elias Khoury, apărut anul acesta la Editura Polirom. O carte simfonică, actuală și aspră despre Istoria cu „i” mare, care e întotdeauna oarbă și trece tăvălug peste istoriile noastre, ale tuturor, scrise mereu cu „i” mic.
Ați reținut cumva, cu aproximație, cam câte cărți ați citit anul acesta?
Cam câte cărți citesc într-un an? Vorbind despre asta, ar însemna să epatez. Să zicem doar că scris-cititul rămâne bucuria mea. Fără cantități.
Care dintre ele v-a plăcut cel mai mult?
Cea mai proaspătă carte citită, la care încă mă gândesc, e volumul recent al Laviniei Betea, „Ultimul an din viața Elenei Ceaușescu”, (Editura Corint, 2018) – un text document pe care îl recomand, despre anul de grație 1989, văzut din interiorul cabinetului 2 al Comitetului Central, de acolo de unde „Faraoana” dădea ordine pentru România. Autenticitatea agendei zilnice a celui de al doilea om în stat, în regimul comunist, pusă în pagină și interpretată de un istoric cu reputație și care își respectă profesia, face ca rândurile să se citească singure și să ne trimită uneori într-o lectură vie și alertată, mai ales pentru cei care își amintesc perioada.
Dintre toate personajele pe care le-ați „întâlnit” în cărțile citite de-a lungul vremii cu care v-ați identificat cel mai mult?
În urmă cu mai bine de 35 de ani, când, probabil, un fel de citit empatic și fără distanță analitică îmi permitea identificării cu personajele, îmi plăcea mult enigmatica Doamna T., a lui Camil Petrescu, o femeie fără chip, dar cuceritoare prin fiecare gest.
Ce carte ați recomanda pentru această vară cititorilor TVmania?
Recomandarea mea de vacanță nu e nici pe departe o pledoarie pro domo, ci doar plăcerea de a vă propune romanul unei iubiri palpitante și imposibile, o carte trecută de mult de a doua ediție, dar care se cere încă insistent în librării: „Istoria romanțată a unui safari” (de Daniela Zeca-Buzura, n.r.), în colecția Top 10+ a Editurii Polirom. Lectură plăcută și o vară grozavă tuturor!