Pe data de 30 iulie 2023, Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au sărbătorit legământul lor religios la Mănăstirea Cașin. Într-un moment plin de emoții, cei doi și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu. După încheierea ceremoniei religioase, cuplul s-a îndreptat spre locația din Buftea unde a avut loc petrecerea.
Rochia de mireasă purtată de Gabriela a fost subiectul tuturor privirilor. După ce au rostit jurământul lor sacru în fața altarului, cei doi au petrecut momente de bucurie alături de familie și prieteni. După această etapă plină de emoții, au decis să își ia o pauză într-o vacanță bine meritată.
Cu toate acestea, planurile lor pentru luna de miere au fost puțin perturbate.
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu, lună de miere cu peripeții
Pentru prima lor escapadă, Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au ales să își petreacă o vacanță relaxantă pe litoralul românesc, bucurându-se de atmosfera de lângă Marea Neagră. După o perioadă intensă, cei doi au decis să își ofere un moment de relaxare și au împărtășit câteva imagini de la această vacanță pe rețelele de socializare. Ulterior, au trecut la pregătiri pentru o altă aventură, și anume luna de miere.
Pentru această călătorie specială, Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au ales să meargă în Grecia, căutând relaxare, vreme frumoasă și liniște pe una dintre insulele grecești. Cu toate acestea, planurile lor au fost puțin dat peste cap odată ce au ajuns acolo. Soția prezentatorului TV a povestit despre o peripeție inedită care a avut loc în timpul călătoriei lor de vis.
Cei doi au ales să călătorească cu avionul, dar situația neașteptată pe care au întâlnit-o se referă la bagaje, care, din păcate, nu au ajuns la destinație.
„Știți ce este bine? Noi am ajuns în vacanță, dar bagajele noastre nu. O să stăm dezbrăcați, tot este luna de miere”, a spus Gabriela Oțil, pe Instagram. De altfel, soția prezentatorului de la Neatza a postat o serie de imagini din Grecia.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
„Deci, pe vremuri, când ajungeam într-o locație din asta superbă, suntem în Grecia, nu știam cum să mă schimb mai repede și să mergem să vizităm, să facem multe lucruri. Acum, după toată perioada asta super agitată, așa intensă și destul de grea tot ce vrei este să dormi.
Eu i-am spus lui Dani că nu fac nimic altceva și am dormit amândoi de nu am știut pe ce planetă suntem. Cred că aș fi putut să dormim până mâine dimineață, dar am zis totuși să ne trezim să mâncăm ceva”, a mai spus Gabriela.
Citește și: