În căutare de inspirație pentru lecturile de vară, redacția TVmania a făcut o minianchetă printre vedete: ce-au mai citit și ce le-a plăcut în ultima vreme celor mai cunoscuți oameni de televiziune.
În căutare de inspirație pentru lecturile de vară, redacția TVmania a făcut o minianchetă printre vedete: ce-au mai citit și ce le-a plăcut în ultima vreme celor mai cunoscuți oameni de televiziune.
Deși multă lume din industrie ori e în vacață, ori lucrează deja la marile show-uri ale grilei de toamnă, multe vedete au acceptat propunerea noastră și ne-au răspuns la cele două întrebări: „Ce cărți ați citit în ultima vreme” și „Ce carte v-a plăcut cel mai mult, din cele citite recent, și de ce”. Am descoperit astfel cititori profesioniști, cititori de vacanță, cititori axați pe un domeniu anume.
Vedeți mai jos toate răspunsurile pe care le-am primit la redacție.
Ce-a mai citit. Deși, din păcate, am foarte puțin timp liber între filmările la „Visuri la cheie”, familie, proiecte personale de design și pictură, cititul este unul din lucrurile care mă fac să mă conectez cu mine. Îmi place să citesc cărți tipărite, găsesc ecranul unei tablete mult mai impersonal. Pentru că viața mea e un permanent carusel de emoții, în ultimul an am simțit nevoia să citesc și cărți menite să vindece sau să mă ajute să înțeleg anumite mecanisme, să îmi aducă claritate și inspirație în artă.
Ce i-a plăcut. Ultima carte citită – „Un pământ nou”, de Eckhart Tolle. Cartea conturează un loc distructiv pe care noi îl numim „acasă” și propune, prin lupta cu ego-ul, prin iubire și acceptare, un tărâm spiritual (nu religios) în care oamenii pot fi mai fericiți. Procesul devenirii presupune mici etape care trebuie parcurse conștient și asumat. Conștientizarea binelui din viața ta… fundația pentru echilibru interior. Poți pierde doar ceva ce deții, dar nu poți pierde ceea ce tu ești! Conștientizarea este primul pas pentru schimbare și trebuie să vină din interior, nu dictată de circumstanțe. Interacțiunile umane autentice devin imposibile atunci când te pierzi într-un rol.
Ce-a mai citit. Pe noptieră, am acum două cărți, „27 de pași” a lui Tibi Ușeriu și „Marcus Aurelius – Gânduri către sine însuși”. Nu am un gen anume, important este să îmi mențină interesul viu până la final. Îmi place să citesc autobiografii, beletristică, psihologie, în general cărți foarte bine scrise, sunt sensibilă la frumusețea și cursivitatea exprimării. Sunt fascinată de stil și de imaginile extraordinare create din cuvinte, nu numai din conținut.
Ce i-a plăcut. Cartea lui Tibi Ușeriu, „27 de pași”, am citit-o și am trăit-o la virgulă. Am simțit-o, este o lectură extraordinară, mi-a plăcut foarte mult. Este o carte despre transformare, puterea de a te reinventa, de a te ridica din punctul cel mai jos al vieții și de a merge mai departe. Este minunată, fascinantă.
Ce-a mai citit. Raymond Chandler – „Somnul de veci”; „Doamna din lac”. Ernesto Sabato – „Despre eroi și morminte”. Primele două titluri sunt romane polițiste moderne, ușor de lecturat și dacă ești fan al genului nu le mai poți lăsa din mână. Răsturnările de situație fac ca acțiunea să fie intrigantă și e amuzant să încerci să pui cap la cap indiciile și să vezi dacă intuiești cine e făptașul. „Despre eroi și morminte” este un roman istorico-politic. E mai greu de citit, deci nu recomand ca lectură de vacanță la plajă. Recunosc că încă nu am terminat-o.
Ce i-a plăcut. Frederik Backman – „Un bărbat pe nume Ove”. E o carte care te trece prin viață, te face și să râzi și să plângi. Cartea te introduce în viața privată a unui bărbat care aparent este un ursuz și un morocănos, dar pe parcurs ajungi să-l înțelegi și chiar să-l îndrăgești. Ce te învață această carte este că niciodată nu e bine să judeci alți oameni, pentru că, dincolo de aparențe, conținutul este complex și are foarte multe aspecte.
Ce-a mai citit. Maria Semple – „Unde ai dispărut, Bernadette?”. Este una dintre cărțile citite în ultima vreme și mi se pare foarte potrivită și de vacanță, în care regăsești umorul și ironia, laolaltă, dar și emoția și ingeniozitatea. Cartea vorbește despre dispariția lui Bernadette și înfățișează, într-un mod fascinant, modul în care fiica acesteia, Bee, mută munții din loc ca să-și găsească mama. E interesant cum toate indiciile pe care le descoperi pe parcursul lecturii te ajută să „rezolvi”, împreună cu Bee, misterul dispariției mamei sale. Este o carte care te ține în suspans până la final.
Ce i-a plăcut. Dintre cărțile citite recente, și printre ultimele lecturate, este una de poezii, scrisă de o prietenă de ale mele. Cartea se numește „Gânduri la margine de suflet”, scrisă de Elena Trîncă; mi-a plăcut foarte mult pentru că mă regăseam în versurile scrise de ea.
Ce-a mai citit. Vara femeilor – probabil că așa s-ar putea numi pe scurt lecturile mele din această vară capricioasă și încă pandemică, în care am citit mai ales cărți semnate de femei, fie că au fost din România sau din alte geografii culturale, fie că a fost vorba despre istorie și politologie sau despre literatură. Dar să dăm Cezarului ce e al Cezarului și să începem cu ficțiunea. După ce am parcurs în versiune autohtonă romanul „Tăcerea femeilor”, excelent tradus de Editura Trei, în urmă cu 2 ani, recidivez cu britanica Pat Barker, de această dată pe limba ei – „The Women of Troy” (Penguin, 2021), „o carte pe care o vor citi și generațiile următoare”, cum bine zice The Daily Telegraph. Vine apoi în topul preferințelor mele o autoare din Spania, Ana Merino, distinsă în 2020 cu Premiul Nadal, pentru „Harta sentimentelor” – un titlu pe care îl puteți găsi și în București, la Editura Litera. Nu pot lipsi de aici nici două prozatoare de-ale noastre: Ioana Drăgan, cu „Gripa. O poveste de Crăciun” (Tracus Arte, 2021) și Felicia Mihali, cu „A doua șansă pentru Adam” (Vremea, 2021).
Ce i-a plăcut. Dar dacă mă întrebați ce mi-a plăcut mai mult și mai mult și m-a făcut să reflectez și după ce am închis volumul cu cele peste 800 de pagini, a fost analiza extrem de avizată, amănunțită și lucidă pe care Lavinia Betea o face în studiul „Ceaușescu și epoca sa” (Corint, 2021), o punere sub lupă a celor mai bine de patru decenii de comunism întunecat, fără cunoașterea cărora nu ne-am putea considera români deplini.
Ce-a mai citit. Citesc constant, dintotdeauna. Mi-ar fi prin urmare greu să spun de când începe în viața mea „ultima vreme”. Cert e c-am început să fiu tot mai atentă la cărțile analitice, de teorie literară și culturală, de critică, printre care strecor din când în când câte un volum propriu zis beletristic. Telespectatorii emisiunii „Cooltura” au văzut deja câte ceva din „bibliografia” mea recentă, în dialogurile cu Marta Petreu (pornind de la volumul ei, „Blaga, între legionari și comuniști”), Ioana Nicolaie (autoarea unui roman-mărturie, „Tot înainte”), cu Adrian Papahagi (comentând opera lui Shakespeare)… Ce nu știu e că aproape fiecare nouă carte face pereche cu o relectură, cu o căutare prin galeriile secrete ale istoriei literare. Așa l-am redescoperit, de exemplu, pe romancierul Agârbiceanu, cel din „Licean, odinioară”. Sau pe extraordinarul memorialist care e Topîrceanu.
Ce i-a plăcut. Dacă-mi permiteți să trag spuza pe turta mea (pentru că mă ocup de el într-o teză de doctorat și mi-a devenit tare drag), le recomand cititorilor să caute să îl descopere pe Radu Stanca, un poet și un dramaturg de o rarisimă subtilitate. Și să înceapă cu acel Radu Stanca din scrisorile pentru prietenul I. Negoițescu („Un roman epistolar”) sau către iubita sa soție, Doti (publicate nu de mult timp sub îngrijirea lui Ion Vartic). Sunt două titluri, știu, dar n-aș putea renunța la vreunul dintre ele.
Ce-a mai citit. Seneca – „Alt timp nu am”.
Ce i-a plăcut. „Prinţ şi cerşetor”, de Mark Twain. Pentru că a citit-o Tudor, care lecturează cu voce tare deocamdată… aşa că am parcurs-o încă o dată cu el. E o carte cu multe pilde pentru cei mici, dar şi pentru cei mari.
Ce-a mai citit. Îmi fac curaj să trec la „Claudius, Zeul” (ediție 1974, din biblioteca tatălui meu), după ce pentru „Eu, Claudius, Împărat” (2020) mi-am împrospătat istoria Romei din excelenta „SPQR”, Mary Beard, și din clasicul Gibbon, „Istoria declinului și a prăbușirii Imperiului Roman”. Fresca adânc personală a lui Robert Graves se potrivește mult timpurilor noastre. „Balcanii…” („Balcanii în secolul XX. O istorie postimperială”, n.red.) sunt o privire proaspătă asupra peninsulei noastre. Poate fi citită și ca un consistent background pentru istoria României. Schmitt este precis și fermecător, inclusiv în episoadele dure sau mai puțin plăcute publicului. Cristina Vremeș, cu „Trilogia sexului rătăcitor”, mi-a deschis ochii asupra unei întregi generații de tineri scriitori care pun pe hârtie epoca în care am crescut. Episoadele „Trilogiei” par că s-au petrecut la scara sau etajul sau curtea vecine. Atmosfera are sens, farmec și durere, și mă urmărește de când am pus cartea jos.
Ce i-a plăcut. Mă înfioară și mă încântă, pe rând sau în același timp, „Operele complete” ale lui Hieronymus Bosch. Am primit cadou o ediție minunată, la care mă întorc mereu. Concertul Nick Mason/A Saucerful Of Secrets din București a fost amânat pentru anul viitor. Mai deschid istoria sa personală a Pink Floyd, pentru atmosfera primilor ani ai formației – materialul pe care Mason îl va aduce în turneu.
Ce-a mai citit. Citesc de toate, ce îmi pică în mână, orice îmi ține atenția vie dacă trec de primele 100 de pagini.
Ce i-a plăcut. Cartea mea favorită din vara asta va rămâne „Fată, femeie, alta”, de Bernardine Evaristo, câștigătoare a Booker Prize 2019. O recomand. O s-o țin minte mai ales pentru că e prima lectură dintr-un avion luat după lockdown-ul în care ne-a blocat pe toți pandemia, deși Bernardine Evaristo este una dintre acele scriitoare care ar trebui citită de oricine, oriunde.
Ce-a mai citit. Cele mai recente cărți sunt cele citite chiar în vacanță. Mi-am luat cu mine lectură de relaxare și două titluri pe care le aveam în bibliotecă, dar le amânam de mult timp. Una dintre cărți este „Amantul japonez”, de Isabel Allende. Este o frumoasă și tristă poveste de viață. O carte pe care am reușit să o citesc aproape fără să o las din mână. Din același registru am avut și cartea „Rătăcirile fetei nesăbuite”, de Mario Varga Llosa, venind ca o completare în continuarea celei precedente. Este o carte pe care nu știu de ce am tot amânat să o citesc până acum. Nu este neapărat genul de literatură pe care să îl citesc constant, dar mereu în vacanțe caut să îmi iau cărți care să mă transpună într-o altă lume, altă perioadă și care să îmi ofere o altă perspectivă a vieții. Până la urmă asta e frumusețea cititului.
Ce i-a plăcut. Cred că nu există cartea preferată sau cea la care să te raportezi constant. Cărțile trebuie să fie o plăcere și să îți ofere o deschidere uriașă spre un univers nou, neexplorat. Totodată, de cele mai multe ori, citim în funcție de starea pe care o avem, de nevoile pe care le avem într-un anumit moment. Important este să considerăm orice fel de lectură ca fiind utilă și necesară. Poate că mereu eu am considerat cea mai recentă carte citită ca fiind cea mai frumoasă. Acum am schimbat puțin registrul și am început să citesc o carte manual, așa cum îmi place să îi spun, „Curajul de a fi vulnerabil”, de Brene Brown. Am fost inspirată de filmul documentar de pe Netflix cu Brene Brown și astfel am vrut să îi descopăr și scrierile.
Ce-a mai citit. Iubesc poveștile oamenilor, așa că prefer literatura biografică. Dincolo de factorul inspirațional, pe care îl experimentezi involuntar, cunoști viața unor oameni care și-au pus numele în cărțile de istorie. Toți au întâmplări fascinante. E cel mai bun mod de a trăi perioade diferite (anii ‘50, spre exemplu) și experiențe unice (cum ar fi călătoria în spațiu).
Ce i-a plăcut. Am visat cu ochii deschiși la experiența în spațiu a astronautului Scott Kelly, singurul om care a petrecut un an în spațiu, detaliată în cartea „Endeavour: A Year in Space”. Am trăit ovațiile primite de Maria Callas prin cartea scrisă de Alfonso Signorini („Prea mândră, prea fragilă”, n. red.). Nu în ultimul rând, am cunoscut zbuciumata istorie a Cambodgiei prin rândurile cărții „Întâi l-au omorât pe tata” (de Loung Ung, n.red.).
Ce-a mai citit. Trec printr-o perioadă în care prefer romanele: „Să ucizi o pasăre cântătoare” (Harper Lee), „Du-te și pune un străjer” (Harper Lee), „Plânsul lui Nietzsche” (Irvin D. Yalom), „Acolo unde cântă racii” (Delia Owens). Citesc în funcție de perioadă și de stare. Uneori prefer cărți religioase, alteori beletristică, romane istorice. Recunosc că și la serviciu, între jurnale, mai parcurg câteva capitole, îndeosebi atunci când povestea mă captivează.
Ce i-a plăcut. Am primit în dar, de la colegul George Dobre, cartea „Să ucizi o pasăre cântătoare” (Harper Lee). Mi-am regăsit curajul din copilărie, dar și imaginea tatălui (naratorului) cu așa o ținută morală (în cazul meu și bunicul). Un roman pe alocuri presărat cu umor, dar care pune accent pe toleranță și deplânge prejudecata. Se încadrează la categoria cărți preferate, din care mai fac parte: „Îngerul de foc” (Valeri Briusov), „Baraba” (Maria Corelli), „Femeia în alb” (Wilkie Collins).
Ce-a mai citit. Nu există un gen literar pe care să-l gust altfel. Citesc de la poezie, la cărți tehnice legate de inteligență artificială sau, mai bine zis, lucrări științifice publicate de cercetători de la Facebook, Deep Mind, Open AI, două nuclee puternice de inovație. Îmi place lectura care te ia în universul autorului, te smulge din cotidian, îți face imaginația să creeze sau să recreeze.
Ce i-a plăcut. Aș recomanda două titluri, din categorii ce nu au niciun fel de legătură una cu cealaltă. „Nostalgia” lui Mircea Cărtărescu îți face neuronii să alerge pe autostrăzile imaginației. Și „Care e diferența dintre un copil și un laptop?”, o carte scrisă de fizicianul Cristian Presură, în care m-a captivat ușurința cu care smulge granițele dintre știință și credință, spre exemplu. Dar, mai important decât orice titlu, esențial e să citim, să nu pierdem exercițiul introspecției, descoperirea unei liniști care ne face mai buni.
Ce-a mai citit. De doi ani fac un doctorat despre dezinformare şi fake-news, subiecte la modă, despre care mulţi cred că ştiu totul (şi eu am trăit această iluzie). Am crezut că, odată cu proiectul doctoratului, lecturile mele vor deveni disciplinate, riguros programate ca să se adapteze subiectelor pe care le explorez. Dar ce să vezi? În interiorul unor teme care la început îmi păreau cu arie restrânsă, m-am trezit într-o lume vastă, irezistibilă, care se vrea cercetată. Şi-atunci, alerg cu nesaţ şi într-o direcţie şi în alta, ca Alice în Țara Minunilor, bucurându-mă de fiecare descoperire. Dau aici trei titluri, pe care le-am ales pentru că sunt lecturi relevante pentru oricine vrea să înţeleagă prin ce trecem, nu sunt cărţi „de specialitate.” „Imbecilizarea prin televiziune”, a lui Giovanni Sartori, (titlu complet: „Homo videns. Imbecilizarea prin televiziune și post-gândirea”) mi-a arătat că demenţa media nu e neapărat o alienare românească, peste tot publicul este din ce în ce mai leneş. „Broadcast histeria”, a lui A.B. Schwarz, (titlu complet: „Broadcast hysteria. Orson Welles’s War of the Worlds and the art of fake-news”) m-a făcut atent la linia fină dintre ştiri şi divertisment, între realitate şi ficţiune, pe care publicul nu şi le doreşte neapărat delimitate. Iar „Quand le film nous parle”, de Guillaume Soulez, m-a trimis direct către explorarea emoţiei în ştiri.
Ce i-a plăcut. „Quichotte”, de Salman Rushdie. În Trumpland, căruia eu i-aş zice mai degrabă Trumpistan, absurdul şi idioţenia, minciuna şi grosolănia sunt norma. Răsturnarea, dereglarea, alienarea devin realitate pentru că oamenii cu valori exact pe dos tac şi se ascund. Devin irelevanți prin forța tăcerii lor. Excelent avertisment!
Ce-a mai citit. În acest moment citesc „Wild feminine”, o carte despre redescoperirea feminității, a creativității, a bucuriei și a puterii pe care fiecare femeie le are. Anterior am citit „27 de pași”, cartea biografică a ultramaratonistului Tibi Ușeriu, dar și „Atomic habits”, de James Clear. Prefer cărțile care au legătură cu sănătatea fizică, emoțională și spirituală.
Ce i-a plăcut. Una dintre cărțile pe care le-am citit cu markerul în mână a fost „Privind soarele în față”, scrisă de Irvin Yalom, psihiatru și profesor la Universitatea Stanford. Abordează frica de moarte, prin exemple din literatură, film, din terapiile cu pacienții, dar și din propriile căutări. A fost și un lucru care nu mi-a plăcut, faptul că Yalom nu crede în Dumnezeu, dar nu a pus accent pe asta, doar a menționat, iar eu întotdeauna îmi iau ce mi se potrivește din orice carte, curs, documentar, discuție. Este o carte valoroasă, care mi-a adus multe conștientizări și mai multă liniște.
Ce-a mai citit. Când nu mai știi ce carte să citești, citește-o pe a ta! M-am documentat intens pentru cartea „Memorabil, de la idee la momentul care schimbă lumea”, pe care am publicat-o în acest an. Odată intrat pe un drum, nu mă mai poți opri. Am citit cu plăcere, dar și cu creionul în mână, cartea „Gândire rapidă, gândire lentă”, a lui Daniel Kahneman. E o lectură care te face să înțelegi mai bine reacția ta și a lumii la tot ce se întâmplă. Cărtțle lui Malcolm Gladwell și Daniel Pink mi s-au părut fascinante.
Ce i-a plăcut. Cea mai prietenoasă carte mi s-a părut cea a lui Robert Cialdini, „Totul despre psihologia persuasiunii”. Când un om de știință știe cum să adapteze informația, experiențele și limbajul, astfel încât orice posibil cititor să se simtă captivat – și când are și darul poveștii, nu al cifrelor stufoase -, atunci avem de-a face cu o experiență culturală excepțională.
Ce-a mai citit. „O educație emoțională” – Alain de Botton. „Cele cinci limbaje ale iubirii” – Gary Chapman. „Rivalitatea dintre frați” – Adèle Faber și Elaine Mazlish. Cam asta am citit în ultimele luni. Cu asta mă ocup eu mai nou. Îmi doresc copii fericiți, care să se sprijine unul pe altul și încerc să mă documentez cât pot de mult cu privire la creșterea frumoasă a fetelor mele. „Rivalitatea dintre frați” e manual! Și trebuie citită cu creionul și recitită mereu, pentru că acolo sunt multe idei practice pe care le poți pune în aplicare, pentru ca această rivalitate (care după părerea mea există în orice familie, într un fel sau altul) să fie cât mai ușor domolită. Pe când, în celelalte două cărți, e puțin diferit. Ambele au fost într o oarecare măsură revelatorii pentru mine. Am înțeles că educația nu înseamnă doar școală și reguli de acasă și în egala măsură, am înțeles că iubirea are semnificații diferite pentru fiecare dintre noi. (Sau pentru fiecare membru al familiei noastre) .
Ce i-a plăcut. „Cele 5 limbaje ale iubirii” a fost wow pentru mine. Am înțeles că fetițele mele simt că sunt iubite în moduri diferite, le-am identificat limbajul și, cred eu, este ceva mai simplu de comunicat acum. E adevărat că sunt momente în care mai și uit.
Ce-a mai citit. Prezint săptămânal la podcastul „Vocea nației” cărțile pe care le citesc, ele sunt frumos așezate pe rafturi în contul meu de Goodreads. Nu l-am actualizat cu ultimele cărți citite, așa că vi le spun vouă acum. Fiind de o lună în vacanță am avut mai mult timp pentru citit decât de obicei. Cea mai mare parte din timp am citit despre nutriție și despre felul în care industria alimentară se folosește (cu complicitatea guvernelor, desigur) de chimia creierului nostru pentru a ne ține dependenți de mâncarea proastă. De asta profită din plin și industria Pharma, dar și cea de wellness, care urlă la noi că suntem grași nu pentru că mâncăm prostii pline cu zahăr, nu pentru că băgăm în noi moarte lentă în fiecare zi, ci pentru că nu mergem la sală, pentru că nu luăm nu știu ce suplimente și pentru că nu bem nu știu ce ceaiuri minune. Nimic mai fals, desigur.
Câteva cărți bune pentru cei care vor să înțeleagă această capcană și să iasă din ea sunt: „Metabolical”, de Robert Lustig (recomand de la el și „Fat Chance” și „The Hacking of the American Mind”), „Hooked – Food, Free Will and How the Food Giants Exploit our Addiction”, de Michael Moss (de asemenea, tot de la el, recomand „Salt, Fat, Sugar”), „Animal, Vegetable, Junk – A History of Food, from Sustainable to Suicidal”.
Apoi, am mai citit în iulie așa: „Dolari și rațiune”, de Dan Ariely și Jeff Kreisler (recomand de la același autor și „Irațional în mod previzibil”), „Not Born Yesterday”, de Hugo Mercier, „Drumul spre nelibertate” – Timothy Snyder. Și am terminat lucrarea „Viața bună”, de Cristian Iftode, mult mai mult decât o introducere în etică.
Ce i-a plăcut. Din literatura artistică, am citit în ultima lună „Britt-Marie a fost aici”, singura carte a lui Backman pe care n-o citisem, din cele traduse la noi, le recomand pe toate, sunt excelente și foarte ușor de citit. Apoi, „Klara și soarele”, de Kazuo Ishiguro, și „Serotonină”, de Houellebecq, care mi-a plăcut mult mai mult decât „Supunere”.
Dar preferata mea pe segmentul de non-ficțiune dintre cărțile citite în ultima vreme este „Apă proaspătă pentru flori”, de Valerie Perrin. Nu doar pentru că e atât de bine scrisă, ci mai ales pentru cum reușește să te facă să iubești viața și să-i privești cu înțelegere și cu empatie pe cei din jur, chiar și atunci când ești înconjurat de moarte și de morți și ai avea toate motivele să nu-ți pese. Superbă carte!
Ce-a mai citit. În ultimul an, am citit exclusiv autori români, încercând și eu să sprijin cum pot piața de carte, nu doar de carne, din România. Cărțile care mi-au plăcut cel mai mult: „Nadia și Securitatea” – Stejărel Olaru, „Cioran. Ultimul om liber” – Andrei Crăciun, „Un animal necunoscut și alte patruzeci de povestiri” – Iulian Tănase, „Sălbaticii copii dingo” – Vasile Ernu, „Viața bună” – Cristian Iftode.
Ce i-a plăcut. „Nadia și Securitatea” e o carte care-ți face pielea de găină. Îți arată ce înseamnă performanța într-un regim totalitar. Vizualizați doar această imagine. Sătulă de umbra permanentă a Securității si de înfometarea la care e supusă constant, campioana (deja) olimpică Nadia Comăneci fuge din hotelul dihhn București unde era cazată, ajunge întâmplător pe Calea Victoriei, unde, ruptă de foame, își cumpără câteva felii de cașcaval. Apoi e recuperată de Securitate din casa lui Benone Sinulescu. Cartea nu se bazează pe vorbe sau pe amintiri, ci pe documente din arhiva Securității. Afli cât de crâncenă era competiția sportivă dintre România și URSS în anii 70-80, cum intervenea Ceaușescu și cum a fugit Nadia din România. Spor la citit!
Ce-a mai citit. Cartea pe care o citesc acum este despre cele 100 de greșeli care au schimbat istoria („100 de greșeli care au schimbat istoria”, de Bill Fawcett, n.red.). Mi-a plăcut maxim titlul și idea din spate iar la scurt timp după ce am început să citesc am descoperit legături la care nu m-aș fi gândit și care chiar au avut un impact major. Prefer cărțile despre istorie și atunci când vreau să mă relaxez aleg orice carte de genul fantasy.
Ce i-a plăcut. Nu știu dacă e un titlu care să îmi fi rămas în minte… Cred că din cărțile pe care le-am citit recent cel mai mult mă folosesc de ce am descoperit în paginile „Contagious: Why Things Catch On”, de Jonah Berger. Sunt o mulțime se lucruri care explică de ce unii dintre noi și unele lucuri din viața noastră sunt atât de prezente și le dăm atâta importanță și trebuie să recunosc că am „furat” idei pe care acum le aplic. E o carte practică și instructivă.
Ce-a mai citit. Zilele astea, am recitit două cărți. Una dintre ele, citită în urmă cu doar un an. Cealaltă, e un volum de teorie, pe care l-am reluat după vreo 15 ani.
Ce i-a plăcut. Prima este „Melancolia” lui Mircea Cărtărescu. Fascinația pentru această carte a rămas neștirbită încă din timpul primei lecturi, de anul trecut. Am recitit-o săptămâna asta, din dorința pură de a reexplora lumea celor trei povești pe care le conține acest volum. O lume fantastică, a hăurilor, subteranelor, abisurilor și punților miraculoase pe care Mircea Cărtărescu le deschide și le-ntinde în fața cititorului dispus să se scufunde în poveste. Să dea drumul lumii în care se găsește și să pornească pe calea experienței atât de profund intime, care este lectura. Cea de-a doua carte este „Limba de lemn”, de Françoise Thom, unul dintre volumele fundamentale din zona cercetării mecanismelor sistemului comunist. Felul în care „limba de lemn” a reușit să înlocuiască realitatea e ceva care îți dă fiori, nu atât pentru că e o experiență terifiantă prin care unii dintre noi am trecut, ci pentru că suntem departe de a fi scăpat de un asemenea pericol. Mai mult decât atât, odată descoperită, „rețeta” poate funcționa oricând. Dovadă stau multe lucruri care se petrec în jurul nostru chiar acum.