;
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Discovery of witches season 2 main

Ce aduce nou al doilea sezon din serialul „Cartea pierdută a vrăjitoarelor”

8 January 2021

De astăzi, HBO Go difuzează sezonul al doilea din serialul „Cartea pierdută a vrăjitoarelor', așteptat cu nerăbdare de fani. 

 

Inspirat de trilogia foarte bine vândută a lui Deborah Harkness, profesoară de istorie la University of Southern California (care a fost publicată și la noi, la editura Litera), serialul „Cartea pierdută a vrăjitoarelor' înfățișează o poveste de dragoste palpitantă, care se întinde de-a lungul mai multor secole și implică o mulțime de creaturi fantastice, de la vrăjitoare la vampiri și demoni.

Eroina sa, istoricul Diana Bishop (Teresa Palmer), a ales să trăiască o viață obișnuită printre oameni și să ignore faptul că se trage dintr-un lung șir de vrăjitoare cu puteri deosebite. Descoperirea unui manuscris la Biblioteca Bodleiană de la Oxford și întâlnirea cu misteriosul Matthew Clairmont (Matthew Goode), care are și el o identitate secretă (e vampir), o va determina însă să cerceteze împreună cu el un trecut care o intrigă din ce în ce mai mult.

Pe măsură ce descifrează secretele manuscrisului și înțeleg tot mai multe despre forța magică ascunsă dincolo de ele, Diana și Matthew declanșează evenimente care spulberă înțelegeri de secole între creaturile fantastice și oameni și ajung să se pună ei înșiși în primejdie. Aceasta este premisa serialului, care a reușit să captiveze fanii în primul sezon, ce ecraniza volumul „Cartea pierdută a vrăjitoarelor', începutul trilogiei lui Deborah Harkness. Scriitoarea, care este și producător executiv al serialului, s-a implicat în fiecare aspect al ecranizării cărților sale, acceptând chiar ușoare modificări ale liniei narative, pentru ca povestea să fie adecvată specificului cinematografic.  

 

Ce ne aduce noul sezon

La începutul celui de-al doilea sezon, în care vom urmări evenimentele din volumul doi, intitulat „Școala nopții', Matthew și Diana se află în Londra elisabetană, mai precis în anul 1590, încercând să se ascundă de Congregația care îi vânează. Ei trebuie să o găsească pe cea mai puternică vrăjitoare, care o poate ajuta pe Diana să-și controleze magia și să caute misterioasa Carte a Vieții. Serialul urmărește, în paralel, și ce se întâmplă în zilele noastre. Mătușile Dianei, Sarah (Alex Kingston) și Em (Valarie Pettiford), se adăpostesc în vechea casă a lui Ysabeau De Clermont (Lindsay Duncan), iar Marcus (Edward Bluemel) și Miriam (Aiysha Hart), aflați la Oxford, îi apără pe demonii Nathaniel (Daniel Ezra) și Sophie (Aisling Loftus). Între timp, Gerbert (Trevor Eve), Knox (Owen Teale), Satu (Malin Buska) și Domenico (Gregg Chillin) îi hăituiesc cu îndârjire pe Diana și pe Matthew, dar și pe aliații acestora. În acest sezon îl vom vedea și pe actorul Tom Hughes (cunoscut din serialul „Victoria'), care va juca rolul dramaturgului Christopher Marlowe. 

 

O mulțime de noi provocări

Fanii au avut ceva de așteptat acest sezon doi, iar actorii au resimțit, și ei, pauza de un an și patru luni între filmările celor două sezoane. „Pentru mine, decalajul a fost atât de lung, încât m-am frământat foarte mult să regăsesc starea și acțiunile personajului', a declarat Matthew Goode pentru RadioTimes.com și pentru alte publicații în timpul filmărilor la sezonul doi. „Nu-mi aminteam cum am făcut anumite lucruri, iar noul sezon mi-a adus noi probleme și noi provocări. Acum, personajul meu se întoarce în trecut, ceea ce implică foarte multe schimbări din punct de vedere psihologic, așa că am fost cam dezorientat', a mai spus actorul. 

Teresa Palmer a fost, în schimb, amuzată de noutățile celui de-al doilea sezon. „De data asta a fost foarte distractiv, pentru că am avut de făcut mai multe lucruri specifice, am învățat despre țesut și despre istoria din spatele vrăjitoarelor din serial, despre ideea legăturilor universale care le-au ținut mereu împreună', a povestit ea.

„Apoi, e foarte provocator să te întorci în timp cu atât de mulți ani, iar Diana se află într-o poziție vulnerabilă în această epocă trecută, așa că trebuie să facă mereu echilibristică și să se familiarizeze cu elementele proprii altei epoci', a adăugat actrița

. S-a spus deja că acest sezon a meritat așteptarea și că noutățile pe care le va oferi fanilor vor fi pe măsura acesteia, iar protagoniștii și-au exprimat încrederea în reușita poveștii, „de vreme ce chiar Deborah Harkness conduce această navă complicată. Asta chiar a redus mult presiunea', a mai spus Teresa Palmer. În septembrie 2020 au început și filmările la sezonul al treilea al serialului, care va ecraniza ultimul volum al trilogiei, intitulat „Cartea vieții'.  

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare