Homepage  / Televiziune

Catrinel Sandu, la „Refresh by Oana Turcu”: “Dacă m-aş întoarce în timp, nu ştiu dacă aş mai face aceleaşi lucruri”

Catrinel Sandu, la „Refresh by Oana Turcu”: “Dacă m-aş întoarce în timp, nu ştiu dacă aş mai face aceleaşi lucruri”

de Redactia Tvmania

În urmă cu mai bine de zece ani, Catrinel Sandu avea să ia o decizie care să îi schimbe viaţa pentru totdeauna: aceea de a se muta împreună cu soţul ei, fostul tenismen Gabriel Trifu, în America.

“Am luat totul de la zero acolo, am început de la lingură şi furculiţă”, îi va povesti Catrinel Oanei Turcu în cea mai nouă ediţie a emisiunii “Refresh by Oana Turcu”, difuzată duminica aceasta, de la 16.30, la Antena Stars, vorbind totodată şi despre cât de greu este procesul de obţinere a cetăţeniei.

Soţie împlinită şi mamă a două fetiţe superbe, Sara şi Lara, Catrinel are şi ea regretele ei. Întrebată cât de greu i-a fost să renunţe complet la carieră pentru a-şi urma soţul, aceasta îi va mărturisi Oanei:

“A fost foarte greu, extrem de greu. Dacă m-aş întoarce în timp, nu ştiu dacă aş mai face exact aceleaşi lucruri pe care le-am făcut atunci. Adică aş pleca, pentru că aşa a fost să fie, dar e greu să renunţi la tine. Cred că de asta mi-a şi fost foarte greu să mă adaptez acolo, pentru că am renunţat foarte mult la mine!”, va declara aceasta.

Catrinel Sandu

Despre cât de dificilă este viaţa în ţara tuturor posibilităţilor, despre cât de diferit este sistemul de învăţământ sau sistemul medical acolo, despre alegerea ei de a-şi creşte copiii fără niciun ajutor, dar şi despre relaţia cu soţul său, Catrinel vorbeşte în cadrul celei mai noi ediţii a emisiunii “Refresh by Oana Turcu”, difuzată duminica aceasta, de la 16.30, la Antena Stars.

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton