Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Ana Porgras a fost eliminată de la Survivor All Stars. Câți bani a primit pentru cele 16 săptămâni petrecute în jungla dominicană

de Cristina Țapu,

Emisiunea Survivor All Stars se apropie de final, iar o nouă eliminare a avut loc în ediția difuzată pe 2 mai. Ana Porgras a fost eliminată din concurs, însă a revenit în România mai bogată nu doar din punct de vedere spiritual, ci și financiar. Iată ce sumă de bani a primit concurenta pentru timpul petrecut în concurs!

Câți bani a primit Ana Porgras pentru cele 16 săptămâni petrecute în Republica Dominicană

Din păcate, parcursul Anei Porgras în concurs s-a încheiat mai devreme decât și-ar fi dorit aceasta. Concurenta s-a accidentat grav, iar medicii i-au interzis să mai revină pe traseu.

„Este trist pentru mine că am ajuns până aici. Dacă în primul sezon în care am participat am simțit că am lăsat ceva neterminat, acum, în momentul ăsta, chiar dacă plec, simt că mi-am făcut datoria aici”, a declarat Ana, înainte de a părăsi tabăra Faimoșilor.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Așadar, Ana Porgras a fost eliminată din concurs după 16 săptămâni pe care le-a petrecut în jungla dominicană. Așa cum am mai menționat, concurenții și-au negociat atent contractul înainte de a participa la emisiune, iar fiecare dintre ei este plătit cu o sumă de bani diferită pentru fiecare săptămână pe care o petrece în concurs.

Se pare că Ana Porgras primește 3.000 de euro pentru fiecare săptămână de concurs, așadar suma totală pe care ar urma să o încaseze este cea de 48.000 de euro!

Cu ce se ocupă Ana Porgras după ce a renunțat la gimnastică

Ana Porgras s-a afirmat ca una dintre gimnastele de succes, descoperindu-și pasiunea pentru sport încă din copilărie. Părinții săi au depus eforturi considerabile pentru a-i susține cariera în acest domeniu, iar rezultatele nu au întârziat să apară.

În 2010, Ana Porgras a cucerit medalia de aur la bârnă la Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică. Performanțele sale includ și o medalie de bronz la paralele inegale în 2009, precum și o medalie de bronz cu echipa la Campionatele Europene de la Birmingham în 2010.

După retragerea din domeniul sportiv, Ana Porgras a trecut printr-o perioadă dificilă. A avut nevoie de timp pentru a se redescoperi și a decis să își îndrepte atenția către un nou domeniu, cel al cosmeticii. Astfel, fosta gimnastă s-a specializat ca manichiuristă în Brașov.

Sursă foto: PRO TV

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te