Catherine Zeta-Jones le-a făcut o surpriză de zile mari fanilor care o urmăresc pe rețelele sociale. Actrița de 52 de ani, aflată în vacanță într-un loc cu mult soare, a postat pe Instagram o imagine în care apare în sutienul de la costumul de baie.
de Alina Stoicescu,
Catherine Zeta-Jones le-a făcut o surpriză de zile mari fanilor care o urmăresc pe rețelele sociale. Actrița de 52 de ani, aflată în vacanță într-un loc cu mult soare, a postat pe Instagram o imagine în care apare în sutienul de la costumul de baie.
Actrița din Chicago, în vârstă de 52 de ani, a distribuit pe Instagram o fotografie în care apare îmbrăcată într-un bikini negru. „Soarele a ieșit”, a scris actrița la descrierea postării.
Vedeta a primit foarte multe comentarii de apreciere. „Ăsta da mod de a încheia un an, WOW”, i-a scris un fan, în timp ce altul a adăugat: „Prea frumoasă în această fotografie”.
Alții, însă, au subliniat că nu este chiar soare peste tot în lume, mulți glumind că atât în Los Angeles, cât și în Marea Britanie sunt zile ploioase.
Catherine Zeta-Jones se va metamorfoza într-un personaj cult: Morticia Addams, în viitorul serial Netflix „Wednesday”, regizat și produs de Tim Burton
Potrivit unui comunicat de presă recent, Catherine Zeta-Jones va juca rolul Morticiei în noul serial live-action „Wednesday”, cu opt episoade, comandat în primăvară de Netflix. Produs și regizat de reputatul Tim Burton, noul serial este plasat în prezent și urmărește povestea din perspectiva lui Wednesday Addams, fiica binecunoscuților Morticia și Gomez Addams, în perioada studenției ei la Academia Nevermore. Acolo, tânăra Wednesday se antrenează pentru a-și spori capacitățile psihice și a salva apoi un oraș de un ucigaș care îl terorizează.