Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Câte kilograme a slăbit Relu Pănescu la Survivor 2022. Cu cine va păstra legătura

de Roxana Mirea,

Relu Pănescu, în vârstă de 50 de ani, a fost eliminat de la Survivor România 2022, de la Pro TV, unde a făcut parte din echipa Războinicilor. Ajuns în România, acesta și-a reluat viața de dinainte de a pleca în Republica Dominicană. Pe lângă lecțiile pe care le-a învățat din experiența Survivor, el s-a întors în România și cu un număr impresionant de kilograme în minus. Iată câte kilograme a slăbit Relu Pănescu la Survivor România 2022.

Câte kilograme a slăbit Relu Pănescu la Survivor 2022

Relu Pănescu a dezvăluit că, în primele două luni petrecute la Survivor România 2022, a pierdut 14 kilograme.

„În primele două luni am slăbit 14 kg, am fost de-a dreptul şocat în momentul în care la proba cântarului, filmată în acel consiliu, am văzut cu ochii mei cifra electronică afişată. Atâtea kilograme nu am avut nici măcar în ultimul an de liceu, în urmă cu 32 de ani.

Pot spune că în urma acestei experienţe trăite acolo, voi pune preţ pe mâncare, nu voi mai face mofturi şi figuri faţă de mâncare, voi aprecia fiecare bucăţică de pâine, aş putea spune. Primele zile după eliminarea din aventura Survivor România 2022 au fost critice, au fost foarte delicate, pentru că devoram orice primeam de mâncare, dar treptat am reuşit să-mi ţin sub control senzaţia de foame, mai puţin faţă de dulciuri. Cu siguranţă voi fi foarte atent la ce anume şi cât mănânc, având în momentul de faţă acces nelimitat la hrană, pentru a nu trece în partea opusă, de a mânca fără măsură”, a povestit Relu Pănescu pentru click.ro.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Cu cine va păstra Relu Pănescu legătura după Survivor 2022

Relu Pănescu a mai dezvăluit că nu și-a făcut niciun prieten la Survivor România 2022, însă va păstra legătura cu câteva persoane pe care le-a cunoscut acolo.

„Voi păstra legătura cu câteva persoane, puţine dintre ele, pentru că majoritatea colegilor au dat dovadă de caractere nepotrivite cu principiile şi criteriile mele de valori. Nu mi-am făcut nici un prieten acolo, în această perioadă, deoarece timpul petrecut a fost mult prea scurt, iar eu consider că o legătură de prietenie necesită timp în care să dai dovadă de respect, întrajutorare reciprocă, să fii total dezinteresat de obţinerea de avantaje, indiferent de natura lor.

E foarte adevărat faptul că s-au format legături de amiciţie între mine şi câţiva dintre colegii din echipa Războinicilor, ca de altfel şi din echipa Faimoşilor, pe care sper să le transformăm în relaţii de prietenie, dar numai timpul va spune adevărul”, a mai povestit Relu Pănescu.

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te