Modifica setarile cookie
Homepage  / Nu rata!

Cătălin Ştefănescu o aduce la „Garantat 100%” pe creatoarea de modă Andreea Bădală

de Redactia Tvmania

Celebrităţi ca Beyoncé, Madonna sau Lady Gaga poartă creaţiile ei vestimentare. Duminică, 20 noiembrie, la Garantat 100%, Cătălin Ştefănescu stă de vorbă cu creatoarea de modă Andreea Bădală. De la 22.20, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

 A fost numită cel mai bun designer din România în anul 2013. Celebrităţi ca Beyoncé, Madonna, Lady Gaga, Britney Spears, Katy Perry poartă creaţiile vestimentare ale Andreei Bădală în videoclipurile, sedinţele foto sau apariţiile lor publice. Colecţiile Murmur sunt vedetele editorialelor de modă din reviste precum Vogue, ELLE, West East sau Grazia. Creatoarea Andreea Bădală este invitata lui Cătălin Ştefănescu duminică seară la Garantat 100%. Ediţia poate fi vizionată pe 20 noiembrie, de la 22.20, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

Designer şi fondator Murmur, pe care l-a creat şi pe care l-a transformat într-unul dintre cele mai puternice brand-uri din moda românească, Andreea Bădală a studiat design vestimentar la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti şi tehnologia modelelor, la London College of Fashion. Experienţa ei include colaborări cu Richard Nicoll, Venera Arapu şi Emilio de la Morena. După ani de studii şi practică în ateliere de designer, Andreea Bădală a creat un brand de lux pentru femei – Murmur – care reuneşte cele două pasiuni ale ei: lejeria şi silueta feminină a anilor ‘40 – ‘50.

„Nu prea îmi amintesc să îmi fi dorit să fac şi altceva. Am făcut şi muzică, pian. Am urmat ambele direcţii câţiva ani, iar la 14 ani m-am hotărât: desen. Îmi plăcea să desenez tot ce putea relaţiona cu vestimentaţia, tot ce se putea transforma în imprimeu, în ceva practic. Primul book de colecţie l-am avut la 11 ani. Eu ştiam designeri, aveam preferaţi, ştiam modele, ştiam tot, la 11 ani”, povesteşte Andreea Bădală într-un interviu Elle.

În plus, a interacţionat şi cu partea practică. A copilărit cu bunica ei, care era croitoreasă, motiv pentru care a încercat lucrul la maşina de cusut încă de când era mică. Despre perioada de căutări de la început, despre cum îşi lua maşina de cusut cu ea când mergea la şcoală, despre colaborări cu vedete internaţionale, despre filosofiaMurmur şi despre o carieră construită în România, dar de răsunet în lume aflăm mai multe duminică seară la Garantat 100%, de la TVR 1.

După actorul Tim Robbins, scriitorul, jurnalistul şi analistul american Robert D. Kaplan, compozitorul Philip Glass, la Garantat 100%, realizatorul Cătălin Ştefănescu ne propune o întâlnire cu românca Andreea Bădală, designer de succes în lumea modei internaţionale – pe 20 noiembrie, de la 22.20, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te