Noul sezon al show-ului culinar „MasterChef România” a început la Pro TV pe 10 septembrie, iar Cătălin Scărlătescu abia aștepta să revină în producția care l-a făcut celebru cu 10 ani în urmă. Nu singur, ci alături de Florin Dumitrescu și Sorin Bontea, dar și de Gina Pistol, cu care au făcut echipă la „Chefi la cuțite”.
Aflăm mai multe chiar de la Chef Cătălin Scărlătescu!
Cum au decurs filmările? Și ce aspecte ți-au dat cel mai mult de furcă?
Abia așteptam să mă apuc de muncă după un an și jumătate, și am muncit la un proiect extraordinar de frumos.
Am un tendon la genunchiul drept, ăla mi-a dat de furcă, în rest nimic, absolut nimic. Este spectaculos totul – platoul, colegii, timpul de filmare, concurenții. Doar un singur tendon s-a pus împotriva fericirii noastre, haha!
Aveți vreun obicei la care țineți înainte de filmări?
Nu am băgat de seamă dacă s-au întâmplat chestiile astea, dar, de obicei, ne strângem în spate și facem un brief în fiecare zi, înainte de orice. Ne luăm pulsul ca să vedem care e mai apt în ziua respectivă, cine trage mai tare.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12
Ce combinații de ingrediente te-au luat prin surprindere? Din ce au gătit concurenții…
Cred că și peste 100 de ani (eu voi trăi în continuare – râde) voi fi surprins în fiecare sezon de concurenți. Anul acesta au apărut pietrele și nu numai. Sunt multe, multe chestii, o să le vedeți la televizor și vă vor uimi și pe voi. E ceva de domeniul științifico-fantasticului. Elon Musk ar putea să vină și să învețe și el ceva de aici.
Și ce nu ai combina tu niciodată în bucătărie?
Eu n-aș combina niciodată în bucătărie parmezanul și varza murată.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 6 / 12
Dincolo de filmări, cum a fost vara aceasta pentru tine?
Dincolo de filmări, vara asta a fost foarte scurtă. Am avut o rulotă în Vama Veche și n-am reușit să merg prea des acolo, pentru că am filmat. Am avut o săptămână liberă legată și nu m-am mișcat de acolo, am stat doar la mare. Mi-aș dori să mă mut acolo. Dacă se poate să filmăm doar iarna, iar vara să stau ca racul la baltă. Eu sunt zodia rac și de-aia, haha!
Și, dacă ar fi să jucați toți trei în același film, ce personaje vi s-ar potrivi cel mai bine?
Nu m-am gândit niciodată. Pe Dumitrescu l-aș duce în zona asta științifico-fantastică și l-aș face un Captain America, care se transformă, zboară, ceva de genul ăsta. Băiatul care este ca argintul viu. Pe Sorin l-aș face un fel de Anthony Hopkins. Unul care mai mult privește decât vorbește, comunică doar cu privirea. Iar eu mi-aș lua un cal și l-aș juca pe John Dutton din Yellowstone.
Foto: Pro TV; Instagram
Citește și: