Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Cât valorează marele premiu al show-ului matrimonial „Mireasa” (Antena 1)

de Redactia Tvmania

Duminică, 28 februarie, la Antena 1 se va difuza în direct finala celui de-al doilea sezon al show-ului matrimonial „Mireasa”, prezentat de Simona Gherghe. 

Cuplul clasat pe primul loc în preferințele telespectatorilor va fi declarat câștigător dacă alege să se căsătorească în direct, în cadrul emisiunii, astfel va intra în posesia premiului total brut în valoare de 40.000 de euro. Cu toate acestea, regulamentul stabilește și ce se va întâmpla dacă primii concurenți clasați în top nu se vor căsători. 

„Cel mai votat cuplu câștigă marele premiu în valoare de 40.000  de euro, dacă alege să se căsătorească în cadrul emisiunii. Căsătoriile vor fi oficiate înainte să anunțăm marii câștigători. Dacă nu alege să se căsătorească cel mai votat cuplu, următorul cuplu cel mai votat va câștiga marele premiu, la fel, condiția e să se fi căsătorit. În cazul în care niciun cuplu nu se căsătorește, atunci, cel mai votat băiat și cea mai votată fată vor câștiga câte 10.000 de euro fiecare”, a dezvăluit Simona Gherghe în cadrul emisiunii. 

În marea finală au intrat 4 cupluri. Dintre acestea 3 au confirmat în ediția de vineri după-amiază că doresc să se căsătorească. 

 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te