Adelina Pestrițu trăiește zile de răsfăț într-o vacanță de vis în Arabia Saudită, unde se bucură de luxul unui resort exclusivist. Vedeta a planificat totul în detaliu pentru aniversarea soțului ei, Virgil Șteblea, care a împlinit recent 39 de ani.
de Redactia Tvmania,
Adelina Pestrițu trăiește zile de răsfăț într-o vacanță de vis în Arabia Saudită, unde se bucură de luxul unui resort exclusivist. Vedeta a planificat totul în detaliu pentru aniversarea soțului ei, Virgil Șteblea, care a împlinit recent 39 de ani.
La începutul acestei săptămâni, Adelina Pestrițu a început pregătirile pentru o vacanță-surpriză dedicată aniversării soțului ei, Virgil Șteblea, care a împlinit 39 de ani pe 13 noiembrie.
„Este ziua soțului. De patru zile plănuiesc o escapadă romantică, fără ca el să știe. Am făcut bagajele pe ascuns”, a dezvăluit Adelina pe Instagram.
Fără să spună destinația, nici soțului, nici fanilor ei, vedeta a menținut suspansul până în ultimul moment. După o călătorie lungă, care a implicat schimbarea a două avioane, un drum cu mașina și, în final, un zbor cu elicopterul, Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea au ajuns în Arabia Saudită, la un resort de lux deosebit, scrie libertatea.ro.
Adelina Pestrițu și soțul ei, Virgil Șteblea, sunt cazați la faimosul resort Sheybarah, renumit pentru designul său inovativ și atmosfera care combină luxul cu elemente futuriste. Într-o postare pe Instagram, Adelina și-a exprimat entuziasmul, descriind locația ca fiind „un Paradis, o locație cu un design futuristic, care te face să te simți la propriu pe altă planetă”.
Resortul Sheybarah este situat la doar 30-40 de minute de mers cu barca de la Turtle Bay Arrival Lounge sau la 30 de minute de zbor cu hidroavionul de la Aeroportul Internațional al Mării Roșii. Descris pe site-ul resortului ca o oază senină, Sheybarah oferă o evadare liniștită din agitația vieții cotidiene.
Tarifele pornesc de la aproximativ 2.500 de euro pe noapte pentru o cameră standard, iar pentru vilele de lux, prețurile pot ajunge până la 22.000 de euro pe noapte, potrivit Playtech.
Adelina Pestrițu a imortalizat deja momentele speciale petrecute la resortul de lux prin numeroase fotografii și clipuri video, pe care le-a împărtășit cu fanii ei de pe rețelele de socializare. Imaginile spectaculoase au stârnit reacții de uimire din partea fanilor, care au comentat: „Cred că e de pe altă planetă”. „E alt nivel! Numai tu, Adelina, puteai să fii într-un loc magnific ca asta! Bravo!”, i-a scris alt fan.
După multe căutări, Adelina Peștrițu și soțul ei, Virgil Șteblea, au descoperit casa visurilor lor, mai spațioasă decât locuința actuală. Noua casă este încă în construcție, iar vedeta vizitează periodic șantierul pentru a vedea care este progresul lucrărilor. Deși are deja câteva idei despre cum ar vrea să amenajeze interiorul, Adelina nu va lua decizii finale fără a se consulta și cu echipa de arhitecți, conform propriilor spuse.
„Știu cam ce îmi doresc, dar o să vedem ce spune designerul de interior și arhitectul, echipa de specialiști cu care vom lucra. Să vedem cum gestionează ei spațiul pe care îl avem la dispoziție, astfel încât să îl facem cât mai plăcut sufletului nostru. Vom avea în plus, față de actuala locuință, locul de joacă. Fie că vorbim de camera Zenaidei, fie că vorbim de un loc extra. Pentru că aici avem mai mult spațiu și ne permitem să facem toate nebuniile. O să o să avem foarte multe jucării peste tot, deja mi-a spus că își dorește multe tobogane. Mi-a dat câteva idei despre cum să îi decorăm camera”, a dezvăluit Adelina Pestrițu, într-un interviu acordat Unica. În plus, Adelina a mărturisit că încă nu a decis ce va face cu fosta locuință, dacă o va păstra pentru propria familie sau dacă o va vinde pentru a recupera o parte din bani.
Sursa foto: Instagram
Citește și: