“Bravo, ai stil! Celebrities” ajuns la cel de-al șaselea sezon, își va desemna sâmbătă, marea câștigătoare, cea care va fi încoronată ca fiind cea mai stilată femeie din România.

Câștigătoarea va fi desemnată în direct de către telespectatori, prin vot SMS, în Marea Finală “Bravo, ai stil! Celebrities”, ce va fi difuzată sâmbătă seară, la Kanal D, începând cu ora 20:00. 

Stelele adunate pe concurente pe parcursul săptămânii sunt foarte importante, în aceeași măsură și notele primite din partea juraților. De asemenea, va fi foarte important  modul în care se vor prezența cele șase finaliste, în seară Finalei, în fața telespectatorilor,  cei care vor avea ultimul cuvânt de spus în desemnarea castigatoarei. Ei își vor alege, în direct, prin vot, favorita. 

Liniile de votare sunt în continuare deschise, până în momentul în care Ilinca Vandici va spune, în direct, stop vot.

Mă încearcă multe emoții…. A fost unul dintre cele mai intense și fabuloase sezoane . Orgoliile sunt enorme în Marea Finală, bătălia între cele șase  finaliste este acerbă, tensiunea este la cota maximă. Fiecare își dorește titlul și premiul pentru care au muncit un an de zile. Sunt mândră de ele, de ceea ce au reușit să realizeze. Această ultima săptămâna a fost plină de emoții, de recunoștință, de mulțumire pentru tot ceea ce a însemnat ”, a spus Ilinca Vandici. 

Șase momente impresionante și emoționante vor pune în scenă finalistele “Bravo, ai stil! Celebrities”, înainte ca show-ul să își anunțe marea câștigătoare. Telespectatorii vor avea parte, tot în ediția finală a sezonului șase, de o serie de momente amuzante, de culise, cu jurații emisiunii. 

Nu ratați deznodământul celei mai apreciate emisiuni de fashion din România, “Bravo, ai stil! Celebrities”, difuzată sâmbătă seară, la ora 20:00, la Kanal D! Câștigătoarea acestui sezon, cea care va intra în posesia cecului de 100.000 de lei și trofeului mult râvnit, cea care va fi încoronată Cea mai stilată celebritate din România va fi desemnată, în direct, în urma voturilor telespectatorilor. 

 
Urmărește-ne pe Google News